Spectacolul Othello de William Shakespeare, regizat de Vlad Trifaș și pus în scenă de trupa Teatrului Ahmet Vefik Pașa Bursa Devlet Tiyatrosu din Turcia, a avut onoarea de a închide cea de-a XI-a ediție a Săptămânii Teatrului Tânăr 2024.
Publicul a avut ocazia de a descoperi o abordare contemporană a uneia dintre cele mai cunoscute tragedii shakespeariene, adusă într-un registru modern, care dovedește relevanța universală a piesei.
În sală, atenția spectatorilor era concentrată nu doar asupra dialogului, ci mai ales asupra limbajului corporal al actorilor. Fiecare mișcare, fiecare schimb de priviri a adăugat un strat de profunzime, iar, în momentele cheie, urmărirea traducerii a devenit aproape opțională, întrucât emoția intensă a depășit orice barieră lingvistică.
Decorul a fost simplu, dar simbolic: fiecare găleată sugera emoții acumulate, poveri ascunse, iar prezența acestora suspendate de tavan indică un echilibru fragil, gata oricând să fie rupt – o metaforă subtilă pentru prăbușirea sufletească a personajelor.
Costumele actorilor au atras atenția prin contrastul lor îndrăzneț în raport cu perioada istorică a piesei. Acestea au adus personajele mai aproape de realitatea noastră, o notă subtilă prin care regizorul sugerează că trăirile, trădările și luptele sufletești ale personajelor sunt, în esență, ale noastre. Aceeași modernitate a pătruns și în linia melodică, ale cărei ritmuri contemporane conturează fundalul dramatic al poveștii. Această armonie între modernitate și clasicitate ne amintește că temele abordate – gelozia și autodistrugerea – sunt nemuritoare.
Dinu Beatrice, clasa a XI-a, C.N. „B.P. Hasdeu”, Buzău
*
Piesa de teatru aduce în prim-plan tema geloziei și a manipulării care distrug sufletul. Povestea urmărește destinul tragic al lui Othello, un general maur în serviciul Veneției, și căderea sa morală sub influența lui Iago, un personaj perfid și plin de viclenie.
Tensiunea maximă a piesei este construită prin scenele în care Iago îl manipulează pe Othello, sădindu-i suspiciunea față de soția sa, Desdemona, și declanșând în acesta o gelozie obsesivă. Apogeul dramei este atins în momentele de confruntare între Othello și Desdemona, când ura și iubirea se ciocnesc într-un conflict devastator.
Actorul care interpretează rolul lui Iago oferă un joc actoricesc inedit, evidențiat de o expresivitate intensă ce reușește să transmită cu precizie natura insidioasă și duplicitara a personajului. El comunică motivațiile ascunse și ura profundă a lui Iago doar prin mimică: priviri tăioase, zâmbete malefice, grimase expresive.
Un element distinctiv în această interpretare este prezența a două personaje feminine, care joacă rolul unor voci interioare, gânduri apăsătoare și influențe psihologice intense. Ele par să personifice gândurile de gelozie și de amărăciune, atât ale lui Iago, cât și ale lui Othello, conturând o atmosferă aproape supranaturală. În interacțiunea cu aceste personaje, Iago apare uneori „îngenuncheat” de propriile impulsuri negative, dar simultan alimentat de ele. În momentele de vârf ale intrigii, prezența acestor două figuri feminine accentuează drama, amplificând obsesiile ce conduc personajele spre acte regretabile.
Desdemona, interpretată cu sensibilitate și cu profunzime, își arată iubirea devotată pentru Othello, printr-un joc actoricesc încărcat de emoție și delicatețe. Momentul în care ea cântă înainte de moarte devine unul de o intensitate sfâșietoare, ilustrând inocența și suferința ei în fața unei tragedii pe care nu o poate înțelege pe deplin. Această scenă adaugă o notă poetică, transformându-i cântecul într-o ultimă mărturisire de iubire și de vulnerabilitate.
În actul final, confruntarea fizică dintre Desdemona și Othello devine un punct culminant al piesei, iar interpretarea ei este fascinantă. Lupta disperată a Desdemonei de a scăpa din mâinile lui Othello, reprezintă apogeul tragediei. Actrița transmite disperarea și frica, iar tensiune extremă amestecă emoții contrastante, neputință și dragostea, pe de o parte, gelozie și furie devastatoare, pe de alta. Această scenă finală subliniază drama piesei și oferă o performanță actoricească greu de uitat.
Cazan Bianca, clasa a XI-a, C.N. „B.P. Hasdeu”, Buzău
*
Pe parcursul actului artistic, publicul a resimțit o multitudine de stări. Scene precum momentul dansului au avut un puternic caracter umoristic, satirizând mondenitatea și moravurile nobilimii venețiene. Acestea au detensionat atmosfera predominant tragică, accentuând, prin antiteză, momentele de tensiune și de suspans ce vor împietri publicul, până la finalul reprezentației.
Din punctul meu de vedere, spectacolul a excelat, deoarece fiecare element specific artei teatrului a fost folosit în moduri extrem de sugestive, pentru a transmite o emoție sau o stare de spirit: luminile au marcat trecerea de la planul principal al acțiunii către universul interior al personajelor, decorul, alcătuit din scripeți și găleți, ne-a amintit, în fiecare clipă, de echilibrul delicat sub semnul căruia se desfășoară viața personajelor, coloana sonoră a contribuit la transmiterea mult mai intensă a sentimentelor violente de obsesie și gelozie, iar jocul actoricesc a fost atât de reușit, încât citirea supratitrajului a fost facultativă.
În concluzie, participarea la spectacolul Othello de William Shakespeare, regizat de Vlad Trifaș, a fost o experiență culturală memorabilă, care a oferit tuturor persoanelor din sală și cu precădere tinerilor oportunitatea de a lua parte la cele mai tragice manifestări ale spiritului omenesc.
Radu Drăghiciu, clasa a XI-a, C.N. „B.P.Hasdeu”, Buzău
Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău 2024
𝐎𝐭𝐡𝐞𝐥𝐥𝐨 de William Shakespeare, în regia lui Vlad Trifaș, montat la Teatrul 𝐀𝐡𝐦𝐞𝐭 𝐕𝐞𝐟𝐢𝐤 𝐏𝐚𝐬̦𝐚 𝐁𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐃𝐞𝐯𝐥𝐞𝐭𝐓𝐢𝐲𝐚𝐭𝐫𝐨𝐬𝐮 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐫𝐜𝐢𝐚
Din distribuție fac parte actorii:
Othello – Nurettin Örük
Desdemona – Öykü Esendemir
Venedik – Dükası Çağrı Dulun
Brabantio – Akif Oktay
Gratiano – Cengiz Bodur
Lodovico – Ahmet Kızıl
Cassio – Ali Bircan Teke
Iago – Salih Cem Şener
Roderigo – Acan Ağır Aksoy
Montano – Kerim Çağrı Zora
Soytarı – Nergiz Acar
Emilia – Işıl Öztürk Sehlikoğlu
Bianca – Sıdıka Derya Gümral
Ötekiler – Emine Irmak Bavkır,
Ceren Kayış, Diğer Oyuncular – Çağrı Dulun, Ahmet Kızıl, Kerim Çağrı Zora, Cengiz Bodur, İpek Abama, Baran Balkanlar.