Goldie are o istorie pe care o spune pe înțelesul oamenilor. Iscusită povestitoare, Goldie știe să-și aleagă cuvintele și tonul, în așa fel încât să nu aducă tristețe în sufletul cititorilor mici, dar nici să nu lase lucrurile nespuse.
Lucrurile sunt simple: înainte, lui Goldie îi plăcea la cabinet. Avea toate motivele: era alintată, primea întotdeauna ceva bun, prezența ei conta. Apoi, în urma prea multor drumuri un pic cam dureroase, lui Goldie nu i-a mai plăcut să viziteze cabinetele veterinare. Și-ar fi dorit să le poată ocoli, așa cum încearcă și copiii atunci când se îmbolnăvesc. Totuși, altă cale de rapidă revenire în formă nu-i!
„Când eram mică, adică mică, nu îi ajungeam lui Gughi nici până la genunchi, cabinetul era unul dintre cele mai frumoase locuri în care mergeam eu. Erau acolo o grămadă de prietene, fete vesele care se jucau cu mine şi întotdeauna aveau în buzunare tot felul de bunuri pe care le molfăiam contra unui salut sau a altor chestii drăguțe. Învățasem deja să stau frumos, să dau lăbuța sub formă de Salut sau Bate palma şi oricum eram frumoasă, cea mai frumoasă, şi primeam bunuri şi dacă nu făceam nimic.
Sigur, din când în când trebuia să mă țină și să înfigă câte un ac în mine sau să mă caute în urechi ori prin alte părți, dar în general ne înțelegeam. Ele dădeau bunuri, Gughi sau Dodo rămâneau întotdeauna cu mine şi vorbeam şi îmi ziceau tot felul de chestii drăguțe, era frumos la cabinet.”
Ce îi displace cu adevărat este însă intenția halatelor albe de a o ține departe de Gughi și de Dodo. Ideea separării, fie și temporare, de ființele dragi o neliniștește teribil. Memoria lui Goldie se dovedește perfectă, mai ales când este vorba despre drumuri pe care le-a mai făcut când nu se simțea bine. Minunata Goldie ține minte durerea.
Lui Goldie i se pare necesar să le facă permanent oamenilor un instructaj referitor la modul în care trebuie să se poarta cu ea. Cum nu poți să-i păcălești pe copii, nici cățeilor nu poți să le spui ce dorești și să aștepți să te creadă. Te miros imediat atunci când spui minciuni.
„Era în felul următor: mă aşezam într-un pătuț special dintr-o cameră, cineva venea și îmi verifica înțepăturile din lăbuțe și alte lucruri, apoi puneau un stativ cu nişte pungi deasupra mea şi trebuia să stau cuminte până când se terminau.
În tot timpul ăsta, Gughi şi Dodo rămâneau cu mine în fiecare secundă sau mă puneam pe plâns. Nu se poate altfel cu oamenii, au mereu tendința să te părăsească şi trebuie dresați continuu, niciodată nu învață nimic. Nu ştii tu câți ani mi-am petrecut încercând să îi învăț lucruri cât se poate de simple. Nu zic că nu au învățat câte ceva, dar în general nu se pricep la nimic și eu sunt nevoită să continui dresajul cu ei chiar şi acum, când avem nouă ani și ceva împreună și m-aş fi aşteptat să le intre nişte lucruri în cap, în principal faptul că nu sunt de acord să fiu lăsată singură.”
Goldie înțeleapta citește bine figurile oamenilor, știe să le identifice pe chip îngrijorarea și devine la rându-i mai neliniștită, nu atât de pricina indispoziției fizice, a stării de rău și a durerii provocate de înțepăturile acelor de seringă, cât de ideea că iar ar sta despărțită de cei dragi. Idee insuportabilă.
„Ce mai încolo şi încoace, ne-am oprit direct la cabinet. Vedeam îngrijorarea pe fețele oamenilor din jurul meu, dar eram cam amețită și nu ştiam exact ce să fac ca să nu se supere pe mine pentru că eram bolnavă. Sigur, mi-au făcut câteva injecţii, am mai stat pe acolo, la un moment dat mi-am revenit puţin şi ne-am întors acasă, unde Gughi mi-a dat nişte bobițe noi-nouţe şi foarte-foarte bune, mult mai bune decât cele pe care le mâncam de obicei.
Pentru că eram bolnavă, Gughi a rămas să doarmă cu mine la parter și m-am cuibărit lângă canapea. Nu e nimic mai frumos decât să dormi cu Gughi, pentru că știe să mângâie şi întotdeauna vorbeşte chestii cu mine. Nu înțeleg foarte bine ce zice, dar e plăcut să îl aud vorbind şi dacă aş fi pisică, aş toarce, atât de mult îmi place să îmi spună chestii care presupun că sunt foarte-foarte drăguțe.”
Mi-e greu să spun dacă nu cumva Goldie chiar este cea mai iubitoare cățelușă din lume! Unii ar zice că este capricioasă și că are un caracter dificil, că este rebelă, neascultătoare și greu de controlat. Nimic adevărat din toate astea! Goldie este pur și simplu isteață, are demnitate și când a zis un lucru, apoi așa rămâne! Dar încăpățânarea nu prea are leac, iei lucrurile cum vin și accepți că Goldie nu vrea să meargă la doctor, să se facă „gigea”:
„În plus, nu-mi mai place să mă fac gigea, așa zic Gughi şi Dodo când vorbim despre băiță. Nu-mi mai place pentru că nu se ştie niciodată dacă nu cumva în acel cabinet cineva nu o să-mi înfigă chestii în lăbuțe și, oroare, nu or să încerce iarăși să mă lase fără Gughi. Așa că de fiecare dată când sunt dusă la băiță fac circ. Indiferent ce mi se dă, mă opun și singurul meu plan e să fug din cabinet şi să îi aştept cuminte la uşă, pot să se facă ei gigea în locul meu.”
Să mai spunem că autorul nu scrie, de obicei, cărți pentru copii, dar cartea despre Goldie a ieșit perfect, mai ales că ilustrațiile realizate de Ágnes Keszeg sunt o încântare. Goldie, cu galbenul ei de soare, strălucește pe fiecare pagină.
Acum, că am însoțit-o pe Goldie la doctor, abia aștept, copii, să văd ce se mai întâmplă cu Goldie când merge în vacanță sau când merge la munte. Și voi sunteți nerăbdători, nu-i așa?!
Goldie merge la doctor de Cristian Fulaș
Ilustrator: Ágnes Keszeg
Editura: Cartier
Colecția: Codobelc
Anul apariției: 2026
Nr. de pagini: 28
ISBN: 978-997-58-6940-9
Cartea poate fi cumpărată de aici.
