Cum să-ți construiești singur norocul – „Mindset” de Carol S. Dweck

O simplă părere despre tine însuți – de exemplu, că nu ești atât de deștept precum persoanele cu care interacționezi în mod obișnuit; sau că ai nevoie de mulți bani sau de mult noroc pentru a accede în anumite funcții, indiferent cât de capabil sau meritoriu ai fi; sau că, prin muncă susținută, autodisciplină și curaj poți deveni tot ce vrei să fii – poate să-ți influențeze fiecare aspect al vieții. Este observația pe care o face o cercetătoare americană în domeniul educației, Carol S. Dweck, care a scris cartea Mindset, publicată în România în două ediții, la Editura Curtea Veche.

Profesoară de psihologie la Universitatea Stanford, Carol S. Dweck și-a concentrat întreaga carieră de până acum pe domeniul educației, care este unul deosebit de generos și de complex. Cartea pe care vreau să o recenzez este mărturia unui interes autentic al autoarei pentru rezultatele muncii de cercetare, pentru că iese din sfera academică sterilă și se apleacă asupra vieții concrete, urmărind puterea pe care o au convingerile oamenilor asupra lor înșile. Adică, fie că sunt conștiente sau nu, convingerile ne influențează substanțial dorințele și maniera în care ni le împlinim. Poate lucrul acesta nu e o noutate sonoră, însă ceea ce a reușit de-a lungul anilor Carol S. Dweck a fost să constate că schimbarea convingerilor este posibilă, ceea ce este o veste bună pentru oricine crede că e stigmatizat la o viață fără succes, la sărăcie.

Foarte mult din ceea ce considerăm a fi o simplă componentă a personalității noastre, ne spune Carol S. Dweck, pornește de la mindset („mentalitate”), adică de la modul în care avem setată mintea să gândească. Aceasta este responsabilă pentru multe dintre lucrurile care ne împiedică sau ne stimulează să ne îndeplinim dorințele. Este firesc să ne întrebăm cum se explică aceasta. Autoarea cărții Mindset a constatat, la fel ca mulți dintre noi, că unii oameni au succes, iar alții nu, deși, cel puțin la prima vedere, atât unii, cât și ceilalți, muncesc și se implică în egală măsură în activitățile lor. Chestiunea se discută, evident, pe multe planuri și se pot evidenția multe nuanțe, dar Carol S. Dweck crede că la baza stă ideea fundamentală a fiecăruia despre asumarea riscurilor și raportarea la muncă, iar întâlnirea dintre ele formează mentalitatea, care, în viziunea ei, este de două tipuri: mentalitatea rigidă și mentalitatea flexibilă. În funcție de acestea devenim sau nu ceea ce ne dorim.

Astfel, convingerea că ne-am născut cu anumite abilități pe care, eventual, le-am cultivat până la o vârstă oarecare, și că orice am face și oricât efort am depune, nu avem nicio șansă să ne atingem scopul, aparțin unei persoane cu mentalitate rigidă. Aceasta nu le permite oamenilor luxul devenirii. Ei trebuie să fie doar într-un fel sau altul și se preocupă mai ales de greșeli și eșec. Cei cu mentalitate rigidă dau mereu vina pe alții, se justifică în permanență, judecă și pun pe seama norocului reușitele celorlalți.

Unora dintre noi, spune cercetătoarea, ne-a fost inoculată această mentalitate de foarte de timpuriu, de către părinți sau profesori. Dacă unui elev i se spune că rezultatul testului de inteligență îl situează printre cei mai slabi din clasă, iar apoi va fi tratat ca atare, acel copil va considera că e incapabil, iar în timp, ca să fie acceptat, va încerca prin diverse mijloace să demonstreze că e deștept, iar nicidecum prost. Toată viața va fi preocupat să-și dovedească, în mod istovitor, capacitățile. Oamenii rigizi „fac o evaluare în fiecare situație: voi reuși sau voi da greș? Voi părea deștept sau prost? Mă vor aproba sau nu? Mă voi simți ca un învingător sau ca un învins?”. Practic, cel cu mentalitate rigidă nu este preocupat să fie cel mai bun, ci să fie considerat ca atare.

În schimb, persoanele cu mentalitate flexibilă consideră că deși nu au cum să ajungă să fie Einstein, lucru care nici măcar nu e necesar, potențialul adevărat al unui om este necunoscut și că doar prin efort constant și încredere acesta poate fi scos la lumină.Cei cu mentalitate flexibilă își identifică abilitățile și apoi le folosesc în tot ce fac, se provoavă, se autodepășesc și așa ajung să prospere sau, pur și simplu, ajung să fie foarte buni în ceea ce fac. Secretul motivației vine din credința că însușirile pe care le avem pot fi dezvoltate, iar asta se face prin autodisciplină și activitate coerentă. Inteligența este ceva ce se dezvoltă, nu e un dat: „Prin practică, antrenament și, mai presus de toate, prin metodică, putem să ne stimulăm capacitatea de atenție, memoria, gândirea și să devenim literalmente mai inteligenți decât înainte”, spunea Alfred Binet, cel care a conceput primul test de inteligență, la începutul secolului al XX-lea. De decenii întregi, sistemul de învățământ românesc a valorizat cu predilecție inteligența logico-matematică, măsuratăcu teste de IQ făcute Binet si alții după el, ceea ce a dus la educarea în spirid rigid a generații întregi de elevi, fără ca aceia care fac politicille educaționale și gândesc programele școlare să fie atenți la o nuanță extraordinară de importantă. Binet a realizat acele prime testări pentru a identifica de ce unii copii din școlile pariziene nu se descurcau la învățat, pentru a gândi ulterior noi programe educaționale, care să-i ajute pe copii să învețe eficient. Prin urmare, scopul testelor IQ nu era acela de a face o ierarhie în clase, de la cel mai inteligent la cel mai prost, ci de a identifica dificultățile cu care se confruntau copiii pentru a fi ajutați să le depășească.Binet însuși a lucrat cu sute de elevi cu dificultăți de învățare pentru a demonstra că mentalitatea unor filosofi moderni despre inteligența nativă de neschimbat a oamenilor este un „pesimism impardonabil”. Munca lui a fost argumentată științific și de neurologul Gilbert Gottlieb, care afirma că suntem rezultatul cooperării dintre gene, mediu și contribuția personală. Iar de curând, un specialist în inteligența umană, Robert Sternberg, susține că factorul hotărâtor în competența oamenilor „nu e vreo abilitate înnăscută, ci implicarea”.

Ideea asupra căreia insistă cercetătoarea Carol Dweck este că putem să ne schimbăm mentalitatea indiferent de vârsta la care suntem. De altfel, pilda talanților din Evanghelie tocmai despre aceasta vorbește: că fiecare avem un dar, care e substanțial sau minor, în prima fază. Dar, indiferent de cât suntem de înzestrați, suntem îndemnați să înmulțim ce avem, să dezvoltăm. Așa ajungem să observăm că oameni cu talent excepțional care nu fac nimic pentru a cultiva ceea ce au ajung mediocri, iar alții care au muncit constant crezând în visul lor, au învins toate prejudecățile despre cum se obține succesul sau despre cum trebuie să acționăm pentru a ne depăși, chiar dacă nimic din ceea ce erau în copilărie sau prima tinerețe nu indica vreo șansă de reușită. Pilda talanților este definitorie pentru mentalitatea flexibilă.

Cartea Mindset este scrisă cu simplitate, convingător, cu talent. Are dinamica tuturor cărților de succes americane, care sunt îndelung ghibzuite și lucrate, motiv pentru care este o lectură obligatorie pentru oricine lucrează în educație sau este părinte. În egală măsură, este o recomandare pentru cei care doresc să acționeze într-o manieră conștientă în toate planurile vieții, căci Carol Dweck descrie tipurile de mentalitate flexibilă și rigidă în leadership, în sport, în dragoste, în sistemul de educație și în creșterea copiilor. Iar la final, oferă strategii și exerciții concrete de schimbare a mentalității în a căror eficiență ar fi indicat să credem, așa cum ne spune și înțelepciunea populară, căci „Norocul și-l face omul cu mâna lui”.

Mindset de Carol S. Dweck