,,Fetița din debara” de Oana Jindiceanu (cronică de teatru)

Text scris de Bucur Ștefania-Emilia, clasa a IX-a D, Colegiul Național ,, B. P. Hasdeu”

Piesa „Fetița din debara”, scrisă și interpretată de Oana Jindiceanu, aduce pe scenă o poveste emoționantă despre copilărie, singurătate și lupta interioară cu amintirile. Regia atentă și profundă reușește să transforme o scenă simplă într-un spațiu al introspecției și al trăirilor intense.

Spectacolul se deschide cu un joc de lumini care pune în evidență decorul minimalist. Două uși, un scaun și un dulap (cupboard) devin simbolurile unui univers închis, al memoriei și al copilăriei. Lumina cade pe protagonista ce interpretează cu sensibilitate și cu forță. Ea este desculță, poartă o rochie lungă neagră și desenează pe podea, cu creta, figura tatălui. Această imagine transmite o durere profundă și dorința de a reface legături pierdute.

Scena în care fetița țipă la tatăl reprezentat cu creta marchează începutul confruntării cu trecutul. Deoarece nu și-a ținut promisiunea de a o lua de la școală, această rană rămâne vie. Apariția bunicii, tot prin desen, adaugă o nouă dimensiune: violența și frica. Palma primită pentru că nu a salutat o doamnă la timp devine momentul care îi schimbă destinul. Jocul mâinilor accentuează tensiunea și suspansul, iar gesturile precise dau profunzime fiecărei emoții.

Decorul static este animat de coregrafie. Mișcările rigide, de tip militar, alternează cu dansuri jucăușe, create cu grijă pentru a marca trecerea de la copilărie la maturitate. Luminile acompaniază perfect aceste momente, conturând stări de confuzie, iubire sau dezamăgire. Un detaliu memorabil este caseta ascunsă sub scaun, care emite o muzică melancolică. Personajul mimează afecțiunea mamei, o pupă imaginar, iar contrastul dintre gest și sunetul trist creează o atmosferă intensă. Când se mută la mama, o desenează și pe ea, încercând din nou să refacă o legătură prin artă.

Evoluția personajului este marcată de experimentarea iubirii. Se îndrăgostește, are un copil, dar trăiește și dezamăgirea. În momentele de dialog, atunci când altcineva vorbește, ea se întoarce cu spatele la public, gest care simbolizează rușinea, respingerea și pierderea comunicării. Gesturile spre „facultatea de limbi străine” și spre „dezamăgire” dau o notă realistă și ironică parcursului ei. Publicul a reacționat puternic la scenele pline de umor și de sinceritate. Replica „dacă faci aia ești curvă, dacă nu faci ești proastă” a stârnit râsete, dar și reflecție. Aceeași reacție a apărut și când personajul vorbește despre cum își bârfește mama împreună cu tatăl, un moment în care durerea se amestecă cu sarcasmul.

Coregrafia se remarcă prin originalitate. Dansurile sunt expresive și bine sincronizate cu muzica și cu luminile. Atmosfera generală oscilează între tristețe și speranță, iar finalul aduce liniște.

„Fetița din debara” este o piesă despre importanța memoriei pentru vindecarea traumelor. Printr-o regie coerentă și printr-un joc actoricesc remarcabil, Oana Jindiceanu ne invită să facem pact cu „micul prinț”, cu acel „copil invizibil” din noi.

Teatrul „George Ciprian” Buzău, Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a XII-a, 18-24 octombrie 2025