UPDATE – A venit momentul să anunțăm câștigătorii voucherelor!

Comentariul nr. 8 – Marcel M.

Comentariul nr. 38 – Adriana Maria

Comentariul nr. 5 – Sandu Loredana

Comentariul nr. 29 – Alex P.

Felicitări!

Important! Rugăm câștigătorii să ne contacteze în maxim 48 de ore la adresa de e-mail contact@bookhub.ro  pentru a stabili modalitatea prin care vor intra în posesia voucherelor.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă așteptăm și la concursurile următoare!

 

Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, în noul pavilion B2 de la Romexpo. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Statele Unite ale Americii.

Intrarea este liberă iar expozanții – cele mai importante edituri din România – îi așteaptă pe vizitatori cu cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri, o mulțime de lansări și evenimente interactive. Copiii vor fi vedete ale acestei ediții, care prinde sărbătoarea de 1 iunie chiar în mijlocul celor cinci zile de Bookfest.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Pentru al treilea an consecutiv, Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Oferim 4 vouchere în valoare de 100 lei fiecare, celor care vor răspunde la întrebarea:

Ce înseamnă pentru tine „visul american”?

Perioada de concurs: 14 – 21 mai 2018

Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți și numele acestora vor fi făcute publice pe site și pe pagina de facebook a Bookhub.ro în dimineața zilei de 22 mai 2018.

Nu se acceptă mai multe răspunsuri de pe aceeași adresă de e-mail.

 

#VisulAmerican

Share.

About Author

43 de comentarii

  1. Ștefan Ioana Georgiana on

    “Visul american” este evadarea într-un loc mai bun, într-o lume nouă, în care poți să o iei de la început și orice este posibil. Din păcate, pentru mulți este doar un miraj căci totul are un preț pe care nu oricine este pregătit să îl plătească!

  2. Mihăilă Mădălina on

    Pentru mine, „visul american” reprezintă libertate. America, în sine, invoca acest concept încă de la începuturile sale și de altfel, și bunăstarea fiind printre primele locuri pentru poporul care va deveni unul dintre cele mai puternice influențe din omenire. Toți aspirăm la această libertate prosperă, însă nu toți o vom și atinge din păcate, dar toți o venerăm și o dorim cu cât mai mult cu cât situația noastră este mai precară (material sau/și spiritual) .

  3. Anca Grigorescu on

    Visul american…visul libertății, democrației, al imbogatirii…

  4. Andreea Suceveanu on

    Pentru mine visul american e un cosmar. Nu as da niciodata frumusetea Europei pentru America.

  5. Sandu Loredana on

    “The american dream” presupune libertate deplină, iti alegi singur calea pe care vrei să mergi şi dai tot ce ai mai bun în tine!
    Consider că cine vrea să trăiască “visul american” trebuie să viseze la succes, la reuşită, la şansă, la izbăndă!
    Scriitorul şi istoricul James Truslow Adam in “Epopeea Americii”spune aşa : “Visul american este acel vis al unei ţări în care viaţa ar trebui să fie mai bună, mai plină, mai bogată pentru toţi, cu posibilităţi pentru fiecare în funcţie de abilităţi şi rezultate”.
    Aşadar, şi noi putem trăi acest “vis american” aici, în Romănia, trebuie doar să avem curaj, să îndrăznim, să fim creativi…Şi dacă ar fi să vorbim de literatură, creativitatea romănească este puternică, scriitorii de azi sunt extrem de vii. Literatura romănească este singurul domeniul unde noi ne putem exploata specificitatea şi autenticitatea.Literatura este tărămul unde visele prin viață!

  6. BRUMA RALUCA on

    Visul american,cred ca posibilitatea de a te realiza profesional doar prin propriile merite!

  7. Pentru mine, visul american înseamnă să pot călători in toata America, sa pot descoperi tot ce are mai frumos, interesant, fie că este vorba despre peisaje naturale, fie ca este vorba de orase cu arhitectira deosebita sau orase moderne, muzee si alte atractii.

  8. Marcel M. on

    Niciun drum nu seamănă cu un altul, așa cum nici viețile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar să ne reamintim cine am fost în clipa respectivă și vom ști mereu unde am fost. Acesta este visul american.

  9. “Visul american” inseamna ceea ce credem noi ca ar fi perfect. O tara in care toate sunt bune, totul e perfect, chiar daca asta doar credem noi.

  10. Visul american întruchipează dorințele omului creativ. Este speranța de a ajunge într-un loc sigur și frumos în care să-și poată trăi viața fără a întâmpina alte obstacole decât cele pe care și le crează singur sau care îi sunt ridicate de natură. Visul american este libertatea de a trăi după reguli proprii și de a te bucura de frumosul din jur.

  11. Ștefan Cristian on

    “Visul american” este speranța de a găsi în America ceva mai bun decât ceea ce ai lăsat în urmă, un loc în care tot ce ți-ai propus să se poată realiza.

  12. Nu stiu daca mai este un vis american acum, de cand e Trump presedinte…

  13. Inseamna un mit. Asta auzeam de cand eram mic copil. Dar oare visul american nu reprezinta o capcana? Prefer realitatea romaneasca cu tot ce insemna viata mea din Bucuresti. Pe mine nu m-a atins visul american, poate doar un pic cand eram copil si nu stiam prea multe.

  14. Claudia B. on

    Visul American este o utopie. Visul American este PR bine facut, atat de bine facut incat nici nu a parut PR. Visul American este o fata morgana, un gold rush, un creator de sperante. Bun sau rau? Inca ramane de vazut.

  15. Andreea Elena on

    Poate visul canadian ? Visul american s-a cam transformat in cosmar cu atentate si persoane obeze. Cu un presedinte demn de toata jena…

  16. Alex Ciprian on

    Pentru mine, întreaga fascinație exercitată de visul american se reduce la superbul final al capodoperei „Marele Gatsby”, pe care îl și transcriu mai jos:

    Most of the big shore places were closed now and there were hardly any lights except the shadowy, moving glow of a ferryboat across the Sound. And as the moon rose higher the inessential houses began to melt away until gradually I became aware of the old island here that flowered once for Dutch sailors’ eyes—a fresh, green breast of the new world. Its vanished trees, the trees that had made way for Gatsby’s house, had once pandered in whispers to the last and greatest of all human dreams; for a transitory enchanted moment man must have held his breath in the presence of this continent, compelled into an aesthetic contemplation he neither understood nor desired, face to face for the last time in history with something commensurate to his capacity for wonder.

    And as I sat there brooding on the old, unknown world, I thought of Gatsby’s wonder when he first picked out the green light at the end of Daisy’s dock. He had come a long way to this blue lawn and his dream must have seemed so close that he could hardly fail to grasp it. He did not know that it was already behind him, somewhere back in that vast obscurity beyond the city, where the dark fields of the republic rolled on under the night.

    Gatsby believed in the green light, the orgastic future that year by year recedes before us. It eluded us then, but that’s no matter—tomorrow we will run faster, stretch out our arms farther. . . . And one fine morning——

    So we beat on, boats against the current, borne back ceaselessly into the past.

  17. “Give me your tired, your poor,
    Your huddled masses yearning to breathe free,
    The wretched refuse of your teeming shore.
    Send these, the homeless, tempest-tost to me,
    I lift my lamp beside the golden door!”

    Mistificarea unui ideal; filantropia ca singură soluție pentru problemele cauzate de capitalism, prilej prin care cei foarte bogați să scape de taxele mari; bipolarizarea societății în toate aspectele socio-economice; idealizarea și stigmatizarea actanțilpr politici, care împart lumea în două; ignorarea problemor globale pentru axarea pe problemele la nivel local sau național.
    Și totuși, mesajul de pe Statuia Libertății nu condiționează starea de bine și acordarea și reapectarea drepturilor de variabile ca identitatea de gen, orientarea sexuală, originea etnică, statutul de cetățean, rasa, clasa socială șasmd. Statul limitează drepturile în funcție de aceste aspecte și aici apar adevărații eroi: protestarii pentru dreturi civile; elevii de culoare care achimbă 2-3 autobuze în drum spre școală spre instituții de învățământ mixte ca să scape de sistemul educației segregate; avocații pe migrație care întâmpină călătorii din țările mulsulmane e aeroporturile americane ori de câte ori administrația le îngrădește dreptul la liberă circulație; activiștii pentru refugiații care fug din țările lor distruse de războaie, regimuri politice autoritariste sau totalitariste, așa cum fac americanii de la fondarea coloniilor; the dreamers și femeile “but still she persisted”; activiștii lgbtqia+ și femeile care poartă hijab în public sau care aleg să îl poarte doar în casă sau care nu îl poartă deloc; oamenii care s-au revoltat când președintele a propus identificarea, marcarea și centralizarea datelor tuturor musulmanilor și încă mulți alții și aliații lor.

  18. Laurențiu Paraschiv on

    Pentru mine, visul american reprezintă o călătorie de-a lungul continentului, într-un Hudson din ale cărui difuzoare răsună jazzul anilor ’50.

  19. Sa locuiesc intr-un van si sa bat America in lung si in lat. Musai o biblioteca in van si sansa reala de a ajunge in toate locurile despre care citesc.

  20. Bădică Andrei on

    Pentru mine #visul american înseamnă cea mai înaltă aspirație pe care o am, pentru că ador America, locuitorii, dar și limba engleză care, pe zi ce trece, devine din ce în ce mai vorbită. Mai mult decât atât, să citești marile opere ale scriitorilor americani, cum ar fi “Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway, “Fahrenheit 450” – Ray Bradbury, “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald, “Aventurile lui Gordon Pym” – Edgar Allan Poe și mulți alții, precum William Faulkner, Mark Twain și Toni Morrison. “Visul american” mai reprezintă și o scăpare din țara noastră într-o lume complet nouă pentru noi și puțin străină care, pe parcurs, ne vom obișnui cu ea. Nu mai este nevoie să adaug că e unul dintre visurile mele pe care ( pe toate) le-aș vrea îndeplinite!

  21. Mihai Tanasie on

    Pentru mine (Visul american) nu exista, pentru ca totdeauna aceasta tara este sinonima cu pistolari, multe desfranari, destrabalare, intuneric, pacat!

  22. Anton Sava on

    Visul american este, dincolo de expresie, o realitate. Este concret si il dau exemplu tuturor. Un roman plecat sa munceasca oriunde in Europa va trudi si atat. In SUA, orice om are posibilitatea sa faca cariera, am un prieten plecat acolo, care a ajuns manager de hotel. A inceput sa care bagaje, fiind proaspat absolvent de facultate in Romania, apoi, an de an, a fost promovat, incurajat si apreciat.

  23. Ene Marina on

    Pentru mine, visul american inseamna promisiunea libertatii si speranta de a deveni orice vrei sa fii, no matter where you came from 🙂

  24. Lavinia Alexa on

    Eu asociez (realist) visul american cu libertatea şi respectul pentru drepturile omului şi ceva literatură şi muzică mişto …

  25. MARIUS JDERU on

    Pentru mine visul american inseama evadare din lumea prejudecatilor, o alta perceptie asupra vietii, optimism, vise implinite, sperante.

  26. Un amestec bizar de “orice e posibil” cu “avem reguli stricte si daca vrei sa te integrezi trebuie sa te supui”, dar si “indrazneste sa visezi” sau “putem asimila orice cultura”, respectiv “happy melting pot” sau “always challege the establishment”!
    Ps. Jimi Hendrix, The Doors, Woodstock, Tarantino, Kubrick etc.

  27. Alex Madian on

    Marele vis american ramane, din pacate, doar un vis, caci trista realitate a erei Trump ne-a demonstrat deja ca poate depasi orice imaginatie.

  28. Ciprian B. on

    Ador visul american, e stralucitor, superb, sublim si uneori chiar serafic!

  29. Asa-zisul vis american nu e nimic, dar absolut nimic altceva decat o iluzie sordida. Treziti-va, oameni buni!

  30. Alexandra Roncea on

    Visul american era pentru europenii carora le ajunsese cutitul la os posibilitatea unei vieti mult mai bune decat acasa. In ziua de astazi, visul american nu mai coincide cu setul de idealuri de la infiintarea Americii…

  31. Pentru mine visul american înseamnă, de fapt, falsa percepţie asupra realităţii. Într-un spaţiu în care am tânjit ani de-a rândul după ce înseamnă o cultură a „libertăţii” şi a excentricităţii, nu am înţeles nici acum ce presupune o mentalitate de tip american. Globalizarea în sine se cere a fi o dizolvare a barierelor şi introducerea tuturor într-o comunitate unică, unde istoria ar deveni una comună şi oamenii ar trebui uniformizaţi. Mă gândesc la exemplul devenit celebru în analiza globalizării, când în India s-a deschis un Mc Donald’s iar oamenii au format cozi gigantice aşteptând să se înfrupte din spiritul american şi să se identifice cu o anumita cultură la care ei nu aveau acces. Pentru ei nu conta decât să se afle acolo, într-un spaţiu de beton care îi transporta la nivel imaginativ în mediul mult visat. Astfel, deschiderea unui spaţiu care exista şi în America, devenea America înseşi.

    Cam aşa s-a întâmplat şi la noi, când strânşi sub menghina comunistă şi eliberaţi tocmai prin legi ce se voiau a fi libere, dar care ascundeau interesele altora, am luat cu asalt nimicurile lumii libere, ale unei lumi fără o identitate clară din punct de vedere istoric, a unei lumi independente de nevoile şi cerinţele altor popoare. Ea, în schimb, căpătase, şi continuă să o facă, statutul de lumea nouă, de lumea care oferă exemplul unic. Pentru a trăi visul american popoarele ar trebui să adopte spiritul american, al laptelui şi al mierii, al non-conformismului şi al visării, mai mult sau mai puţin naturale. Visul american e o iluzie a unei lumi mai bune!

  32. Asta: “Life, Liberty and the Pursuit of Happiness”. Si, da, cred ca este valabil si azi.
    Si The rule of law.

  33. Stefan Suceveanu on

    Visul American pentru mine inseamna un concediu de o luna pe taramul Americii

  34. Oh, visul american… l-am trait candva si niciodata nu-l voi uita.

  35. Ema Georgiana on

    Visul american inseamna libertatea de a face tot ce iti doresti, fara a tine cont de ceea ce spun ceilalti.

  36. Speranta intr-o viata mai buna, muzica faina, filme interesante, viata buna.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura