Când credeam că m-am obișnuit deja cu explicațiile lui (mult prea) bine întemeiate pe o documentare extrem de amănunțită (intenționat folosesc dublul accent), dau peste un început de capitol care m-a așezat într-o răscruce, fără niciun preaviz. Totul în penumbră începe așa:
„Albumul cunoscut sub titlul Tango a fost pre‑publicat în 1985 în revista Corto Maltese. Varianta iniţială se numea Y todo a media luz (Totul în penumbră). Enigmatică şi poetică, expresia trimite, în prima clipă, la un faimos cântec interpretat de Carlos Gardel, compus în 1924 de Edgardo Donato, pe versuri de Carlos César Lenzi, A media luz. La origine, sintagma se referă la „garsonierele” amenajate de tinerii din lumea bună pentru întâlniri amoroase ilicite.”
Răscrucea a fost pentru mine născută dintr-o imposibilă alegere: să caut pe un canal de muzică orice cântec de și cu vocea lui Carlos Gardel sau să caut textul lui Georg Büchner, Woyzeck. N-am înnebunit, nu e nimic din Woyzeck în cartea A doua viață a lui Corto Maltese de Mircea Mihăieș, apărută recent la Editura Polirom. Dar citind despre explicația sintagmei din cântecul lui Gardel, mi-am adus aminte de montarea textului lui Büchner văzută la ediția 2018 a Festivalului Interferențe al Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Spectacolul făcea parte din repertoriul Teatrului Național Budapesta și era în regia lui Attila Vidnyánszky Jr., unul dintre cei mai buni regizori europeni ai momentului. S-a jucat cu publicul pe scenă, astfel încât gelozia lui Franz Woyzeck ne-a împresurat din toate părțile, până la cotele paroxismului; nu era niciun tango de-al lui Gardel în ilustrația muzicală a montării, dar scenografia te trimitea în cartierele sordide ale unui Buenos Aires sufocat de sărăcie și decrepitudine. Pereții erau tapetați cu ziare vechi, în tehnica papier maché, ceea ce accentua nota de sordid. Citind explicația lui Mircea Mihăieș, am fost din nou atunci și acolo, pe scena teatrului clujean, parte dintr-o poveste născută direct din patimile puse pe ritmuri de tango de Carlos Gardel. Nu e prima oară când studiile lui îmi readuc în atenție părți importante din istoria universală a muzicii, e genul de exeget foarte sensibil la universurile sonore specifice scriitorilor despre care a ales să scrie de-a lungul anilor, dar nu știu cum face, că oricât de pregătită aș fi, tot mă ia prin surprindere cu maniera proprie de a deschide o nouă direcție de cercetare prin intermediul unui anume univers sonor. Și mi-a mai fugit la ceva gândul citind acest capitol (și pe următorul): s-a tot vorbit în ultimii ani de inter și transdisciplinaritate, au apărut domenii de cercetare la granița dintre două sau mai multe științe clasice și chiar dacă nici acum nu este foarte clar pentru cei mai mulți dintre noi ce însemnă, de fapt, transdisciplinaritatea, cercetătorii fac ce știu ei mai bine, merg mai departe. Dar, pentru mine este un mare dar aici, pentru că în tot acest timp s-a vorbit din ce în ce mai puțin despre studiile de literatură comparată, poate și pentru că pentru a elabora un astfel de studiu e nevoie de multă meticulozitate, de o răbdare demnă de un titan și de o capacitate de a structura și ierarhiza cantități foarte mari de informații, amănunte și detalii care pentru mulți alții par neimportante.
A doua viață a lui Corto Maltese de Mircea Mihăieș dă, indirect, un răspuns la o întrebare mai puțin obișnuită: de ce romanele de benzi desenate românești nu există pe piața editorială românească. Acum niște ani a fost o încercare de a scoate o serie cu Harap-Alb personaj principal, iar înainte de pandemie a fost chiar și un concurs pentru elevi menit să-i încurajeze să învețe să facă benzi desenate (au fost două ediții, dacă au fost mai multe sau încă se mai organizează, să-mi iertați ignoranța). La momentul apariției studiului exegetului timișorean, volumele manga sunt cumpărate de o mulțime de adolescenți (mult mai puțin populare sunt cele traduse în limba română), dar nimic despre romanele genului cu personaje românești. Pentru Mircea Mihăieș romanul de bandă desenată nu e deloc o specie literară secundară, din moment ce i-a dedicat deja două studii; Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător a apărut în 2014, iar A doua viață a lui Corto Maltese la zece ani după primul studiu. Citindu-le, realizezi că nu e o toană de pasionat al genului, ci mai degrabă o expresie a unei nevoi de a pune reflectoarele pe o evoluție caracterială de excepție. Corto Maltese e un personaj greu de uitat, imposibil de copiat/replicat și charismatic tocmai pentru că e departe de orice perfecțiune. Călătoriile lui prin spații și timpuri istorice neașteptat de diferite chiar și pentru iubitorii genului, contribuie decisiv la conturarea unui portret unic. Corto n-are nimic din ceea ce numim generic personaj pozitiv, sau aproape nimic. Și, totuși, el e capabil de mult(e), atât de multe, încât la finalul uneia sau alteia din călătorii cititorul se simte mai bogat, dacă nu chiar și puțin mai înțelept. E un proces de cunoaștere aici, al lumii și al naturii umane, căruia Mircea Mihăieș i-a dat atenția cuvenită.
Geografia visului, Mic tratat despre epave, Tinereţe fără tinereţe, Şotron siberian, Căderea, Dublul şi moartea, Totul în penumbră, Rosa alchemica, Continentul invizibil și Francizele sunt capitolele studiului dedicate celei de-a doua vieți a lui Corto Maltese. Pentru pasionații genului, e de înțeles succesiunea capitolelor, pentru că elaborarea lor e în strânsă legătură cu succesiunea volumelor semnate de Hugo Pratt, romane ce au apărut de-a lungul a două decenii, după Balada mării sărate. Pentru neinițiați, dar amatori de studii literare, succesiunea capitolelor nu face altceva decât să explice și să decodifice pe înțelesul lor un succes literar legitimat de critica literară, ceea ce astăzi pare aproape imposibil. Pentru toată lumea, studiul e un prilej de reflecție: de ce Corto Maltese a avut atât de mult succes la cititori și cui i se datorează acesta.
„Prin aceste dezvăluiri, Hugo Pratt își prezintă metoda de lucru. Cititorul lui trebuie să fie, obligatoriu, un om instruit, dispus la dialog şi pregătit să transforme, pe cont propriu, aventura lecturii într‑o aventură a căutării. Nu e nevoie de multe elemente pentru ca edificiul de semnificații să prindă contur.”
N-o să trec în revistă aici conținutul capitolelor, pentru că aș eșua lamentabil într-un fel de spoiler, ceea ce nu-mi doresc sub nicio formă. Volumul abundă în detalii de tot felul și sfârșește prin a fi o microistorie literară, una puternic augmentată cu istoria culturală a epocii căreia i-a aparținut Hugo Pratt. Pentru Mircea Mihăieș sunt importante detaliile cu care lucrează Pratt pentru a construi firul epic și personajul, dar la fel de importante sunt detaliile epocii în care a scris acesta, fiind pe deplin conștient că influența timpului căruia îi aparține scriitorul e covârșitoare. De asemenea, importantă se dovedește a fi și combinația dintre text și desen: așezarea în pagină, culorile și stilul în care sunt desenate planșele sunt analizate pe îndelete și dau notă împreună de succesul la cititori și critica literară, deopotrivă. Pentru mine, personal, cele mai frumoase/importante capitole sunt cele din a doua parte a volumului, Dublul şi moartea, Totul în penumbră, Rosa alchemica, respectiv Continentul invizibil. Aici Mircea Mihăieș dă măsura exegetului care este, unul de mare forță, care nu s-a grăbit deloc să scrie, dimpotrivă. O documentare temeinică, întinsă de-a lungul unor ani, completată cu o nevoie continuă de a se cultiva și de a-și rafina spiritul. N-ai cum să stăpânești subiectele din aceste ultime capitole fără să fii la curent cu cercetările și studiile din cinematografie, psihanaliză, filosofie. E la curent cu evoluția muzicii, pentru el aventurile lui Corto Maltese capătă o anumită sonoritate, fie și doar pentru că împrumută ceva din zgomotul lumii, dar fără să riște să se scufunde definitiv în acesta. Excelente referințele la Hesse și romanele sale, deloc întâmplătoare exegeza, fanii eroului știu prea bine că vizita la casa lui Hesse e perfect justificabilă în economia romanului.
<<Autor al unei cărţi cu un personaj direct legat de Elveticele, Ultima vară a lui Klingsor, Hermann Hesse are şi un volum ce intră în rezonanţă cu universul prattian. E vorba de Jocul cu mărgele de sticlă, unde se află următoarele fraze ce constituie şi o surprinzătoare descriere a intenţiilor lui Hugo Pratt. Textul ar putea figura ca o introducere la acest album, fiind explicitarea literară a zonei metafizice care ni se oferă spre contemplare : „Noi nu suntem decât nişte fiinţe umane, nimic mai mult decât o încercare, o etapă. Dar această etapă trebuie să ne conducă spre locul unde se găseşte perfecţiunea, trebuie să tindem spre centru, nu spre periferie”. Căutarea centrului coincide aici cu sondarea sinelui, cu scrutarea conştiinţei, cu pătrunderea în bezna subconştientului. Corto Maltese se află în Elveţia pentru a se linişti după nenumăratele peripeţii prin care a trecut, unele din ele zdruncinându‑l mai mult decât şi‑ar fi imaginat.>>
În capitolul dedicat călătoriei lui Corto Maltese spre Mū, Mircea Mihăieș reușește ceva rarisim: să aducă în același loc personajul și scriitorul. Decodând importanța călătoriei către un continent imaginar prin referințele la mitica Atlantida și scrierile lui Platon, exegetul construiește punți de legătură între personajul Corto Maltese și nevoia de imaginar a lui Pratt, o nevoie alimentată continuu într-un mod atât de specific. Deloc întâmplătoare în acest loc observațiile despre tinerețea fără de bătrânețe a lui Corto, obținută printr-o stilizare a desenului care trece neobservată amatorilor, nu și lui Mihăieș.
„Prietenii şi exegeţii care au urmărit îndeaproape biografia şi creaţia lui Hugo Pratt susţin că documentarea pentru Mū a durat peste două decenii. Prin contrast, scenariul a fost scris în mare viteză, dublat de schiţa „în galop” (după expresia lui Thierry Thomas) a casetelor grafice.
(..)
Hugo Pratt s‑a angrenat într‑o competiţie în care amatorismul ştiinţific, imaginaţia debordantă şi veleitarismul literar au făcut ravagii. Dacă există o dată – fie ea complet lipsită de suport documentar – a scufundării Atlantidei (vezi referinţa la Muck de mai sus), nu avem nicio posibilitate de a calcula momentul dispariţiei continentului Mū, din simplul motiv că existenţa sa n‑a depăşit niciodată cadrul mitologicului.”
A doua viață a lui Corto Maltese de Mircea Mihăieș e genul de studiu care te ia în posesie. Cu o avalanșă de detalii și trimiteri care riscă să te sufoce, volumul se cere citit în întregime, fără pauze, mie cel puțin așa mi s-a întâmplat. Dincolo de pasiunea pentru personaj, se simte grija pentru punerea în evidență a geniului lui Hugo Pratt, o să vă convingeți de acest aspect citind Francizele. Un studiu exploratoriu care merită atenția iubitorilor genului, dar și a specialiștilor în teorie literară, fie și pentru că înțelegerea în profunzime a unei epoci nu ține doar de pasiune, ci și de un studiu metodic, atent elaborat. Hugo Pratt documentează o întreagă epocă istorică prin intermediul unui personaj, pe cât de imperfect, pe atât de reprezentativ pentru ceea ce a vrut să demonstreze Pratt: n-avem nevoie de perfecțiune, în schimb avem nevoie să înțelegem imperfecțiunea.
A doua viață a lui Corto Maltese de Mircea Mihăieș
Editura: Polirom
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 360
ISBN: 978-630-344-061-3
