Ca niciodată, ascult muzică în timp ce scriu. Nu că nu fac asta în mod frecvent, doar că de data aceasta e un jazz clasic; e un semn bun că simt nevoia să mă întorc un pic la mai vechile (și statornicele) mele pasiuni. Dar mai e ceva aici, în nevoia asta subită de a îmbrăca fonic atmosfera cu vocea superbă a Arethei Franklin, căci asta ascult: concertul despre care urmează să scriu a avut ceva din atmosfera unui concert de jazz, unde improvizația joacă esențial, iar dialogul cu publicul este vital. Ce s-a întâmplat acolo, în curtea de pe strada Mărțișor, cred că i-ar stârnit zâmbete și amfitrionului locului, Tudor Arghezi, un boem, la urma urmei, care și-a respectat tabieturile de-a lungul întregii vieți. Stau pentru asta mărturie toate obiectele casei, autentice, personalizate printr-o îndelungă folosință și așezate într-o ordine ce nu mai ține de mult de această lume.
Spre rușinea mea, n-ajunsesem niciodată până acum la Casa Memorială Tudor Arghezi. Văzusem documentarele și reportajele înregistrate acolo, mi-era familiară atmosfera locului, dar chiar și așa am fost surprinsă total de pacea locului; o liniște nefirească, dacă e gândim că la nici 500 de metri, pe locul fostei mănăstiri Văcărești e acum un mall și o intersecție atât de aglomerată, încât a necesitat realizarea unui pasaj subteran. Liniștea aceea nu încape în niciun film, oricât de bine ar fi el făcut. O liniște neperturbată de nimic, nici de vocile copiilor veniți să asiste la concert, nici de agitația părinților-spectatori, care nu știau dacă să deschidă sau nu umbrelele. Livada și grădina, care asigură un cordon verde de jur împrejur, fac din acest loc un mic paradis terestru, de care ar trebui să ne bucurăm mult mai des. Mă văd citind în livadă, ascunsă la umbra unui pom sau stând pe bancă, lângă mormintele celor trei – Tudor, Parascheva și Mitzura Arghezi – chiar dacă pentru asta va trebui să străbat trei sectoare. Sper ca în curând să se deschidă și parterul casei pentru vizitare, iar în anexa care găzduiește tiparnița aș vedea pentru viitor multe evenimente interdisciplinare, care n-au legătură neapărat cu tiparul și evoluția acestuia, ci mai degrabă cu literatura și formele ei contemporane. PIANO EXPRESS este un proiect care aduce în același loc istoria zidurilor și muzica. Nu îmbracă neapărat zidurile în sonorități specifice, ci mai degrabă aduce sunetele urbanului în zone mai puțin obișnuite. Forfota mediului cotidian, cel din care venim încărcați cu griji, obligații și sarcini capătă dintr-odată, cu ajutorul programului muzical ales special pentru fiecare din cele cinci evenimente, alte valori, devin nu secundare, ci de-a dreptul lipsite de importanță. Locuri ale memoriei este denumirea generică pentru spațiile neconvenționale unde urmează să aibă loc concertele din ediția 2024 a proiectului PIANO EXPRESS și nu e deloc întâmplător aleasă această titulatură. M-am convins de acest lucru vizitând casa Tudor Arghezi și ascultând concertul care a completat turul. E un apel la memorie pe cât de neobișnuit, pe atât de binevenit, mai ales că piesele cântate nu sunt nici pe departe clasice. O îmbinare inedită menită să ajute comunicarea intergenerațională: adulții povestesc copiilor despre Zdreanță și poeziile copilăriei, puștii se bucură de muzică și fac loc în memoria afectivă unor sonorități frumoase, iată un bun început pentru o educație muzicală specifică.
Adriana Toacsen, sufletul acestui proiect, a avut pentru primul concert parteneri de nădejde – arhitecta Ilinca Păun Constantinescu și Angela Drăghicescu. Din off, Diana Rotaru și încă câțiva oameni, gata să ajute cu orice, oricând. O curte plină ochi cu copii – concertul lor le-a fost dedicat – și de părinți și bunici ascultători. Adriana Toacsen a știut să antreneze și să mențină atenția celor mici canalizată spre muzică, căci ea era regina momentului. E dificil să ții un concert în aer liber, într-un spațiu oarecum deschis, fără mijloace tehnice foarte elaborate. Dar amfitrioanei serii i-a ieșit perfect. Pentru că a gândit concertul asemenea unei povești, cu introducere, cuprins și încheiere. Cu multă acțiune, dar dozată atent, cu pasaje de trecere și timp pentru reflecție. Aceștia sunt și pașii unei educații muzicale solide: nu poți să asculți doar Bach sau Mozart, după cum degeaba asculți Beethoven, dacă nu înțelegi cât de cât ce ți-e dat să auzi. Faptul că în programul concertului au fost piese muzicale scrise de compozitori români contemporani a fost punctul forte al evenimentului. De ce? Pentru că sonoritățile acestora au completat perfect poveștile muzicale scrise de Ravel. Dialogul muzical dintre cele două pianiste s-a asociat perfect cu dialogul dintre Adriana Toacsen și copii, care au arătat astfel că erau acolo, prezenți, intraseră în joc și le plăcea la nebunie. După deschiderea total atipică, pe un pian de jucărie (la propriu), cu Toy Piano Suite a lui John Caige, a urmat Notes of Gratitude/ Note de recunoștință pentru pian solo de Jennifer Higdon. O recunoștință arătată celor care au scris istoria locului și o recunoaștere a valorii autentice, urmată de Un fluture pe lampă de Cătălin Crețu, piesă cântată în prezența compozitorului, cel care a explicat cum e cu generațiile unei familii și locul acestora pe corzile pianului (compoziția este scrisă special pentru pian preparat, prilej excelent pentru copii să-și bage nasurile sub capacul acestuia, ca să vadă unde și cum se așază pionii). Piesele lui Ravel au fost o încântare, pentru mine, meloman, pentru că am văzut un dialog sincer între cele două soliste ale serii, unul deloc perturbat de entuziasmul puștimii, dar am văzut și rafinament și emoție, ceea ce, să recunoaștem, e semn de profesionalism. Încheierea a fost splendidă: scurtă și foarte vioaie. OLA-HORA a lui Alin Chelărescu (și el parte din public) a încheiat rotund acest festin muzical.
Am plecat spre casă vorbind cu fiica mea despre cele văzute și auzite. I-a plăcut mult casa lui Tudor Arghezi, a recunoscut instantaneu biroul de la etaj văzut într-un documentar tv și m-a întrebat despre câteva obiecte vechi, ba chiar a scris și în cartea de onoare găsită la intrare. Din cele ascultate, i-au plăcut foarte mult piesele compozitorilor români, iar de la Ravel în mod special Petit Poucet / Tom Degețel și Laideronnette, impératrice des pagodes / Urâțica, împărăteasa pagodelor. Se pare că a fost un eveniment cultural reușit, din moment ce nici turul ghidat al casei memoriale, nici concertul n-au lăsat-o indiferentă, dimpotrivă. Eu rămân cu bucuria de a fi ascultat un concert cu un program foarte bine gândit, care a onorat tradiția, dar a adus în primplan și vocile timpului prezent.
Un debut de ediția PIANO EXPRESS foarte bun, să vedem cum vor fi celelalte concerte.
*
#1 / 1.09.24 – PLAY! – livada Casei Memoriale „Tudor Arghezi-Mărțişor” – Adriana Toacsen și Angela Drăghicescu (pian) – concert dedicat copiilor
*
PROGRAM:
John Cage – „Toy Piano Suite” / „Suita pentru pian de jucărie” (fragmente) (1948) – A.T.
Jennifer Higdon – „Notes of Gratitude” / „Note de recunoștință” pentru pian solo (2017) – A.D.
Cătălin Crețu – „Un fluture pe lampă” (2024) pentru pian preparat (2 min)
Maurice Ravel – „Ma mere l’oye” / „Mama mea, gâsca” pentru pian la patru mâini (1910)
Pavane de la Belle au bois dormant / Pavana Frumoasei din pădurea adormită
Petit Poucet / Tom Degețel
Laideronnette, impératrice des pagodes / Urâțica, împărăteasa pagodelor
Les entretiens de la belle et de la bête / Convorbirile Frumoasei şi Bestiei
Le jardin féerique / Grădina Zânelor
Alin Chelărescu – „OLA-HORA” pentru pian la patru mâini (2024)
*
PIANO EXPRESS. Locuri ale memoriei
pop-up events, în septembrie, prin Bucureşti
Un concept de: pianist Adriana Toacsen
Organizator: Asociația Ideilagram
Artişti: Adriana Toacsen (pian); Angela Drăghicescu (pian); Duo PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu, Razvan Florescu – percutii); AMPHITRIO (Andrei Petrache – pian; Mike Alex – contrabas; Philip Goron – percuție); Andrei Stănculescu (dirijor); Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”; tineri interpreți: Angela Jumugă-Cuibariu– vioară, Daria Cornițov – violoncel,
Mihnea Stroe –pian;
Dezbateri și tururi ghidate cu: Dorothee Hasnaș (arhitect), Ștefan Ghenciulescu (arhitect), Theodor Ulieriu-Rostás (istoric), Tudor Elian (arhitect), Dan Popescu (curator), Suzana Dan (artist)
Curator piese: compozitor Diana Rotaru
Curator spații urbane: arhitect Ilinca Păun Constantinescu
Grafică: Evelin Bundur
Foto: Mirela Momanu
Video: Alexandru Păun
