Cronică de Alexandra Maria Răpițeanu, Colegiul Național „B.P. Hasdeu” Buzău
Așteptam cu nerăbdare să văd piesa de teatru „Dragostea”, o adaptare modernă a unor povestiri de A.P. Cehov, care promitea să aducă în fața publicului complexitatea și profunzimea sentimentului care a inspirat dintotdeauna mii de pagini de literatură bună. Spectacolul, regizat de Andrei și Andreea Grosu și reprezentat de o echipă de teatru contemporan deja cunoscută de buzoieni, Teatrul „Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea, a avut loc pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău, în penultima seară din cadrul Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Prin atmosfera intimă, prin decorurile simple, prin linia melodică discretă ce i-a întâmpinat pe spectatori chiar de la intrarea în sală, dar mai ales prin jocul actoricesc autentic, piesa a captat imediat atenția auditoriului. Oricine a fost în sală a remarcat faptul că producția explorează teme universale, cum ar fi iubirea, relațiile umane și contradicțiile emoționale, anticipate de titlu. De asemenea, regia contribuie la reîmprospătarea operei lui Cehov, punând accent pe subtilitățile sentimentale și psihologice ale personajelor, general valabile, dincolo de contextul social ce le-a generat.
Atmosfera piesei este una intimă și încărcată de melancolie. Decorul este minimalist, cu un mobilier simplu, dar eficient în a sugera spațiul unei locuințe modeste, viața cotidiană a personajelor, dar și un mediu plin de tensiune: un fotoliu, o canapea, o masă, un dulăpior, un geamantan. Decorul este un spațiu închis, care subliniază izolarea și dificultatea comunicării dintre personaje. Ieșirea de pe scenă sau intrarea personajelor în luminile rampei se realizează ingenios și sugestiv printr-o ușă centrală. Costumația este discretă, fără elemente exagerate, reflectând fragilitatea interioară, stările.
Viziunea regizorală dezvăluie nuanțat complexitatea psihologică a relațiilor interumane raportate la tema iubirii, a dorinței și a temerii de a-ți arăta vulnerabilitatea. S-a optat pentru un ritm domol, cu multe momente de tăcere meditativă, care pun în valoare conflictele interioare, fragilitatea și neputința de a comunica în mod autentic. Fiecare interacțiune este o manifestare a nevoii de iubire și a fricii de abandon.
Actorii au reușit să dea viață personajelor, cu o naturalețe ce trece dincolo de scenă. Cu gesturi subtile și cu priviri expresive, au transmis intensitatea indicibilă a fiecărui moment, vizând esența emoțiilor contradictorii și adesea dureroase, provocate de iubirea-obsesie, de la diferite vârste. În fiecare scenă, au arătat cu sensibilitate dualitatea dintre pasiune și reținere, evidențiind, astfel, unicitatea trăirilor. Interpretarea lor a fost marcată de o energie specială, într-o combinație perfectă de forță și delicatețe, care a ținut publicul în suspans până la final. În momentele de tăcere, expresiile gestuale spuneau mai mult decât ar fi putut-o face orice replică, iar, de cele mai multe ori, au exprimat cu o sinceritate absolută durerea, confuzia, speranța și nostalgia. Fiecare scenă caută echilibrul perfect dintre dramatism și ironie, în stilul lui Cehov.
Spectacolul se structurează în cinci scenete care surprind momentele-cheie din viața personajelor: de la pasiunea și entuziasmul primei iubiri, până la dezamăgirile sau regretele inevitabile. Remarcabilă este maniera de a scoate în evidență micile detalii ce exprimă atât tandrețea, cât și neînțelegerile profunde. Fără doar și poate, scena care m-a surprins cel mai mult a fost a doua: două personaje din lumi fundamental diferite și cu un statut social diferit, ea – o cântăreață de succes, o divă europeană, el – un profitor cu atitudine de slugă, din lumea inferioară, își exprimă dragostea-ura în termenii oscilanți de repulsie și de tandrețe, refăcând un întreg, sub forma comică a spectacolului pe care-l provoacă un „vierme hrănindu-se dintr-un măr bun”. Aparentul dispreț reciproc ascunde o dependență care dă de gândit tocmai prin sinceritatea conținută de replica: „Îl iubesc… De ce? Dumnezeu știe.” În fond, fiecare cuplu funcționează cu o dinamică proprie, imposibil de înțeles din afară.
Publicul a fost extrem de atent și de receptiv, absorbit de jocul actoricesc și de conflictele interioare redate fidel. Tăcerile și pauzele lungi dintre replici au fost percepute ca o formă de construcție a tensiunii, iar momentele de maximă intensitate emoțională au fost acompaniate de linii melodice adecvate. Spectacolul mi-a creat impresia de simbioză afectivă între spectatori și personaje, facilitată o interpretare extrem de atentă la trăirile infinitezimale.
Punctele tari ale piesei sunt, fără îndoială, interpretarea convingătoare a actorilor și viziunea regizorală sensibilă la emoții, dar fără a cădea în clișee. Ritmul destul de lent al piesei contrastează cu emoțiile tari, pentru a fi pe gustul diferitelor categorii de spectatori.
În ansamblu, „Dragostea” este o piesă de teatru emoționantă și bine executată, ce rezonează cu spectatorii prin adâncimea psihologică și prin actualitatea problematicii amoroase.
Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău 2024
Dragoste – după povestiri de A.P. Cehov
– coproducție unteatru și Teatrul ,,Anton Pann” Rm. Vâlcea
Distribuția (pe roluri):
Roșcata – Réka Szász
Dirijorul – Alexandru Beteringhe
Povestitorul/Luka – Costas Mincu
Murașkina/Ea – Bianca Cuculici
Pavel Vasilievici/El – Codrin Boldea
Vera Gavrilovna/Anna Fedorovna – Rusalina Bona
Ivan Alekseici – Cosmin Teodor Pană
Volodea – Andrei Cătălin
Regia: Andrei și Andreea Grosu
Scenografie: Vladimir Turturica
Muzica: Mihai Dobre
Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea
