Ghidul călătorului în Anglia Medievală. Viața în secolul al XIV-lea. O analiză

Istoricul britanic Ian Mortimer, membru al Royal Historical Society, s-a remarcat de-a lungul carierei sale prin activitatea desfășurată în cadrul mai multor instituții de arhivare și cercetare istorică din Marea Britanie, precum și prin publicarea mai multor lucrări de specialitate. În anul 2008, acesta a publicat volumul The Time Travellerʼs Guide to Medieval England. A Handbook for Visitors to the Fourteenth Century, tradus în limba română de Anca Irina Ionescu și apărut în 2025, la Editura Corint, în colecția Corint Istorie, cu o prefață semnată de medievistul român Marian Coman.

Cartea se înscrie în sfera istoriei sociale, culturale și a mentalităților, propunând o reconstrucție a vieții cotidiene din Anglia secolului al XIV-lea. Originalitatea demersului lui Ian Mortimer constă în modalitatea de prezentare: universul medieval este explorat sub forma unei călătorii în timp, cititorul fiind plasat în postura unui martor direct, prin utilizarea persoanei a II-a singular. Deși războaiele și structurile societății engleze medievale au fost intens studiate, contribuția autorului se distinge prin atenția acordată detaliilor vieții cotidiene și prin încercarea de a surprinde complexitatea experienței umane în toate dimensiunile sale. Astfel, analiza depășește nivelul istoriei „mari”, orientându-se spre aspecte adesea marginale, dar esențiale pentru înțelegerea epocii. Structura volumului sub forma unei călătorii face din acesta o lectură accesibilă nu numai specialiștilor, ci și cititorilor dornici de cunoaștere. În sens larg, lucrarea nu se prezintă ca o sinteză aridă, ci ca o invitație frumoasă la înțelegerea unei părți esențiale a istoriei Angliei medievale.

Dincolo de o bibliografie vastă, volumul este îmbogățit cu ilustrații provenite din colecția British Library, care contribuie la o înțelegere mult mai aprofundată a subiectelor tratate și analizate de către istoric. Încă din Prefață, istoricul și lectorul universitar Marian Coman conturează cu claritate scopul acestei cărți: cartea de față este o invitație la o fascinantă incursiune istorică adresată tuturor celor care, eliberați de inhibiția întrebărilor greșite sau neavenite, vor să afle mai multe despre oamenii de acum mai bine jumătate de mileniu. Pe de altă parte, se conturează o întrebare pe care o considerăm esențială: călătoria în timp – un nou gen istoriografic? O asemenea abordare este posibilă în măsura în care istoricul reușește să depășească stricta analiză a documentelor și să construiască, pe baza acestora, o interpretare coerentă și accesibilă. În acest fel, discursul istoric devine mai ușor de receptat, facilitând apropierea unui public mai larg de cunoașterea trecutului, fără a-i diminua rigoarea. În cazul istoricului Ian Mortimer, transpunerea istoriei sociale în forma unei călătorii în timp se dovedește a fi o strategie reușită, întrucât oferă o imagine a Angliei medievale neidealizată. Totodată, această perspectivă se apropie de cea a istoricilor Școlii de la Annales, prin interesul acordat vieții cotidiene și mentalităților colective.

În partea introductivă, Ian Mortimer conturează cadrul ideatic și conceptual al demersului său, pornind de la reprezentările comune asociate termenului „medieval”. Acestea sunt, de regulă, rezultatul cunoștințelor dobândite în mediul școlar și includ imagini precum castele, regi, feudalism, călugări, abații. Însă peste toate acestea, se așază întrebarea-cheie a acestei cărți: Ce ai descoperi dacă te-ai întoarce în Anglia secolului al XIV-lea? O întrebare la care ar fi greu de oferit un răspuns precis de la început, dar, la finalul lecturii acestei cărți, vor fi atâtea de zis și povestit, ceea ce demonstrează că își îndeplinește scopul: înțelegerea trecutului este o chestiune de experiență, iar experiența se capătă explorând și înțelegând mecanismele după care se coordona acea lume.

Astfel, capitolul 1, sugestiv intitulat Peisajul, oferă o imaginea de ansamblu asupra lumii medievală engleze de secol XIV. În spațiul urban, elementul dominant este catedrala, epicentrul lumii medievale occidentale, nodul statelor și societăților, umbrela întregii mentalități. În jurul ei și la distanță de ea forfotește o mulțime pestriță, agitată, în special într-o zi de târg, un moment foarte așteptat asemuit unei adevărate sărbători. Dincolo de imaginea ideală de tarabe, negustori și voie bună, vizitarea unui târg englezesc la sfârșitul secolului al XIV-lea este o experiență senzorială extremă și derutantă. Dinspre marginile orașului, oamenii sunt priviți de rămășițele scorojite ale hoților lăsați să atârne în spânzurători la răscrucile de drumuri bătute de vânt, ca o modalitate de a reaminti de pedepsele aplicate celor care săvârșesc asemenea fapte. Orașul își păstrează atmosfera animată și în zilele fără târguri. Presărat de tot felul de culori și mirosuri respingătoare, orașul rămâne un loc vibrant și animat, în care locuiește aproximativ 6-7% din populația regatului. Casele din zonele urbane sunt adevărate etichete sociale, cele mai răzlețe sunt așezate în zona centrală, iar celelalte spre marginile orașelor. În acest fel, în zona străzii principale și a pieței aproape toate casele sunt înguste și înalte. Niciuna nu are mai mult de trei sau patru metri lățime. Majoritatea au trei sau patru etaje, cu obloane de o parte și de alta a ferestrelor fără geamuri. Făcând referire la Londra, orașul mult râvnit a fi vizitat, imaginea sa se îndepărtează de cea din reprezentările plastice. În multe locuri, aerul devine irespirabil din cauza grămezilor de excremente de animale, gunoaie vegetale, resturile de pește și măruntaiele de animale. Lipsa canalizării adecvate și numărul din ce în ce mai mare de locuitori sunt cauze evidente ale acestei situații deloc plăcute. Însă documentele arată faptul că începeau să se ia măsuri, iar cei care nu păstrau curățenia, erau pedepsiți prin amenzi destul de mari, mai ales la a doua abatere. Se încerca o diminuare a murdăriei și a situației existente până atunci.

Satul englezesc de secol XIV este departe de a fi pitoresc. Dezordinea și casele în paragină sunt cele care domină peisajul. Casele țăranilor săraci sunt pătrate și au o singură încăpere, iar cele ale țăranilor înstăriți au până la 20 de metri lungime. În a doua jumătate a secolului începe să fie folosită piatra la construcții pentru a deveni mai rezistente, dar nu se schimbă prea mult situația, deoarece satele continuă să fie locurile din care oamenii vor să plece spre locuri unde să le fie mai bine sau cel puțin asta sperau.

Analiza spațiului medieval nu poate fi completă fără a-i cunoaște pe cei care îl construiau și îl animau: oamenii medievali care sunt subiectul cercetării în cel de-al doilea capitol la cărții. Este greu de estimat câți oameni locuiau în Anglia secolului al XIV-lea, dar cert este că sunt mai mulți la începutul veacului decât la sfârșitul acestuia, înregistrându-se un declin demografic simțitor în timpul și după Marea Ciumă. Oamenii medievali sunt doar puțini mai scunzi decât noi. Bărbatul mediu are puțin peste 171-172 cm, iar femeia medie are aproximativ 158-159 cm. Durata lor de viață variază de la un loc la altul, dar în medie este de 50 de ani, înregistrându-se numeroase decese în timpul războaielor, la naștere și în copilărie, din cauza bolilor care încă nu aveau leac. Diferențele între fete și băieți erau majore, din punct de vedere social.

Băieții medievali trebuie să lucreze de la vârsta de șapte ani și pot fi spânzurați pentru furt la aceeași vârstă. Ei se pot căsători la vârsta de 14 ani și sunt obligați să servească în armată de la 15 ani […] O femeie este în floarea vârstei la 17 ani, la maturitate la 25 de ani și la bătrânețe la puțin peste 30 de ani.

Femeile sunt o prezență socială prin statutul lor marital și din această perspectivă sunt împărțite astfel: fecioare, soții, călugărițe și văduve. Autoritatea bărbătească este omniprezentă. A tatălui, a fratelui, a soțului. Diferențele între femeile de la oraș și de la sat pot fi frapante. În orașe, femeile au acces la viața publică mult mai ușor, pot inclusiv continua meseria soțului după moartea acestuia. Acestea sunt și alfabetizate într-un număr mult mai mare, deși educația formală este un privilegiu rar, din cauza costurilor foarte mari pe care nu și le pot permite, în principiu, decât nobilii, costul educației formale poate ajunge până la 10 penny pe săptămână pentru fiecare elev. În strânsă legătură cu o educație precară se identifică și aplecarea lor că astrologie, magie simplă, lucruri acceptate și practicate pe scară largă atâta timp cât nu ajungeau la limita acuzației de erezie. Astfel, în cazul îmbolnăvirilor aveau nestăvilita credință că divinitatea este cea care vindecă, iar mai târziu apare și concepția regelui taumaturg, care prin simpla sa atingere poate vindeca bolnavii grav. Principala cauză a bolii o considerau a fi judecata divină, iar bolile sunt văzute ca focuri de călire în care este pusă la încercare credința unui individ în mila lui Dumnezeu. De asemenea, se recurgea la explicații de tip astrologic, se urmărea alinierea astrelor și se stabilea care moment este cel mai oportun pentru o intervenție, pentru luarea sângelui. Dintre cele mai cumplite boli ale acestei perioade se distinge ciuma, care a secerat procente semnificative de populație în perioada anilor 1347-1349, în timpul Marii Ciume. Dese erau și focarele de lepră, de tuberculoză, febra tifoidă și intoxicațiile. Problema cea mai mare era lipsa medicamentației și a personalului medical profesionalizat.

Medicii calificați sunt rari. În toată Anglia există probabil mai puțin de o sută de deținători de diplome medicale și doar cele mai mari orașe și târguri au un medic rezident. În plus, mulți dintre acești oameni cu înaltă calificare sunt angajați pentru a servi o anumită casă – o mănăstire sau un mare lord.

Dincolo de aspectele serioase ale vieții cotidiene, englezii din secolul al XIV-lea erau avizi după distracție. Pasiunea pentru muzică unea comunitățile, asemenea poveștilor și glumelor care circulau atunci când oamenii se strângeau în jurul focului. Dansul, jongleriile completează manifestarea artistică. Oamenii sunt pasionați și de teatru. York, Chester, Wakefield sunt locuri cunoscute pentru numeroasele piese de teatru pe care le găzduiesc. Se jucau piese cu mistere, piese satirice, dar trebuia să se țină seama de limite. Exagerările puteau fi interpretate drept erezie și se pedepseau prin excomunicare. De asemenea, se desfășurau turniruri cavalerești care erau destul de periculoase, se soldau cu numeroase morți care dovedeau tăria cavalerului de a-și vărsa sângele chiar și într-o manifestare de divertisment. Nobilii erau pasionați de vânătoare și șoimărit, vânătoarea fiind o pasiune foarte scumpă. De pildă, în anii 1360, Eduard al III-lea cheltuiește aproximativ 80 de lire pe an pentru întreținerea unei haite de câini și a oamenilor care au grijă de ei și îi antrenează. Pe lângă aceste costuri, se adaugă și cele ale costumului special, dovadă a luxului și a unei tradiții preexistente.

O altă pasiune a înaltei societăți engleze din secolul al XIV-lea era literatura, văzută ca o modalitate folositoare și plăcută de a-și petrece timpul. Cărțile din acel veac sunt manuscrise, deoarece cărțile tipărite nu ajung în Anglia decât cu primele importuri din anii 1460. Se scriau și cărți de istorie, poezie, dar se practică și traducerile pieselor din limba franceză. În centrul atenției se află actele de bravură ale regalității. Destul de restrâns se scrie și jurnal de călătorie, se citește despre fascinanta călătorie a lui Marco Polo. Printre cei mai cunoscuți scriitori de proză și poezie ai perioadei în discuție sunt: William Langland, John Gower, Geoffrey Chaucer.

În concluzie, lumea engleză a secolului al XIV-lea se prezintă ca un spațiu complex, caracterizat prin complexitate socială, economică și culturală. Explorând atât viața urbană, cât și pe cea rurală, cititorul descoperă nu doar instituțiile și evenimentele istorice majore, ci și experiențele cotidiene ale oamenilor, percepuți ca indivizi cu aspirații, temeri și practici care, deși diferite de ale noastre, reflectă preocupări fundamentale ale condiției umane. În acest context, cartea Ghidul călătorului în Anglia medievală. Viața în secolul al XIV-lea se dovedește un instrument valoros pentru înțelegerea detaliată a societății medievale, oferind o abordare accesibilă și riguroasă, care facilitează apropierea cititorului de realitățile sociale, culturale și mentale ale epocii.

Ghidul călătorului în Anglia medievală. Viața în secolul al XIV-lea de Ian Mortimer