Einstein și cultul prieteniei – „Alo? Albert Einstein la telefon” de R.J. Gadney

Într-o epocă a alienării, în care prietenia pare a fi un pariu pierdut definitiv, marile personalități ale lumii par că vin din trecut ca să ne bântuie, fie și doar pentru a ne demonstra că fără prietenie nici că se poate. Una dintre relațiile fundamentale ale omului, bazată pe respect reciproc, valori împărtășite și principii de viață cu rang de „primus inter pares”, prietenia este astăzi la ananghie. Și nu e omul neapărat vinovat pentru asta, cât un cumul de factori externi căruia nu i-am dat deloc atenție, dar l-am lăsat să se insinueze în viețile noastre până la o dominare absolută a acestora. Supratehnologizarea, robotizarea, mediile de comunicare informatizate și virtuale, deopotrivă, sunt câțiva dintre factorii care au dat naștere acestei realități. Da, astăzi suntem tot mai singuri și mai săraci, ne privăm de plăcerea de a cultiva prietenii de-o viață și încercăm să înlocuim vidul creat cu o centrare exclusivistă pe propriul eu, fără să ne dăm seama că, de fapt, în acest fel, noi ne ratăm șansa la fericire.

«„Vreau să știu cum a creat Dumnezeu această lume… restul sunt amănunte. Ceea ce mă interesează cu adevărat este să știu dacă Dumnezeu ar fi putut face lumea în alt mod; saul, altfel spus, dacă necesitatea simplității logice îngăduie vreo libertate cât de mică.”

De-acum lucrează frenetic. Aplică relativitatea la producerea ecuației sale dintre masă și energie – m, respectiv E. Simplu spus, descoperă că, atunci când un obiect se apropie de viteza luminii – notată cu c -, masa obiectului crește. Cu cât obiectul călătorește cu o viteză mai mare, cu atât devine mai greu. Presupunând că s-ar deplasa cu viteza luminii (lucru imposibil), atunci masa și energia lui ar ajunge infinite.

În fine, lucrarea cu numărul cinci, care este și disertația sa doctorală se intitulează: O nouă determinare a dimensiunii moleculare.

Cu ecuația E = mc^2,Albert este cel dintâi care avansează ideea echivalenței dintre masă și energie ca principiu general și ca rezultat al simetriilor spațiului și timpului.

Mileva nu e singura care întreabă:

– Ce se întâmplă dacă teoria relativității asta a ta es respinsă?

– În cazu ăsta, o să-mi pară foarte rău pentru Dumnezeu, fiindcă teoria mea e corectă.»

Albert Einstein n-a fost singur niciodată de-a lungul vieții. A avut o soră cu care s-a înțeles excelent și a cărei moarte l-a făcut să sufere enorm, doi părinți cu care a întreținut dialoguri firești tot timpul copilăriei, dar și de-a lungul vieții, două soții, trei copii și o mulțime de confrați, oameni de știință cu care a legat prietenii durabile, excentrice, dar esențiale pentru evoluția lui ca om. Dar înainte de toate a fost evreu. L-a definit evreitatea și a luptat toată viața pentru ca evreilor să le fie recunoscute drepturile și să le fie respectate cultura și religia. A luptat așa cum a știut el mai bine – de la un simplu cântat la vioară la seratele private la care invitat, sau în saloanele unora dintre prietenii lui și până la a lua cuvântul cu diferite ocazii pentru a pleda cauza evreilor. Vremurile tulburi dintre cele două războaie mondiale și Holocaustul l-au împiedicat să rămână în Europa, dar de acolo, din Statele Unite ale Americii, a făcut tot posbilul ca starea de fapt a acestora să se schimbe în bine. Premiul Nobel pentru Fizică pe care l-a luat are ca fundament al deciziei și această luptă continuă a lui pentru libertatea și demnitatea oamenilor, a evreilor în special.

Dintr-un alt punct de vedere, a deconstrui genialitatea lui Einstein fără să știrbești aura de supraom a acestuia este un demers care poate eșua lamentabil. Numai că R.J. Gadney este foarte atent la detalii și reușește să le așeze în puzzle-ul uriaș care a fost personalitatea complexă a lui Einstein, fără să afecteze cu nimic relația dintre geniu și admiratori. Gadney ni-l prezintă în Alo? Albert Einstein la telefon pe omul Einstein, și nu pe marele om de știință. Un om cu care era destul de dificil de conviețuit, cu multe episoade de depresie (ar fi fost culmea să nu le fi avut!), un autodidact care a luptat pentru orice și-a dorit în viață, dar mai ales pentru a fi acceptat și înțeles. Pentru Einstein înțelegerea a fost cheie de boltă, fără ea nu s-ar fi putut construi nimic și citind cele cinci capitole ale cărții veți înțelege că el duce această înțelegere dincolo de limitele suportabilității, sacrifică clipe de liniște și nevoia de izolare. Prietenia pe care o leagă cu adolescenta care-l sună din greșeală îi salvează ultimul an de viață de la plictis și eșec lamentabil și se bazează pe dorința fizicianului de a le provoca înțelegerea, ei și surorii ei mai mari. Cu alte cuvinte, le învață că a cunoaște fără înțelegere nu se poate. Te surprinde maniera lui Einstein de abordare și construcție a acestei noi relații – de la egal la egal, aproape că-și neagă statutul social. Cartea debutează cu episodul telefonului, după care subiectul este uitat, pentru ca finalul – capitolul cinci – să-i fie consacrat. Închiderea cercului vieții lui Einstein se face într-un mod natural, fără nicio stridență. Periplul lui pe mapamond ne este prezentat firesc, ca și cum altfel nu s-ar fi putut și ce este cu adevărat interesant este modul cum autorul reușește să „strecoare” suficient de multe date cu privire la teoriile lui științifice, la principiul relativității și alte descoperiri pe care i le datorăm, dar fără să ne simțim copleșiți de complexitatea noțiunilor de fizică, chimie, matematică et comp. Construcția narativă a romanului este una de tip jurnalistic, investigațiile fiindu-i pe plac lui Gadney și poate că de aceea s-ar putea să vi se pară pe alocuri că Alo? Albert Einstein la telefon este și despre visuri, credințe personale și … Dumnezeu! Einstein a fost un credincios, paradoxal, dacă ne gândim că avem de-a face cu un fizician. Poate că de aceea a și fost greu de conviețuit cu el, Elsa meritând toate premiile din lume pentru felul cum a reușit să-l cucerească, să aibă grijă de el și, mai înainte de orice, să-l provoace să cunoască. Să-și dorească în permanență să cunoască! Sunt savuroase episoadele dedicate felului cum s-a construit relația dintre cei doi, condamnabilă din multe puncte de vedere, dar acceptată/acceptabilă tocmai pentru că doar Einstein a putut transforma o relație imposibilă într-una de durată.

«- Ei? – zice Elsa.

– Interesante vești. Foarte interesante vești.

– Ce vești interesante?

– Consulul general suedez îmi transmite felicitări.

– Felicitări pentru ce anume? CE ai, de-arăți atât de fericit?

– O masă, un scaun, un castron de fructe și o vioară – ce altceva îi trebuie unui om ca să fie fericit?

Elsa citește și ea telegrama și scrisoarea – o podidesc lacrimile.

În seara aceea, Albert și Elsa iau cina la restaurantul Yin Pin Xiang împreună cu demnitari din lumea educației și cu o poteră de jurnaliști japonezi mirați.

Albert stă alături de Liu-wang Liming. Consulul german îi spune că Liu-Wang este editoara unei reviste bisăptămânale, Vocea femeilor, și o pioneră a scrisului feminin despre politică.

Chinezoaica e sensibilă la starea de spirit a lui Albert. Îi spune:

– Păreți aproape indiferent față de Premiul Nobel care vi s-a decernat.

– Cunoașteți piesa Macbeth?

– Bineînțeles.

– „Te stinge, lumânare de-o clipă! Ni-e viața doar o umbră călătoare, un biet actor, ce-n ceasul lui pe scenă se grozăvește și se tot frământă, și-n urmă nu mai este auzit. E o poveste spusă de un nătâng, din vorbe alcătuită și din zbucium, și neînsemnând nimic.”

– Ideea că „lumea-ntreagă e o scenă” vă deprimă?

– Întocmai. Oricine încearcă să se erijeze în judecător pe tărâmul Adevărului și al Cunoașterii este făcut să eșueze de hohotele de râs ale zeilor. Eu mi-am păstrat simțul umorului și nu m-am luat nici pe mine însumi, nici pe cel de lângă mine în serios. Să nu uităm ce spunea Mark Twain în carnetul său de însemnări: „Zeii nu oferă niciodată recompense pentru intelect. N-a existat nici unul niciodată, care să se arate cât de cât interesat de așa ceva.”

– Ce veți spune la ceremonie?

– Mi-aș dori să spun cam așa: „Dacă vrem să ne opunem puterilor care amenință să suprime libertatea intelectuală și individuală, trebuie să avem tot timpul clar în minte care este miza și ce-i datorăm acelei libertăți, pe care strămoșii noștri au cucerit-o pentru noi, după lupte grele”.

– La ce puteri vă gândiți?

– La Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – partidul nazist.»

Alo? Albert Einstein la telefon nu se citește, se devorează, cursivitatea, jocul cu planurile narative, maniera de introducere în scenă a unuia sau altuia dintre oamenii de știință care i-au fost aproape fiindu-i la îndemână lui Gadney. E un roman al firescului, dacă este să rezum într-o sintagmă ceea ce ar trebui spus despre Alo? Albert Einstein la telefon. Și e mare lucru să conturezi această aură de naturalețe când este vorba despre un geniu al omenirii.

Alo? Albert Einstein la telefon de R.J. Gadney