Drive – ce motivație ne ghidează în viață

„ Dacă aveți nevoie să vă motivez, probabil nu vreau să vă angajez.”

Este natural să fim condiționați. Acest proces este fundamental pentru organismul nostru în parcursul său pe scara evoluției. El reacționează la stimuli benefici prin secreția de: endorfine, dopamină, serotonină și oxitocină – hormoni ai fericirii. În felul acesta se modelează comportamentul care ne asigură existența ca specie. Natura a știut cum să ne motiveze înaintea șefilor noștri. Modelul actual de motivare, folosit de majoritatea firmelor oscilează între a gratifica comportamentul dorit și a-l pedepsi pe cel indezirabil. Acest sistem a fost împrumutat de la Mama Natură, dar implementarea se datorează integral lui Frederic Winslow Taylor, unul dintre primii consultanți de management, un adevărat lider, care afirma că singura modalitate prin care îi poți determina pe oameni să îndeplinească sarcini simple, este să-i stimulezi corespunzător și să îi monitorizezi cu atenție.

Treaba aceasta funcționa perfect în 1900, dar clachează acum. De ce? Pentru că oamenii sunt mai mult decât suma nevoilor lor biologice. Pentru că la un moment dat refuzăm să fim câinele lui Pavlov. O expresie dusă în extrem a acestui refuz este fenomenul de down shift, care a căpătat amploare câțiva ani în urmă în societățile occidentale. Treizeci la sută dintre persoanele cu vârste de peste treizeci de ani își părăseau serviciile bine plătite pentru a obține mai multă împlinire.

Cu puțin timp în urmă, am găsit pe pagina unei prietene de pe Facebook următorul anunț dat de cineva pe LinkedIn: „I will help you to train and retain your millennials.” Genul acesta de anunțuri identifică o problemă care ia amploare și care este cauzată de apariția unei generații diferite, unei viziuni diferite despre cum ar trebui să fie un job și unei dominante profund axate pe individ. Există o explicație pentru această schimbare de paradigmă în sfera economiei comportamentale. Munca, din predominant algoritmică, trece în predominant euristică. Mutarea accentului pe creativitate a făcut imposibilă motivarea doar prin stimulente exterioare.

În unul dintre interviurile sale, Robert Kiyosaki afirma că antreprenorii lucrează gratis, nu banii sunt cei ce îi împing spre acțiuni. Wikipedia, Linux, Firefox au demonstrat că oamenii se pot uni ca să muncească pentru un scop în mod voluntar. Aceste proiecte au ajutat economiștii să înțeleagă că suntem ființe umane complexe și că sistemul operațional vechi de tip gratificare/pedepsire dă eroare. Este nevoie să fie regândit comportamentul unui corporativ la capitolul motivație.

Daniel Pink este jurnalist și unul dintre cei mai apreciați speakeri ai momentului. Discursurile sale vizează transformările din economie și noua tipologie a locurilor de muncă. Lecția lui despre motivație este una vizionară, suntem născuți jucători, avem nevoie de sens, progres și autonomie. Pink merge mai departe dovedind că motivația extrinsecă, în unele cazuri, poate deveni dăunătoare:

Dacă unii oameni de știință cred că factorii motivaționali de tip dacă – atunci și alte recompense externe seamănă cu medicamentele prescrise pe bază de rețetă care au efecte secundare potențial periculoase, alții cred că se aseamănă, mai degrabă cu drogurile ilegale care dezvoltă o dependență mai profundă și mai dăunătoare. Potrivit acestor cercetători, recompensele în bani și trofeele strălucitoare pot oferi o plăcere sublimă la început, dar această senzație dispare curând – și, pentru a o întreține, primitorul are nevoie de doze tot mai mari și mai dese.

Probabil se va isca întrebarea de ce să nu fim gratificați mai mult și mai des. Simon Sinek a răspuns la această întrebare atunci când elucida problema sistemelor care recompensează realizările individuale sau, altfel zis, sistemele de performanță guvernate de dopamină. Abundența poate fi distructivă pentru că abstractizează valoarea bunurilor. Cu cât avem mai mult, cu atât se pare prețuim mai puțin ce avem. Prin urmare problema rămâne. Un alt subiect discutat de Daniel Pink este schema managementului actual. Este managementul, așa cum este aplicat în prezent, nesincronizat cu însăși natura umană? Ne naștem curioși și autodirijați, asta o demonstrează orice copil sănătos. De ce devenim inerți și pasivi? Poate că un management deficitar dă naștere acestei stări. Managementul și motivația ar interesa în egală măsură atât pe angajatori cât și pe angajați și face lectura interesantă pentru ambele părți.

Istoria a demonstrat că ne deplasăm invariabil către o direcție cu mai multă libertate individuală. Mediile de lucru cu cea mai înaltă rată de succes vor ține cont și de înclinațiile noastre naturale. Dacă e să revenim la exemplul de început al hormonilor împlinirii, nu vom fi niciodată pe deplin satisfăcuți dacă raportul va fi doar în favoarea dopaminei. Trebuie să găsim un alt algoritm funcțional. Deja există companii care, orientate către acest model de activitate şi dând o autonomie mai mare lucrătorilor săi, își cresc profitul. Una dintre cele mai interesante observații făcute de Pink este cea care ține de voluntariat.

Nivelurile uluitoare de neimplicare la locul de muncă (…) sunt asociate cu o tendință pe care companiile abia încep să o recunoască: o creștere la fel de rapidă a voluntariatului.

Oamenii își caută nevoia de sens în exterior. Nu te poate motiva nimic pentru mult timp dacă nu găsești sens, nu ți se oferă autonomie și nu ai o posibilitate de a progresa.

Drive este cu adevărat o carte revoluționară, densă, unde sunt argumentate dezavantajele diferitor sisteme motivaționale și inspiră către crearea unor modele care ar fi mai naturale și s-ar plia pe dorința fiecăruia de a se autorealiza într-un mediu. Ideea cărții, așa cum o spune autorul, este că există un decalaj enorm între ce cunoaște știința și ce pune în practică economia. Reducerea acestui decalaj este mai mult decât o măsură necesară economiei, este o afirmare a umanității noastre.

Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat de Daniel Pink