Cea mai frumoasă poveste din junglă

Un jaguar sfâșie cu mârâitul lui liniștea pădurii și, fără îndoială, a omului care uită de orice precauție și fuge spre sat ca să se salveze. Una dintre regulile importante ale supraviețuirii în junglă este ca omul să rămână permanent cu fața îndreptată spre animalul de pradă. În felul acesta, jaguarul s-ar recunoaște în chipul omului și l-ar lăsa în viață, s-ar îndepărta, pierind camuflat în întunericul junglei. Oglindirea e reciprocă, pentru că și omul își recunoaște trăsăturile în trăsăturile diverselor animale. De frică, omul uită regula, punându-se în mare pericol.

Povestea este o rămășiță de mit, deci are rădăcini ancestrale. Cuvintele călătoresc, străbat timpul și spațiul pentru a fi rostite în anumite momente, pentru anumiți oameni. Șeful de trib îi mărturisește exploratorului că îi va dărui, ca semn că le-a câștigat respectul, dreptul de a asculta cea mai frumoasă poveste din junglă – un privilegiu. Nu-i puțin lucru să scapi (la limită) iscusinței de vânător a jaguarului.

„— Pentru că ai supraviețuit acestei întâmplări, înseamnă că ești unul dintre aleşi! Nu mulți dintre cei care aud jaguarul se întorc la trib. Jaguarul era spiritul junglei care voia să-ți spună ceva, ceva ce-ți dorești de mult să ştii. Ceva ce n-am vrut să-ți povestesc până acum, pentru că voi, oamenii care trăiți în oraşe, departe de Natură, nu puteți înțelege. M-am gândit că n-are rost, dar acum, după cele întâmplate, ştiu că ești pregătit să înțelegi.” (p. 20)

Ca om de știință, exploratorul adună date despre specii de păsări și animale, despre arbori și particularități ale unor zone îndepărtate, unde cei mai mulți dintre noi nu ajungem decât prin intermediul cărților. Iar cărțile de felul acesta conțin întâmplări neobișnuite prin informația științifică, dar mai ales prin felul în care sunt spuse – simplu, convingător și plăcut, luând în calcul publicul cel mai atașat de poveste.

„Ți-am povestit-o ție, un prieten cu mult mai tânăr decât mine, pentru că, aşa ca în poveste, voi, tinerii, aveți priceperea de a căuta şi deschide drumuri noi printr-o lume veche şi de a găsi soluții surprinzătoare la problemele acestei lumi cu care noi, adulții, suntem prea obişnuiţi ca s-o mai putem privi cu ochi proaspeți.” (p. 44)

Din această carte, care apare după Cum am devenit vrăjitor, putem lesne înțelege care este rolul unei narațiuni considerate excepționale prin chiar originea ei. În junglă, în rezervația Uapo din Paraguay, oamenii trăiesc în armonie cu natura. Cea mai frumoasă poveste din junglă inițiază generațiile tinere în misterul elementelor primordiale, fiindu-le model de atitudine, de comportament. O poveste despre mersul norilor, zeul Haipucu, frunza de ficus capabilă să readucă apa în râurile secate, oamenii-arbori este o narațiune exemplară prin adevărul revelat.

„Pentru mine, această poveste rămâne cea mai frumoasă poveste din junglă, pentru că am întâlnit în ea Binele, Adevărul şi Frumosul. Dacă dintre toate poveştile pe care le-am trăit, auzit ori imaginat, una ar putea să devină nemuritoare, mi-aş dori, din toată inima, să fie aceasta.” (p. 44)

Printr-o paralelă interesantă, copiii din povestea veche sunt asemănați tinerilor temerari de astăzi, căutătorii de soluții, oamenii care învață de timpuriu să vindece maladiile ce afectează natura și, implicit, tot ce e viu.

Călătoriile pe care le prinde în poveste Alexandru N. Stermin sunt spectaculoase. Povestite, au forma succintă a observațiilor științifice trecute prin filtrul reflecției care, în forma finală, publicabilă, sunt accesibilizate cu ajutorul firelor narative întretăiate ca lianele dintr-o junglă paraguayană. Să urmăm drumul norilor!

Câteva date despre autor aflăm din prezentarea editurii:

ALEXANDRU N. STERMIN (n. 1985, Viştea de Sus, Braşov) este biolog şi explorator. Predă la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, neurobiologie şi evoluţia creierului, etologie, bioetică şi ecologie umană. Este licenţiat în biologie şi teologie, a absolvit un masterat în filozofie şi un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediţii în jungla Americii de Sud şi în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald şi la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea ştiinţei şi conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română, iar în 2017 şi‑a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. I-au urmat Călătorie în jurul omului (2021) şi Căzuţi din junglă: Poveştile unui explorator (2022), Privirea urangutanului (2024), care au devenit bestselleruri Humanitas, şi Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator (2023, Humanitas Junior). Scrie articole în revistele Sinteza şi National Geographic. A primit din partea Universităţii Babeş‑Bolyai Premiul de Excelenţă pentru implicarea culturală şi deschiderea spre comunitate (2021) şi Premiul de Excelenţă în Educaţie (2022).

Las mai jos alte fragmente:

„Trăiesc deja de zece zile împreună cu oamenii aceştia. Poate că nu-i înțeleg, dar parcă mă înțeleg mai bine pe mine și pe noi, cei care trăim departe de Natură. Acolo, în coliba din locul sacru, după prima gură de xinxa, cacique ne spune cea mai frumoasă poveste din câte am auzit. Este povestea primului trib de oameni de pe pământ. Are în ea mult din ce ne-ar putea ajuta să ne înțelegem pe noi, să cunoaştem Natura și să găsim o cale prin care să mergem înainte, cu bine, prin lume. Să-ți povestesc!” (p. 20)

„Povestile în care ne sunt dezvăluite marile încercări ale oamenilor nu-s decât poteci care ne duc mai aproape de Bine. Ştiinţa, cu experimentele ei, libertatea de gândire, gândirea critică şi discernământul ne duc mai aproape de Adevăr.” (p. 44)

„Această poveste din trib nu-i o simplă poveste, este realitatea și nu doar a lor, ci și a noastră. Hai s-o spunem mai departe! Să n-o lăsăm să moară! E povestea cu care ne putem salva! Este norul ce poate aduce ploaia!”

„De-a lungul cărții, autorul începe să dea viețuitoarelor, inclusiv omului, denumiri științifice. Denumirea științifică a unui animal, de exemplu, este formată din două cuvinte: primul desemnează „genul”, adică grupul de animale din care face parte, iar cel de-al doilea desemnează „specia”, deci categoria de animale care au trăsături şi însuşiri asemănătoare. De exemplu, denumirea ştiinţifică a jaguarului este Panthera onca. Panthera desemnează genul felinelor mari, unde intră tigrul, leul, leopardul, iar onca este denumirea tipică pentru jaguar, venită de la denumirea lui portugheză.

Linné l-a privit pe om din perspectiva unui naturalist, din perspectiva științifică, obiectivă, a vremii, și încă din prima ediție a lucrării sale îl introduce în rândul animalelor, deși i-a dat numai nume de gen, nu și unul de specie. I-a spus doar Homo, adică „om”. Abia în cea de-a zecea ediție a cărții sale îl numește Homo sapiens, unde sapiens înseamnă în latineşte „înţelept”.

Linné explică acest epitet spunând în motto-ul lucrării că omul nu are nicio identitate specifică, în afară de abilitatea de a se putea recunoaşte pe sine. Deci omul este animalul care trebuie să se recunoască drept om pentru a fi uman. Un cunoscut filozof italian, Giorgio Agamben, analizează definiția lui Linné și spune că omul, pentru a fi om, trebuie să se recunoască într-un non-om, în ceva ce nu este om. Aşa fac oamenii din trib, care se uită la arbori şi ştiu că în ei sunt tot oameni, și astfel îi consideră rude, deci se recunosc în ei.

Mai aproape de noi, chiar în România, a existat cineva care ne face, de câte ori îi privim unul dintre tablouri, să recunoaştem arborele din noi. Când stăm în faţa lucrării intitulate Pădure de fagi a pictorului Ion Andreescu, pe lângă fagii din jur vedem și o umbră impunătore, chiar în fața noastră. Este umbra noastră, a celui ce privește pădurea. Dar umbra are silueta unui arbore, căci este arborele din noi, ca în povestea din junglă. În fața acestui tablou noi suntem oamenii-arbori.” (pp.41-43)

Cea mai frumoasă poveste din junglă de Alexandru N. Stermin