O carte a previzibilului transformat într-un imprevizibil din cel mai neașteptat. Scriitorii coreeni au darul acesta: să te ia prin surprindere, chiar și atunci când te crezi pregătit. Eu și Marilyn nu prevestea nimic aparte/atipic din titlu: un roman construit în jurul unui fapt real – vizita celebrei actrițe în Coreea de Sud, în timpul Războiului Uitat. Mijlocul anilor ´50 chiar est  greu de readus în atenția contemporanilor, din rațiuni multiple și foarte diferite: de atunci și până acum omenirea a trecut printr-o suită de războaie locale, cu repercursiuni la nivel mondial, care au întrecut de multe ori în orori cele două mari războaie mondiale; se adaugă la aceste conflicte tot soiul de crize politice, economice sau cauzate de cataclisme naturale, care au șters din memoria oamenilor multe din amintirile păstrate în cele mai de jos straturi.   A te reîntoarce la amintirile personale, la emoțiile și trăirile cele mai intime și pure devine misiune imposibilă, inclusiv la nivel de literatură. Personajele spațiului literar prezent au altfel de drame, se raportează într-un fel aproape opus la realitate și propriile emoții spre deosebire de personajele mijlocului de secol XX. Iar Ji-Min Lee are marele merit de a fi creat un personaj pe cât de contemporan, pe atât de reprezentativ pentru o epocă istorică anume. Ambivalența întregii construcții literae te surprinde de la bun început: dragostea pentru doi bărbați, indecizia și incapacitatea sau refuzul de a se adapta la normele unei lumi din care ar fi trebuit să facă parte (când locuiește în Sud pictează tablouri cu Stalin, iar când fuge la Tokyo se gândește cu nostalgie la cele lăsate acasă, deși suferința era cuvântul de ordine pentru că trăise până la acel moment). Niciuna din amintirile lui Alice nu e clară, distinctă, niciuna dintre evocări nu poate fi descrisă ca fiind în totalitate una a fericirii sau una a tristeții totale. Te ia total prin surprindere constatarea, când dai într-un pasaj despre iubire de miasmă și mireasmă (de scorțișoară – pentru ea așa miroase dragostea), te gândești dacă el, cel iubit, chiar merită un  asemenea devotament! O alternanță atât de vie de ură și iubire cum rar am găsit în construcțiile literare.

Drama lui Alice este atât de puternică, încât nu se poate povesti. Nu poate vorbi despre ea, nu se poate confrunta cu tenebrele trecutului, deși care după ea de ani de zile vini nemărturisite. Pe fond, o soartă nefericită, ca a mai tuturor refugiaților, Alice găsește – numai ea știe cum – puterea de a merge mai departe. Iar întâlnirea cu Marilyn e salvatoare! Din toate punctele de vedere! O antiteză perfectă între cele două feminități, dar cu puncte comune care le aduc în aceeași ecuație a nefericirii! Alice o studiază pe Marilyn cu o curiozitate nedisimulată nu pentru că vrea să înțeleagă de unde admirația bărbaților pentru părul blond și formele perfecte ale corpului, ci pentru că vrea să înțeleagă cum de se poate ca o astfel de femeie să existe! Până la urmă, ce te definește ca femeie: părul perfect aranjat, suferința din dragoste, singurătatea absolută după ce te părăsește iubitul, rochia care cade impecabil pe un corp făcut special să se unduiască sau ce altceva? Contrastul dintre cele două societăți – americană și asiatică, în speță coreeană – este menținut de scriitoare până la ultimele pagini, detaliile nelipsind și fiind prezente în toate planurile vieții cotidiene. Călătoria celor două dintr-o bază americană în alta nu este o călătorie oarecare, ci una a regăsirii, a salvării la propriu a lui Alice. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la fascinația declarată a lui Alex Leo Șerban pentru Marilyn Monroe!

Eu și Marilyn – eu și cine-aș-vrea-să-fiu! Dar oare chiar vreau să fiu (ca) Marilyn? Ji-Min Lee pune în discuție într-un mod foarte subtil lipsa de modele în lumea contemporană! Reperele estetice par definitiv pierdute în negura uitării, relațiile interpersonale par făcute pentru a a nu fi de durată, singurătatea dictează imperativ un tempo al vieții din ce în ce în mai puțin atractiv. Chiar și societatea asiatică, mult mai conservatoare decât cea europeană, pare atinsă de efectele nocive ale globalizării. Alice este un produs al globalizării: refugiată, vorbitoare de limbă engleză, dar și de japoneză (cât să se descurce), care ajunge infirmieră doar pentru că nu pune preț pe viața personală. Un tipar de viață atât de comun cu al multora dintre refugiații lumii contemporane! Înlocuiți japoneza și coreeana cu orice alte limbi vorbite astăzi și veți vedea cum diferențele se șterg de la sine.

Un roman despre care se poate vorbi în multe feluri, fără să se epuizeze subiectul. Lectura poate fi și ea una de prim strat – vizita lui Marilyn în Coreea de Sud și contactul dintre civilizații – dar, în același timp, poate deveni și una aducătoare de reflecții profunde: cât din trecutul nostru ne aparține și avem voie să ducem mai departe, să lăsăm amintire celor de după noi? Deciziile sunt ale noastre în totalitate vreodată sau doar efecte ale unor conjucturi (ne)favorabile?

Eu și Marilyn de Ji-Min Lee

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Traducerea: Diana Yüksel

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 216

ISBN:  978-606-779-706-0

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura