Frontiere care construiesc și deconstruiesc identități colective la început de secol XXI

Anul 2026 a debutat furtunos în ceea ce privește contextul internațional. Când mai toată lumea credea sau cel puțin spera că războiul din Ucraina va avea un deznodământ cât de cât rezonabil, iată că Statele Unite, în speță Donald Trump, realizează o lovitură de stat cu o miză uriașă: controlul petrolului furnizat de unul dintre principalii jucători pe această piață – Venezuela, și totodată îndepărtarea Rusiei din emisfera vestică a lumii. Astfel de decizii și intervenții ale marilor puteri ne readuc aminte cât de puțin contăm noi, cei din statele cu interese limitate, pe tabla de șah a liderilor acestora, care nici măcar nu se mai formalizează să păstreze minimele cerințe ale respectului suveranității, independenței și autonomiei. Iar despre democrație ce să mai spunem? Pare aproape o blasfemie să fie invocată în astfel de situații. Ca să deslușim cât de cât ițele unor astfel de intervenții apelăm la studii avizate, la analize interdisciplinare, dar și la sursele de istorie orală. Dacă acum câțiva ani studiile Erikăi Fatland, dedicate vieții de-a lungul celei mai mari granițe a unui stat contemporan – Rusia (Sovietstan: o călătorie prin Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kîrgîstan și Uzbekistan, Editura Paralela 45, 2020, Granița: o călătorie prin Coreea de Nord, China, Mongolia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Belarus, Lituania, Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia și Pasajul de Nord-Est, Editura Paralela 45, 2021), ne introduceau în lumea bulversată de destrămarea URSS și căderea comunismului, John Elledge, din postura de jurnalist, trece în revistă modul cum au fost trasate 47 dintre granițele statelor contemporane. Citind sinteza lui Elledge, perspectivele deschise de Erika Fatland capătă noi valențe: dramele comunităților care locuiesc de-a lungul granițelor, mai ales în zone sensibile, zone strategice, sunt mult mai ușor de înțeles. Lewis Baston, cercetător britanic preocupat ani de zile de sistemul electoral britanic, a fost atât de profund afectat de Brexit și de începuturile ascensiunii lui Trump încât a dedicat cel mai recent studiu al său granițelor Europei. Nu e întâmplător subiectul pentru că:

„Eram student când a căzut Cortina de Fier; prima mea călătorie cu trenul Interrail m-a purtat în Praga și Bratislava postcomuniste în 1990, de cealaltă parte a ceea ce fusese o frontieră interzisă atât mental, cât și pe hartă. Europa era mult mai mare decât îmi imaginasem. Am devenit conștient de faptul că în epoca mea erau încă posibile schimbări politice colosale – că „marea istorie” continua să se făurească. O parte din asta – în Cehoslovacia, în fosta URSS și în fosta Iugoslavie – însemna că, până la urmă, acele linii aparent fixe din atlas puteau fi deplasate.” (Lewis Baston, O istorie a Europei văzută de la hotarele sale: frontiere care ne despart și ne definesc continentul, Editura Litera, 2024, p. 10)

Vom regăsi subiecte comune abordate de Erika Fatland, John Elledge și Lewis Baston, granițe trasate de persoane care nu au fost la fața locului niciodată, comunități care au încercat și chiar au reușit să-și construiască și să-și mențină propria identitate în ciuda schimbărilor dramatice: destrămarea imperiilor o dată cu sfârșitul Primului Război Mondial, reconfigurările teritoriale fundamentate de Sistemul Versailles, ascensiunea nazismului și a aliaților săi, dar, mai ales, expansiunea și dezintegrarea URSS. Pentru John Elledge și Lewis Baston granițele au conotații diferite, atipice, generate de faptul că s-au născut și trăiesc într-un stat insular, a cărui graniță este exclusiv maritimă, deci oarecum volatilă, impalpabilă. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (cu care niciunul dintre ei nu a fost și nu este de acord), a generat o situație neașteptată: o frontieră cu Irlanda. Cum să te comporți în astfel de situații? Cum să îi percepi de acum înainte pe foștii tăi vecini cu care comunicai liber și de care acum te desparte o linie mai mult mai puțin evidențiată? Construirea și extinderea Uniunii Europene a generat noi definiții și percepții ale graniței, ca delimitare între două sau multe state, respectiv națiuni. O dată cu înființarea Spațiului Schengen, aceste granițe practic dispar în centrul și vestul Europei, ceea ce îi stârnește și mai mult curiozitatea lui Baston: cum se schimbă modul de viață, identitatea comunităților din zonele fostelor granițe? Granița dintre cele două Irlande, o graniță permeabilă, îl determină pe autor să-și readucă aminte:

„Frontierele de pretutindeni reflectă un aspect al naturii umane – dorința de a trasa o limită în jurul tribului propriu -, dar sunt împiedicate de altă dorință, cea vecinilor de la graniță de a-și trăi viața și de a deveni un pic mai bogați, dându-le cu tifla celor de la putere.” (p. 33)

Lewis Baston, la fel ca și Erika Fatland, respectiv John Elledge, își completează documentarea la fața locului: călătoriile sale prin toată Europa îl ajută nu numai să înțeleagă mai bine unele ciudățenii (vezi orașul Baarle, dar și granița în trei puncte, adică un punct în care se intersectează granița a trei țări), dar și să se detașeze de unele stereotipii și prejudecăți și să reflecteze:

„Zonele de frontieră sunt stranii. O graniță dreaptă, care separă două locuri radical diferite de o parte și de alta a unei linii artificiale, este o oglindă bizară, cu un trecut brutal. O graniță neclară poate fi destabilizatoare într-o manieră mai subtilă; e posibil să nu mai fii sigur cărui loc aparții, căci zona de frontieră își oferă opțiuni intermediare față de ceea ce, cu indolență, consideri a fi o distincție binară. Regiunile în care granițele s-au modificat posedă un alt strat de mister. Oamenii trăiesc printre reziduurile mereu prezente ale tribului dispărut care a ocupat clădirile și pământurile înaintea lor, lovindu-se în mod constant de moștenirea lor fantomatică. Persoanele care au fost strămutate și copiii lor trăiesc cu ideea unui cămin care nu mai există. Realitatea vieții la graniță se întrepătrunde cu literatura de groază, cu imaginea Celuilalt în partea opusă a hotarului.” (p. 159)

Structura de cercetător îl ajută pe Lewis Baston să își păstreze luciditatea de-a lungul călătoriilor sale, deși adeseori a avut momente dificile, tensionate sau chiar critice, însă umorul tipic britanic, experiența de viață, detașarea de prejudecăți și stereotipii l-au ajutat enorm în demersul său. Poate tocmai de aceea reușește să ne prezinte o foarte interesantă hartă a identităților culturale și civilizaționale europene, mai ales din partea centrală și estică, deciziile politice nereflectând decât într-o mică măsură situațiile de la fața locului. Harta Europei a suferit schimbări dramatice după Primul Război Mondial, dar când lumea credea că poate să învețe să respire normal în noul context geo-politic, ascensiunea nazismului și a aliaților acestuia generează modificări de granițe greu de înțeles. Dar și mai greu de înțeles și de acceptat vor fi granițele impuse de Stalin. Statele naționale succesoare ale Imperiilor europene antebelice au depus eforturi considerabile pe mai multe paliere pentru a putea deveni credibile în plan politic, economic și cultural, însă planurile marilor puteri nu corespund mai deloc cu dorințele acestora. Războiul între naționalismele rivale, liberalism (mai bine-spus neoliberalism) și comunism va continua și va genera noi drame, mai ales în comunitățile din zonele de graniță. Găsirea unui vinovat este esențială pentru oficialități, în efortul acestora de a-și legitima autoritatea, însă:

„Limbajul culpabilizării pentru consecințe tragice este inadecvat. Acesta a fost un rezultat al utilizării naționalismului ca principiu de bază pentru organizarea statelor. De îndată ce începem să vorbim despre statul-națiune ca despre un soi de formă ideală de guvernare, condamnăm identitățile mixte, ambigue din zonele de graniță ca fiind deficiente. „Soluția” pentru „problemă” va fi întotdeauna asimilarea, expulzarea sau asasinarea.” (p. 194)

Asta nu înseamnă însă că trebuie să fim de acord, să susținem astfel de decizii. Evoluția naționalismului desuet promovat cu insistență de Viktor Orbán și guvernele sale În Ungaria postcomunistă nu au făcut altceva decât să izoleze statul maghiar nu numai de toți vecinii săi, ci și de restul Europei. O astfel de politică contraproductivă afectează direct comunitățile de graniță, iar exemplele lui Lewis Baston sunt mai mult decât elocvente: Debrecen, al doilea oraș ca mărime al Ungariei, aflat la granița cu România rămâne blocat în timp, în schimb Oradea, orașul aflat în imediata vecinătate, în partea nord-vestică a României, se bucură de o evoluție spectaculoasă în plan economic și nu numai. Diversitatea etnică accentuată nu a generat (cu câteva mici abateri) situații dramatice nici în România, nici în Polonia, nici în Slovacia, Cehia, Slovenia. Serbia este, asemeni Ungariei, o excepție care nu face decât să întărească regula.

Călătoriile lui Lewis Baston sunt fascinante: surpriza unui britanic cu o educație consistentă este cu atât mai mare cu cât descoperă mici bijuterii arhitecturale unde nu se așteaptă niciun occidental mândru de creațiile antecesorilor săi. Dar și mai mare este surpriza acestuia să constate melanjul fascinant de cultură și civilizație interetnic din orașele de graniță:

„Liov este unul dintre acele orașe-palimpsest din regiunile de frontieră din care oamenii au dispărut, rămânând însă multe urme fizice, ba chiar și o prezență spirituală imaterială. Nici polonezul Lwów, nici Lembergul austriac n-au dispărut în întregime, în pofida înlocuirii majorității populației în anii 1940 de către ucrainenii veniți din est și a strădaniilor Uniunii Sovietice de a crea un oraș industrial proletar. Este un loc paradoxal, intens naționalist, în ciuda istoriei și a amplasării sale la frontieră; cultura lui naționalistă este în același timp cea mai pro-occidentală și cea mai surdă la felul în care discuțiile despre trecut ar putea să sune la vest de graniță.

Starea fizică intactă a centrului orașului, cu manifestări ale diversității vechi de secole, cum este catedrala armeană, face trecutul imediat accesibil. Este un oraș în care ridicam capul și observam detalii neașteptate precum o bufniță de piatră care semnala o librărie, amplasată acolo în 1895, sau un centaur beat în locul în care existase o cârciumă. Liov este un oraș în stil vienez, cu cafenele și nevroze.” (p. 273)

Dar Cernăuțiul bucovineano-ucrainean, alt oraș tipic de graniță, îi va provoca lui Lewis Baston o uriașă surpriză plăcută, iar pe noi, cei din România, ar trebui să ne pună pe gânduri: câți dintre noi am luat vreodată în calcul să vizităm Bucovina de dincolo de granițe și, implicit, orașul Cernăuți?

O istorie a Europei văzută de la hotarele sale: frontiere care ne despart și ne definesc continentul ne readuce aminte că

„istoria este formatoare, însă nu stabilește de una singură unde se află frontierele” (p. 254).

Tocmai de aceea, invocarea unor frontiere istorice este un nonsens astăzi, iar Rusia și Ungaria se autoizolează prin astfel de premise false generatoare de nenumărate conflicte și traume nu numai pentru cei de dincolo de granițele pe care și le doresc modificate și/sau desființate, ci și pentru cei din interiorul granițelor, conaționalii lor.

O istorie a Europei văzută de la hotarele sale: frontiere care ne despart și ne definesc continentul de Lewis Baston