Vocea Adrianei Moca îmi era cunoscută de la Radio România Cultural și mai știam despre ea că anul trecut a avut un proiect de încurajare a lecturii cu care a plecat prin țară, în penitenciarele din diferite orașe. Așa că a merge să o văd la un spectacol-lectură în cadrul Festivalului Național de Teatru 2018 a fost mai mult o continuare a firească și o punere în practică a dorinței de a cunoaște și omul, nu doar vocea.
Peste puțin timp, gândurile, temerile, iubirile, pasiunile acestui excepțional personaj care a fost Jeni Acterian se vor auzi, în Sala Imagine, printre portretele unor mari artiști, imortalizate de Brigitte Lacombe. La 60 de ani de la moartea ei, printr-un act artistic, figura nedreptățită de o soartă istorică potrivnică își regăsește cumva, locul printre cei cu care ar fi putut fi de o seamă.
Dedic aceste două spectacole lectură din „Jurnalul unei fete greu de mulțumit” (azi și mâine, ora 17, ARCUB- HUB #FNT) victimelor tragediei #Colectiv, întru neuitarea adevărului!
(Adriana Moca)
Dincolo de curiozitățile mele a mai fost ceva: subiectul ales. Jurnalul unei fete greu de mulțumit l-aș recomanda oricărui adolescent, oricărui tânăr care trăiește cu impresia că până la el n-au existat micile drame sau că acestea nu-și vor găsi niciodată soluții adecvate. Jurnalul aparține uneia dintre cele mai frumoase voci intelectuale din perioada interbelică, Jeni Acterian. Sora fraților Haig și Arșavir Acterian, scriitori amândoi, a ales teatrologia, iar universului teatral i-a dedicat mare parte din viața sa (foarte scurtă, de altfel, murind la doar 41 de ani răpusă de o formă foarte agresivă de cancer). A cunoscut și a purtat dialoguri dintre cele mai vii și mai pline de sensuri cu mai toți marii intelectuali ai perioadei interbelice, oameni remarcabili din toate punctele de vedere. O bună cunoscătoare a naturii umane, se ferește de orice urmă de penibilitate chiar și în consemnările sale diaristice și în ciuda anilor adolescentini ea dă dovadă de o claritate a argumentației și a gândirii adeseori de negăsi inclusiv la oameni maturi sau trecuți d eprima tinerețe. De aceea, jurnalul ei devine pagină după pagină ceva mai mult decât o radiografie a schimbărilor datorate vârstei, se transformă aproape fără să ne dăm seama într-una dintre cele mai cuprinzătoare și realiste radiografii ale acelor timpuri. Și ca orice intelectual rafinat, dă dovadă și de un fin spirit ironic și autoironic și de un umor sănătos care-i salvează orgoliul rănit în lupte de idei cu cei din jurul ei.
Despre toate acestea a fost vorba și în însemnările alese special pentru lectură de Adriana Moca. Foarte bine alese zilele și anii, pentru că s-a făcut în acest fel o radiografie a unor timpuri mai mult decât tulburi din punctul de vedere al transformărilor sociale și politice.
„18 martie 1946
Cu cât trec anii, cu atât simt nevoia de simplitate. Să trăiesc ca o apă limpede. În natură, în cotidian, în curăție. Și ce greu de realizat e lucrul acesta.”
Salvatoare a fost și ideea Adrianei Moca de a implica în spectacol și opt adolescenți – în marea lor majoritate elevi ai Colegiului Național Dinu Lipatti București (clasele de arta actorului), dar și de la Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu. Patru fete și patru băieți care au citit cu emoție în glas și care au intrat în joc încă de la primele însemnări citite de către actriță. La sfârșit i-am văzut încântați de idee, dar mai als impresionați de ceea ce au auzit și deciși să caute cartea.
Îmi plac din ce în ce mai mult spectacolele-lectură și, cu atât mai mult, acelea în care dialogul este viu și transformat în mijloc de a demonstra pregătirea actorului/actorilor și dăruirea lor. Componenta formativă a unei astfel de reprezentații este evidentă, dar pe lângă aceasta merită adăugată și creșterea nivelului de atenție a celor din sală și educarea altor trăsături caracteriale, pe care unii nici nu bănuiesc că le dețin.
Un spectacol-lectură care și-a atins scopul și care se poate dovedi în timp un foarte bun început pentru un nou proiect cultural de tip formativ. Ceea ce-i și doresc Adrianei Moca: să aibă puterea de a-și continua proiectele.
FNT 2018 – 23 octombrie – Hub FNT – Sala „Imagine”
Ora din „Jurnalul unei fete greu de mulțumit” de Jeni Acterian. Lectură performativă în interpretarea actriței Adriana Moca
