„Darwin, God and the Meaning of Life” de Steve Stewart-Williams

Două sunt lucrurile pe care trebuie să le luăm în considerare atunci când vorbim despre implicațiile morale ale teoriei evoluției: că teoria este inertă din punct de vedere etic, chiar dacă se pot adopta principii de viață, pornind de la ea, și că, oricare ar fi implicațiile care totuși pot fi deduse, ele nu subminează justețea ei obiectivă. Evoluționismul nu este sperietoarea moraliștilor, numai dacă nu ai căzut prea adânc în groapa antropocentrică, și poate deveni chiar o revelație, dacă iei teoria ca atare și nu oscilezi între interpretări periculoase care i s-au agățat, de-a lungul istoriei, de beregată.

Parcursul logic de urmat ar fi de la teorie spre etica ei, pentru a nu cădea în ispita judecății formale, fără conținut. Totuși, dintr-un alt punct de vedere, un discurs pe marginea a ceea ce lasă să se întrevadă teoria evoluției, ar putea scoate pecetea „pericolului moral” ce i s-a intentat și impulsiona cunoașterea în acest domeniu fascinant.

În această ordine de idei, cartea „Darwin, God and the Meaning of Life”, a profesorului de psihologie evoluționistă de la Universitatea Nottingham, Steve Stewart-Williams, este un motiv de reflecții atât pentru cunoscători, cât și pentru neinițiați. Trebuie să înțelegem de la început că, atunci când vorbim despre moralitate în spirit darwinian, ieșim din cadrul îngust de interes pentru, să zicem, dress codul unei specii de mamifere (mai ales al femelelor acesteia), și ne aliniem unei gândiri dincolo de avantajarea umanului. Ne spune teoria evoluției ce e moral corect și ce e greșit? Avem nevoie să inventăm câte un Dumnezeu pentru fiecare cultură pentru ca să fim buni? Putem să acceptăm evoluționismul și să credem, în același timp, în Divinitate? Care este locul oamenilor între celelalte animale? Care este sensul vieții? Ideea de progres în natură, de ierarhie a speciilor, doctrina demnității umane, a convențiilor inventate și asumate spre binele omenirii, nu neapărat în numele binelui – toate sunt dezbătute, pe larg, în carte. Sunt întrebări care intrigă și sperie, în același timp. Asta deoarece avem idei preconcepute, bine înrădăcinate și comode, mai mult – moralitatea însăși este un produs (și) al evoluției; totuși sunt întrebări pe care chiar ni le punem și e bine să știm că sunt mai multe răspunsuri. Pentru că moralitatea nu e decât o convenție, iar moralitatea pe care o adopți tu depinde de decizia pe care o iai vizavi de percepția despre bine și rău. Da, ești responsabil pentru relația pe care o construiești cu edificarea binelui, frumosului, corectului în lumea aceasta. De pe ce poziții pornești în această aventură sensibilă și riscantă, tu decizi.

Așadar, nici un angajament moral nu poate fi derivat dintr-o sumă de fapte sau din logică pură (principiu cunoscut cu numele de ghilotina lui Hume), repet asta pentru ca să elimin din start toate incriminările care i s-au adus teoriei evoluției pentru unele decizii și acțiuni abominabile ale unor personalități istorice. Totuși, deoarece ai nevoie de premise de la care să pornești întru formularea opțiunilor de comportament, evoluționismul ar putea fi un ghid în acest sens, pentru că darwinismul a infectat toate sferele gândirii, iar filozofia nu este o excepție.

Dar trebuie să renunți, mai întâi, la o suită de idei „frumoase” și confortabile, care au fost concepute ca să-ți fie prielnice și să te împace cu tine însuți. Printre ele, și aceea că tot ce e natural trebuie luat drept bun și corect. De fapt, natura este insensibilă față de suferințele speciilor care se întâmplă să mișune și să se plodească la sânul ei, iar produsul natural nu este gândit într-un anume mod ca să te servească, el pur și simplu există, și există ca urmare a unui proces sângeros și inconștient, a unei lupte oarbe, însăși existența lui e dovada definitivă a suferinței. Deci, suferința este cel mai prolific produs natural. Înseamnă oare că trebuie să perpetuăm suferința pentru că este naturală? Elimină oare psihologia evoluționistă responsabilitatea pentru faptele noastre prin aceea că ne indică asupra caracterului moștenit al comportamentului nostru, natural înscris în firea noastră?

„No! There’s no reason at all to think that it does. To understand why not, we need to think about the purpose or function of the concept of responsibility. What’s it for? In essence, the function of holding people responsible for their actions – the ultimate reason we do it – is to improve their behavior and protect society. Why should these goals be acceptable only if people’s behavior is inexplicable or uncaused? Why should we only try to prevent undesirable behavior that cannot be traced to natural selection? It makes no sense.” (p.236)

Or, după cum ne îndemna Thomas Huxley să vedem moralitatea, „the ethical progress of society depends not on imitating the cosmic process and still less on running away from it, but in combating it.”

Nici un evoluționist nu îți va spune să procedezi într-un anume fel pentru că e natural, deoarece ei înțeleg perfect amplitudinea și grozăvia acestei noțiuni.

O altă idee care își are rădăcinile în viziunea predarwiniană a universului este doctrina demnității umane. Conform acesteia, rațiunea este diferența care justifică privilegiul oamenilor în raport cu celelalte specii. Posesiunea acestei însușiri ne-a deificat, oarecum. Ne-a făcut să credem că suntem stăpânii universului și că totul e aici pentru noi, la dispoziția noastră. Capacitatea de a raționa este o adaptare printre alte milioane de adaptări care au evoluat în lumea animală. Iar faptul că această capacitate ne oferă posibilitatea să dispunem de alte specii, ne dă oare și acest drept? În acest sens, în spiritul lui Peter Singer, poate că ar trebui să ne gândim la mișcarea de eliberare a animalelor ca la cea mai importantă mișcare de eliberare din lume:

„Women and disadvantaged ethnic groups have never been farmed, killed for sport, or systematically experimented on in anything like the numbers that non-human animals have. Furthermore, unlike women and slaves, non-humans cannot talk or campaign for their own liberation, and, because they can’t vote, they’re not a high priority for most politicians. This further underscores the importance of the animal liberation movement.” (p.278)

Ce a mai rămas? Recompensa, premiul, laurii. Avem nevoie de un after party ca să fim cuminți, și ne comportăm frumos în viața asta pentru ca să fim răsplătiți în viața de apoi. Avem nevoie de Moș Crăciun ca să spunem poezia cu intonație, altfel pentru ce ne mai chinuim? Exercițiul logic în care suntem antrenați pentru a înțelege inconsistența ideii de Dumnezeu nu este mai mult decât atât (deși ocupă întreaga prima parte a cărții), pentru că întotdeauna divinității i se va atribui o formă care să transcendă orice rațiune; întrebarea este dacă universul și viața capătă mai mult sens cu el, decât fără. Și dacă o ficțiune are capacitatea de a ne inspira în crearea unei lumi mai bune. Expresia „n-are nici un Dumnezeu” chiar înseamnă amoral?

„…it is certainly possible to frame an ethic consistent with the Darwinian view of the world. Such an ethic emphasize the virtue of being honest enought and courageous enough to acknowledge unflinchingly that there is probably no God, no afterlife, and no soul: that there is no objective basis to morality and higher purpose behind our suffering; that we are insignificant in a vast and impersonal cosmos; that existence is ultimately without purpose or meaning; and that the effects of our actions will ultimately fade away without trace. It is admirable to acknowledge these uncongenial truths, yet to struggle on as if life were meaningful and strive to make world better place anyway, without promise of eternal reward or hope of ultimate victory.” (p.308)

Așadar, odată ce principiile morale nu sunt entități reale, ci doar convenții, de la ce ar trebui să pornim, într-o viziune evoluționistă, pentru clădirea lor? Părerea declarată și susținută a lui Steve Stewart-Williams e că o lume cu mai puțină suferință e un deziderat pentru care merită să depunem efort, dar ceea ce vrea să ne spună autorul mai cu seamă e că nu ar trebui să preluăm idei fabricate pentru întrebările dificile pe care le întâlnim în viață, iar Darwin ne arată „if nothing else, that the ideas should be thinkable.” Eliberați de un sens al vieții coborât de sus, poate că suntem în stare să îl creăm singuri, iar opțiunile noastre să facă din lume un loc mai bun, pentru toți.

Logica consecventă, predilecția pentru contraste și pentru răsturnări de optică, fluența limbajului în construirea ideilor face din cartea „Darwin, God and the Meaning of Life” o perlă, atât pentru un cititor însetat de plasticitatea expresiei, cât și pentru un gânditor aplecat asupra întrebărilor existențiale, chiar dacă nu ar spune nimic nou evoluționiștilor.

Editura: Cambridge University Press