Mă interesează în mod direct orice inițiativă culturală și educativă destinată persoanelor cu deficiențe, cu atât mai mult când acestea sunt de auz. Spațiile culturale de la noi au început să-și adapteze programele, astfel încât și ele să poate participa activ la orice activitate desfășurată în cadrul formal sau informal – muzee, săli de conferințe, săli de teatru, săli de dans, librării etc. Și cu toate acestea suntem abia la început de drum. Îi vedem prea puțin printre noi pe acești oameni, după cum suntem prea puțin dispuși să-i ajutăm să se integreze și, de multe ori, nici nu știm cum să facem, astfel încât ei să nu se simtă excluși. A asocia deficiența cu un handicap insurmontabil a devenit act reflex, ceea ce împiedică din start realizarea unei comunicări reale între persoanele normale și cu cele cu deficiențe.
În urmă cu mai bine de două săptămâni am aflat de proiectul educațional Cuvinte care se văd, gesturi care se aud și mi s-a părut foarte ambițios scopul acestuia: facilitarea accesului la cultură pentru persoanele cu deficiențe de auz, prin intermediul spectacolui teatral. Ideea nu mi s-a părut imposibil de pus în practică, dar mi-am zis că e mult prea puțin timp alocat pentru ceea ce se dorea: un spectacol de teatru susținut de copiii cu deficiențe de auz. În mai puțin de o lună să lucrezi cu copiii cu deficiențe de auz, să-i faci să interacționeze cu copii care aud și să mai și reușești să-i înveți să-și asume rolurile dintr-un spectacol de teatru, asta provocare, nu glumă! Să ne înțelegem: nu m-am îndoit de profesionalismul echipei proiectului, ci am gândit realist: știu ce înseamnă să lucrezi cu copii cu deficiențe, știu cât sunt de dornici de comunicare, le știu capacitățile empatice care sunt cu mult peste ale unor copii obișnuiți; dar, la fel de bine, le cunosc rezervele, barierele în comunicare și, mai ales, știu câte prejudecăți aducem noi, ceilalți, într-o relație cu un astfel de copil noi. Și mi s-au confirmat multe din temeri atunci când am stat de vorbă cu Mirela Sandu (Teatrul Excelsior), care a lucrat direct cu copiii de la Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1. Îmi povestea, de exemplu, cât de multe sensuri ale unui cuvânt banal, precum „oglindă”, se pierd datorită limbajului mimico-gestual folosit de acești copii, astfel încât obiectul desemnat prin intermediul cuvântului capătă de multe ori alte atribute decât cele pe care i le atribuim noi, în mod normal.
O parte din copiii au fost să vadă #EmojiPlay, spectacol de teatru coregrafic în regia lui Gigi Căciuleanu care se joacă la Teatrul Excelsior, iar Oana Medrea (Teatrul Excelsior) îmi povestea că au fost chiar încântați de ceea ce au văzut pe scenă. Și, mai mult ca sigur, faptul că au fost la teatru i-a ajutat mult în construcția „rolurilor” asumate de fiecare în parte.
Eu am fost să-i văd pe copiii de la Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1, unde m-am întâlnit cu Mirela Sandu, Oana Medrea (din partea Teatrului Excelsior), Diana Basalic (directoarea adjunctă a Colegiului Național „Emil Racoviță”), între timp ni s-a alăturat și doamna director a școlii gazdă, Iuliana Iftene. Copiii erau în pauza de masă și lucraseră deja două ore cu Mirela și Oana, urmând să mai lucreze încă alte două ore. Program intensiv, nu glumă, având în vedere și vârsta celor implicați direct: copii de opt-nouă ani. Între timp au apărut și copiii – veseli nevoie-mare, gata de joacă, dar și de lucruri serioase. Erau cu ei și copii ceva mai mari, cu care trebuiau să lucreze concret și au trecut foarte repede la treabă. Mirela i-a luat în primire, iar Oana o seconda, astfel încât detaliile să-și găsească locul firesc în tabloul de ansamblu. Remarcabilă este bucuria care li se citea pe fețe: faptul că erau acolo, împreună, că pot lucra ceva atipic pentru ei, că-și pot pune în valoare potențialul creativ, că pot valoriza într-un mod inedit un limbaj care pe ei îi ajută în mod curent să-și creeze o lume a lor. Să stai în preajma unor astfel de copii, fie și pentru câteva ore și tot îți schimbi puțin percepția asupra a ceea ce este cu adevărat important în viață.
Poate că este momentul să spun că am în spate ani de voluntariat în centrele de plasament și în școli speciale, e drept că am lucrat cu copii cu alte tipuri de deficiențe; și cred că toată această experiență m-a ajutat să apreciez cu adevărat efortul celor de la Teatrul Excelsior, care au venit să lucreze tot în regim de voluntariat cu acești copii. Beneficiarii de la cele trei școli speciale au fost împărțiți în cinci grupe, fiecare grupă lucrând cu anumiți actori: grupa 1 – Raluca Botez și Ștefania Dumitru; grupa 2 – Magda Condurache, Oana Tofan, Robert Radoveneanu; grupa 3 – Eliza Nirlu; grupa 4 – Mircea Alexandru Băluță, Ovidiu Ușvat, Andreea Hristu; grupa 5 -Mirela Sandu și Oana Medrea. Grupele 1, 2 și 3 au fost organizate la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sf. Maria”; grupa 4 la Liceul Tehnologic Special Nr. 3, iar grupa 5 la Școala Gimnazială Specială pentru Surzi Nr. 1. Din discuțiile purtate cu cei de la teatru, am înțeles că, ințial, și-au mai exprimat dorința de a participa, dar, din cauza programului de repetiții, nu au mai putut ajunge: Iulia Samson, Camelia Pintilie, Mihaela Coveșeanu, Alex Popa. Doar în grupa 5 au fost copii mici, de 8-9 ani, în grupa 4 au fost și copii mici, dar și adolescenți, pentru ca în celelalte trei grupe să fie doar adolescenți.
Cred că aș scrie pagini întregi pe tema beneficiilor directe rezultate dintr-un astfel de proiect. Ce vreau să spun acum este doar că m-am bucurat să regăsesc pe chipurile copiilor seninul și speranța de care au atât de multă nevoie într-o lume atât de neprietenoasă. Copii frumoși, care se ajutau reciproc – mi-a plăcut teribil să văd cum, la un moment dat, Mirela Sandu avea nevoie să le explice în detaliu o anumită situație și atunci una dintre fete a venit lângă ea, începând să traducă în limbaj mimico-gestual ceea ce Mirela verbaliza; și totul a fost atât de firesc și de natural, încât impulsul meu a fost de a mă așeza și eu lângă ei și de a intra în joc. Se simțea aerul acela de familiaritate, de „acasă”, pe care unii îl tot caută și nu-l găsesc nicicum. Și doar pentru astfel de clipe și tot a meritat să străbat Bucureștiul de la o margine la alta într-o zi de vineri, 13 aprilie. 🙂
Mai mult ca sigur spectacolul din 17 aprilie va fi o reușită! Vor fi pe scenă Sălii Palatului copii frumoși, veseli, plini de emoții, dar gata să arate ce-au învățat! Și tare îmi doresc să aflu că proiectul acesta va avea o continuare! Pentru că este nevoie! Și m-aș bucura ca cei de la Teatrul Excelsior să împartă din energia, priceperea și dăruirea lor cât mai multor copii – cu sau fără deficiențe de auz.
*****
În perioada 19 martie – 13 aprilie a.c., 75 de elevi au participat alături de profesorii lor coordonatori și de actorii Teatrului EXCELSIOR la o serie ateliere de inițiere în limbajul mimico-gestual, care se va finaliza cu un spectacol de teatru susținut de copiii cu deficiențe de auz, în cadrul Festivalului Cuvinte care se văd, gesturi care se aud, ce va avea loc pe 17 aprilie 2018, la Sala Palatului din București.
Proiectul este finanțat de către Primăria Municipiului București, prin Programul PROEDUS CIVITAS, și este realizat cu sprijinul Teatrului EXCELSIOR și al unor instituții de învățământ special și general din București. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 50 de elevi cu deficiențe de auz alături de 25 de elevi din unități școlare obișnuite, profesorii și părinții acestora, precum și 17 actori ai Teatrului EXCELSIOR, implicați voluntar în această inițiativă.
Unitățile școlare partenere ale proiectului Cuvinte care se văd, gesturi care se aud sunt:
Şcoala profesională Specială pentru Deficienţi de auz „Sf. Maria”, Liceul Tehnologic Special nr. 3, Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1, Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „Gheorghe Airinei”.
Partener cultural al proiectului: Teatrul EXCELSIOR
Credit foto: Nona Rapotan
