Silvia Cinelli este scriitoare și scenaristă de televiziune, originară din Italia, din regiunea Lazio, stabilită la Roma. În anul 2024, a publicat romanul istoric L’elisir dei sogni. La saga dei Campari, tradus în 2025 la Editura Act și Politon de Roxana Panaite. Cartea este rezultatul unei ample documentări despre apariția și evoluția afacerii familiei Campari, urmărind firul timpului. Scriitoarea menționează clar că și-a impus o regulă strictă atunci când a început să scrie romanul: să respect cu rigurozitate datele și faptele cunoscute, dându-mi voie să inventez tot ceea ce nu apărea în documente oficiale. Cele mai multe din personaje au fost persoane reale, redându-li-se identitățile și existențele așa cum au fost ele cu mici nuanțări narative acolo unde documentele nu menționau detalii legate de viața lor personală.
Faptele sunt redate în ordine cronologică, începând cu 1882 până în 1904, din toamnă până în toamnă, deși autoarea folosește unele subterfugii temporale pentru a explica mai bine trecutul celui care a pus bazele poveștii de succes Campari, Gaspare Campari. Într-o Italie încă neunificată, tânărul Gaspare pleacă din provincie la Milano pentru a-și găsi un drum. Sub atenta îndrumare a mamei sale își urcă bagajul și viața într-o diligență și pornește la drum.
Trăsura iese din sat fără prea mare viteză și, când trece pe lângă cimitir, toți pasagerii își fac semnul crucii. Gaspare rostește în tăcere o rugăciune pentru tatăl său. De un an se odihnește sub pământ și, când a murit, i-a lăsat pantofii pe care îi are acum în picioare. Dacă se gândește bine, acei pantofi nu au mers niciodată atât de departe.
Anii ’60 se vor dovedi generoși cu Gaspare a cărui pasiune pentru amestecarea aromelor începe să îi aducă primii zori ai succesului, deși drumul nu a fost lipsit de provocări. În 1862, Gaspare și Letizia își deschiseseră un magazin de lichioruri în clădirea Coperto dei Figini, în Piața Domului, dar nici nu au apucat să-și așeze bine lucrurile că au și primit o înștiințare de evacuare. Însă nu au fost de oprit. În 1867, aveau să deschidă Cafeneaua Campari într-un loc frecventat de elita orașului, în galeria Vittorio Emanuele II. Obiectivul lui Gaspare este acela de a descoperi arome unice de băuturi savuroase, celebra băutură care îi va purta numele, din acest motiv rețele sale rămân secrete, caietele cu amestecuri se țin sub cheie. Totul trebuie păstrat cu grijă, este o adevărată moștenire. La apogeul carierei sale, Gaspare Campari moare, lăsând în spate o văduvă, cinci copii și o afacere care necesita o grijă deosebită. Și, de fapt, de aici începe povestea romanului, cu toamna anului 1882 atunci când capul familiei dispare. Într-un fel, succesiunea fusese asigurată, doar că tatăl nu prevăzuse ordinea corectă. Cel dintâi născut nu era pasionat de meșteșugul tatălui său, ci era atras de un drum spre preoție, deși Gaspare își pusese toate speranțele că el va prelua întreaga afacere. În acest context, este conturat complex fratele său, Davide, care de mic fusese pasionat de meșteșugul băuturilor întocmite cu atâta grație de tatăl său. Însă, conform ordinii acestuia, Davide ar fi trebuit să se preocupe de alte aspecte ale afacerii de familie. Din acest punct, romanul cunoaște o diversificare tematică, păstrându-se în limitele unui roman istoric. În Italia deceniului nouă al secolului al XIX-lea, raportarea la femeie nu s-a schimbat prea mult comparativ cu perioadele anterioare. Astfel, prima provocare a Letiziei ca văduvă și cap de familie a fost aceea de a fi femeie într-o lume a afacerilor dominată de bărbați, lucru pe care îl conștientizează și luptă pentru a-l depăși.
Ceea ce vă sperie este faptul că sunt femeie. Știa bine că aceasta este limita ei cea mai mare în ochii lumii și, la urma urmei, domnul Perego a fost delicat până în acel moment și a evitat subiectul. Alții, în locul lui, ar fi sfătuit-o fără ocolișuri să se întoarcă la tricotat.
Rămâne baza familiei și când băieții cresc, dar îi va ceda locul fiului său Davide, cel care se va transforma în cel mai fidel și priceput continuator al lui Gaspare Campari. Tema familiei ocupă un loc important în roman. Familia ca celulă de bază a societății, ca o microlume cu toate greutățile sale, dar și locul în care toți își găsesc sprijinul la nevoie. După moartea soțului său, Letizia vede cum relațiile din cadrul familiei sale încep să se răcească: fiul cel mare pleacă spre propria lui chemare, una dintre fiice moare, iar Davide și Guido ajung să se urască din cauza ideilor socialiste ale celui din urmă. Metamorfozele imperiului Campari sunt semnificative până la finalul cărții.
Davide devine personajul central al narațiunii, preia rolul de cap al familiei și, din perspectiva evoluției acestuia, romanul poate fi considerat și un bildungsroman. Pleacă să învețe și mai bine meserie în Bordeaux, unde duce cu el o dragoste abia înmugurită, dar greu de exprimat, ajungând până la Paris ghidat de o pasiune pentru o artistă a vremii, dar care nu îi poate oferi stabilitate. Încercarea de a rămâne la Paris cu ea se putea dovedi dăunătoare drumului său. Revine acasă și realizează că această întâlnire l-a maturizat și se va dovedi și că i-a afectat semnificativ intențiile inițiale.
Întoarcerea la Milano este o călătorie stranie. În timp ce omnibuzul parcurge drumul de la Gara Centrală până în Piața Domului, Davide privește orașul cufundat în amurg și îl percepe străin și familiar în același timp. Se simte alienat, nelalocul lui pe acele străzi, printre acele clădiri, ca și cum, în loc de șase luni, ar fi petrecut o viață întreagă în altă parte. Și poate că ar fi fost un sentiment plăcut dacă nu ar fi trebuit să își smulgă o parte din el când a plecat, așa cum fac unele animale pentru a se elibera când sunt prinse într-o capcană.
Timpurile se schimbau cu repeziciune, societatea și mentalitățile evoluau în direcții nici gândite până atunci. Davide se dedică în totalitate meșteșugului primit moștenire, îl dezvoltă, îl menține ca o marcă de mare semnificație în spațiul italian. Apar reclamele, posibilitățile extinderii și în afara țării, sfârșitul de secol aduce posibilități noi de care Davide știe cum să se folosească în favoarea afacerii familiei sale. Rămâne dedicat cauzei părinților săi, dar înconjurat continuu de un vid care nu se poate umple cu nimic decât temporar și sporadic. O pierde pe femeia iubită și este tulburat de Leda, femeia de la Paris. Este copleșit de un trecut încețoșat. Îi oferă ajutor, dar nu se poate vorbi de iubire. O ratase atunci când ignorase logodna Quintiliei. Conștientizează că lasă timpul să treacă și reflectează la acest aspect.
În oglinda din spatele raftului cu sticle, înfățișarea lui este cea a unui bărbat în floarea vârstei care a văzut deja multe. Părul roșcat nu mai e de ajuns pentru a-i oferi vitalitate, pentru a-i da acea alură nonșalantă, de veșnic flăcău, trăsăturile feței și postura transmit o gravitate austeră care îl face să semene din ce în ce mai mult cu tatăl său. Letizia are dreptate: nu mai este tânăr, și nu atât din cauza celor 27 de ani, cât din cauza visurilor pe care și le-a văzut deja spulberate.
Ideile politice se schimbă radical. Oamenii devin martori la ascensiunea mișcării socialiste bazată pe ideile lui Marx și Mihail Bakunin cu a sa lucrare Etatism și anarhie. Raporturile economice și sociale actuale încep să fie puse sub semnul întrebării, muncitorii încep să ceară mai multe drepturi și adoptă o nouă cale – greva generalizată, zgomotoasă și violentă. Muncitorii devin din ce în ce mai vocali, mai ales în zona fabricilor. Scandează lozinci, contestă realitatea lor socială și economică, vor mai mult, vor să scape de exploatare. Davide privește dezordinea de afară, deși știe că angajații lui nu ar face așa ceva. Îi respectă și îi plătește corect. Dar se teme de toate acestea și nu poate să nu se întrebe încotro vor duce. Deși Milano este afectat de violență și dezordine, rămâne un oraș în care numele Campari este pe buzele tuturor. În acest context, Guido, fratele cel mic, cucerit de noile idei politice, intră într-un conflict ireversibil cu fratele său. Părăsește casa și familia. Întoarce spatele vechii ordini, îmbrățișând-o pe cea nouă.
Noul secol aduce noi provocări la care Davide este nevoit să se adapteze pentru supraviețuire. Adoptă noile tehnologii industriale. Reușește să mențină prestigiul familiei și mărcii moștenite. Însă prețul este foarte mare. Rămâne complet singur. Vidul din jurul lui înghite și ultimele suflări umane care îi fuseseră alături. Zidul construit în jurul celor dragi a căpătat fisuri de nereparat. Rând pe rând au plecat. Au rămas Davide Campari și imperiul său.
A reușit să-și construiască o lume, să facă în așa fel încât gardul din jurul ei să reziste la lovituri și intemperii, dar nu a putut să-i împiedice pe oameni să iasă din el. Mai întâi Quintilia, apoi Guido, iar acum Gaspare și mama lui. Trădare, nerecunoștință, abandon. În cele din urmă, l-au lăsat singur cu triumful său […] Nu ai cum să treci prin viață și să rămâi întreg, se pierd bucăți pe drum, pe măsură ce înaintezi. Îți îndeplinești un vis și, dintr-odată, îți dai seama că nu mai ești acea persoană care l-a visat, privești în spate și nu mai este nimeni, dar nu poți să te întorci, poți doar să mergi înainte.
Cartea Silviei Cinelli este un roman social și istoric, dar și o extraordinară frescă de familie italiană de secol al XIX-lea. Cu multă pricepere, scriitoarea a explorat biografiile membrilor familiei, lumea lor, istoria uneia dintre cele mai consumate băuturi și a oferit cititorilor o poveste fără cusur.
Elixirul viselor. Povestea familiei Campari de Silvia Cinelli
Editura: Act și Politon
Colecția:
Traducerea: Roxana Panaite
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 352
ISBN: 978-630-303-345-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.
