Despre incompatibilitatea dintre perfecțiune și standardele ei sociale

Opt oameni, ei și ele, fac sport, aleargă pe bandă, în săli de fitness pe care trebuie să ni le imaginăm. Nici nu-ți trebuie foarte multă creativitate, toate sălile arată la fel: aparate pentru exerciții fizice, oameni care-și caută refugiul și/sau care-și doresc un corp sănătos. Până aici nimic în neregulă. Dar dacă te uiți la fețele lor îți dai seama că prea puțini, extrem de puțini sunt și fericiți că se află acolo și că fac ceva pentru corpul lor. Pare că au venit din obligație, că sunt constrânși de mâna lungă a unui destin neîndurător să se supună unor chinuri îngrozitoare. Rețetele fericirii sunt aducătoare de nefericiri, asta n-o știu mulți dintre cei care aleg să se conformeze modelelor promovate intens prin intermediul mas-media. Și ca să fie nefericirea întreagă, pe lângă chinuitoarele exerciții fizice oamenii adoptă și un regim alimentar de tipul eco/bio. Cu alte cuvinte, privare (aproape) totală de fericire.

Andreea Gavriliu a adus benzile de alergat pe scenă și le-a dat sens și suprasens din punct de vedere scenografic; ele sunt mai mult decât „locuri de numărat pașii”, ele devin locuri, adică spații in situ, viețile oamenilor ajung să fie trăite în interiorul acelor spații atât de constrângătoare. Oamenii nu se lovesc unii de alții, au trasee bine gândite, dar nici nu comunică, căci trasele acelea n-au nici măcar un punct comun. Așa se face că vorbim de depersonalizare, de oameni identici, care ajung să aibă aceleași emoții, care se mișcă identic și care mimează fericirea identic.

Transpunerea acestor depersonalizări în narațiune scenică cere foarte multă atenție și o foarte bună cunoaștere a naturii umane. Andreea Gavriliu a ales să facă teatru fizic (e de discutat mult pe marginea acestui concept, pe care eu nu-l agreez), ceea ce înseamnă accent pe mișcare. Cei opt actori se mișcă nonstop; fac pași, aleargă, ba chiar și dansează (mult prea puțin din punctul meu de vedere), sar coarda, se joacă cu mingile de pilates, plimbă benzile de alergat prin scenă. Și din când în când, vorbesc despre ce-i doare: regimurile eco/bio. Interesant este faptul că lângă mine a stat un străin care m-a întrebat în timpul spectacolului ce înseamnă eco, pentru că nu înțelegea. Și mi-am adus aminte că în mass-media au fost adevărate dezbateri pornind de la diferențele dintre un regim bio și unul eco (să fim sinceri până la capăt – e o suprapunere de sens care anulează diferențierile, dar iarăși, nu e locul să detaliez).

Cei opt actori nu poartă costume de sport, ci office, semn că nu mai există granițe între viața profesională și cea personală, aceasta din urmă devenind aproape inexistentă, din moment ce uneori ajungi să te întâlnești și la sală cu colegii de serviciu (brrr!). Abia în partea a doua spectacolului fetele rămân în costumele de gimnasctică și băieții în șorturi. Galbenul acela seducător este menit să atragă atenția că anxietatea de deja omniprezentă și că isteria e pe cale să cucerească și ultima redută de normalitate. Niciun element identificator, nimic în plus la niciunul dintre ei. Poate de aceea nici nu mai ești atent la pași și la tranziții și nici nu realizezi că structura pe care a lucrat regizoarea este una foarte simplă – câteva mișcări de bază pe care le-a tot rotit, schimbând doar ritmul. Intuiesc aici o nevoie de accentua latura fizică a întregului demers artistic, robotizarea și îndepărtarea oricărei urme de artistic din viața cotidiană. Dar cred în continuare că dansul contemporan înseamnă mult mai mult de atât și că valențele și formele de expresivitate ale acestuia nu se reduc nicicum la succesiuni de pași care aduc a gimnastică ritmică (deși ce-am văzut pe scenă n-a fost nici măcar gimanistică ritmică). De aceea nu pot aprecia la superlativ decât excelenta coordonare a actorilor și faptul că au ajuns să facă un corp comun.

Un spectacol care vorbește despre standarde dominatoare, despre idealuri de perfecțiune și despre regimuri de viață inutile, din moment ce nu te fac fericit.

Festivalul Internațional de Teatru Nou Arad (10 – 19 mai 2019)