Chiar dacă vara plutește în aer, iar vacanța mare bate la ușă, personajele TIC au o mulțime de povești de spus înainte de a pleca, la rândul lor, în călătorii mai mult sau mai puțin îndepărtate. Peste 10 spectacole îi așteaptă pe copii în lunile iunie-iulie, la Sala Mare din Str. Piața Amzei nr. 13 și fiecare dintre ele conturează un univers cu propriul parfum, propria magie și, de ce nu, propria provocare. Păduri fermecate și grădini cu miros de cireșe, regate elegante și camere simple de copii, ținuturi subacvatice și meleaguri de odinioară, rupte din lumea basmelor, toate, împreună, sunt suficiente motive pentru a le transforma în amintiri numai bune de pus într-o valiză și de luat în vacanță.

Programul lunilor iunie-iulie include atât premierele intrate recent în repertoriul Teatrului Ion Creangă, cât și titluri inspirate din scrierile lui Ion Creangă, care au ocupat și ocupă un loc aparte în portofoliul Teatrului. „Ursul păcălit de vulpe” și „Păcală și Tândală”, ambele din categoria #TICPITIC (3-6 ani), sunt doar două exemple. Natura întâmplărilor prin care trec personajele, nota de umor cu care multe dileme își găsesc rezolvarea, dar mai ales caracterul interactiv al reprezentațiilor îi vor ține pe spectatori cu ochii larg deschiși și urechile ciulite, de la prima la ultima scenă. „Ursul păcălit de vulpe” se joacă sâmbătă, 15 iunie, de la ora 11:00, iar „Păcală și Tândală”, vineri, 28 iunie, de la ora 18:00.

Revenind la premierele recente, de la decor, la costume, de la conceptul regizoral la interpretarea actorilor, fiecare strălucește într-un mod unic. „Albă ca zăpada” (4+) are trei reprezentații în perioada următoare (pe 8 și 16 iunie, de la 18:00, și pe 6 iulie, de la 11:00), iar „Amintiri din copilărie” (6+) și „Visul unei nopți de vară” (6+) câte două (pe 7 & 15 iunie, de la 18:00, respectiv 9 iunie și 5 iulie, de la 18:00). Să-nceapă sezonul estival, să construim emoții, amintiri și imagini frumoase, numai bune de luat în vacanță! Pe www.teatrulioncreanga.ro, găsiți informații complete despre program, dar și alte surprize pe care Teatrul Ion Creangă le pune la cale.

PROGRAM IUNIE-IULIE 2024

Amintiri din copilărie (6+)
07.06 & 15.06, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Ce copil ar rezista tentației unui cireș plin ochi cu fructe roșii și aromate? Cine ar sta cuminte, pe malul unei ape, uitându-se la ea, când afară e atât de cald încât nu mișcă nici frunza? Și cine nu ar mai dormi, dimineața, măcar 5 minute înainte de a merge la grădi sau la școală? Știm răspunsurile, nu e nevoie să le mai dăm glas. De aceea „Amintiri din copilărie” este despre copilăria copilului universal și-așa rămâne și în spectacolul regizat de Dan Tudor. Părinții vor retrăi cu drag dulcea vârstă a primilor ani ai vieții, iar copiii se vor minuna că există un scriitor care a scris cu atâta bucurie despre această perioadă a existenței.

Glasul copilăriei (6+)
08.06, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)       


O zi din viața unui copil pare foarte simplă din exterior. Dar dacă privim prin ochișorii lor, lucrurile arată, poate, puțin mai altfel decât am crede. Spectacolul „Glasul copilăriei” este un îndemn prietenos pentru părinți de a fi mai deschiși la dificultățile celor mici, oferindu-le o perspectivă diferită asupra acestui subiect. Un umăr înțelegător pe care micuții se pot sprijini necondiționat le poate schimba enorm existența inocentă și învolburată, amenințată de pericole nebănuite.

Albă ca Zăpada

Albă ca zăpada (4+)
08.06 & 16.06, ora 18:00
| 06.07, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

O mamă vitregă, Împărăteasă la palat, se simte amenințată de frumusețea mai tinere fiice, Albă ca zăpada. Sub chipul perfecțiunii fizice, Împărăteasa vede un pericol, o primejdie la propriul tron, așa că decide să o îndepărteze pe prințesă de la curte, poruncindu-i vânătorului să îi ia zilele. Dar vânătorul hotărăște să o salveze. Ajunsă în inima unei păduri, departe de palat, Albă ca zăpada va începe o călătorie plină de surprize, un drum spre maturizare, dragoste și împlinire. Ceea ce la început a fost o condamnare la neființă se va transforma într-o exemplară lecție de viață, în care farmecul se împletește cu misterul, iar imprevizibilul cu speranța.

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin (6+)
09.06, ora 11:00 & 30.06, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Cu toții avem nevoie de magie și trebuie să știm cum să o folosim încă de mici. Prima lecție pe care o vom deprinde împreună? Să folosim lampa fermecată astfel încât geniul lămpii să ne îndeplinească nu una, și nici trei, ci toate dorințele! Spectacolul scoate în evidență esența poveștii lui Aladin pe fundalul extraordinar al istorisirilor Șeherezadei de-a lungul celor o mie și una de nopți pe care le petrece în palatul soțului său, sultanul Șehreiar.

Visul unei nopți de vară

Visul unei nopți de vară (6+)
09.06 & 05.07, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)


Când lumea muritorilor se întâlnește cu cea a ființelor magice, într-o pădure fermecată, nu poate ieși decât o frumoasă reverie. „Visul unei nopți de vară”, o adaptare după William Shakespeare, pe înțelesul copiilor, este o poveste haioasă și poetică în același timp, pe care cei mici o vor iubi de la prima la ultima scenă. Vor fi cu măiestrie și talent ghidați în acest univers oniric de trei personaje atotputernice – Titania, Oberon și Puck -, aflate, la rândul lor, într-un alt fel de conflict. Despre ce anume este vorba? Nu putem afla decât vizionând spectacolul!

Hainele împăratului

Hainele cele noi ale împăratului (3-6)
14.06, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Luminăția Sa, măritul Împărat prea bine îmbrăcat și foarte lăudat, are mereu nevoie de aplauze și complimente. Pare să nu-i pese deloc de regat – cât e ziua de lungă, visează țesături fine și broderii de calitate, unele mai noi și mai grozave ca altele. Dar când supușii săi ajung la capătul puterilor și al răbdării, împăratului i se pregătește o surpriză. Spectacolul livrează o întreagă paletă de dungi, buline și nuanțe fine. Și un final neașteptat, pe care copiii și părinții vor trebui să îl descurce, pentru a salva Împărăția.

Ursul păcălit de vulpe (3-6)
15.06, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)


De ce a rămas ursul fără coadă? Toată lumea dă vina pe vulpea vicleană. Dar nici ursul nu e chiar așa inocent în povestea aceasta. Doar propria lăcomie l-a determinat să se plaseze într-o poziție nefavorabilă… De săracii pești ce să mai zicem, ei cu ce au greșit de-s vânați așa, întruna, de animale? Nu vă mai zicem, totuși, c-o să vă zică ei. Mai exact, un Pește histrionic, într-o montare inedită a faimoasei povești.

Punguța cu doi bani (3-6)
16.06, ora 11:00 & 29.06, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Găinile fac ouă, cocoșii fac… galbeni? De obicei nu, să nu dăm cuiva speranțe false. Dar în basmul lui Ion Creangă protagonistul nostru, un cocoș năstrușnic, reușește ca prin minune să se îmbogățească. De fapt, nu e chiar o minune. E o poveste despre determinare și perseverență și capacitatea de a face față tuturor obstacolelor care apar în cale, plină de umor, voie bună și un personaj tare simpatic.

Păcală și Tândală (3-6)
28.06, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)       


Unde-s doi frați puterea crește, iar peripețiile par să nu se mai oprească – cel puțin asta se întâmplă în cazul lui Păcală și Tândală. Important este că se au unul pe altul și că împreună vor reuși să treacă prin tot felul de obstacole, unele mai amuzante decât altele și fiecare dintre ele cu lecția sa. Și, chiar dacă finalul întâmplărilor îi așază la casa lor, iar procesul de maturizare pare să se fi împlinit, vom vedea că încă mai este loc de surprize. Oare la ce trăsnăi vom mai asista?

Fata babei și fata moșului (3-6)
29.06, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)


Amu, cică era odată o poveste veche, neaoșă și amuzantă, așa cum sunt toate poveștile lui Ion Creangă, cu o fată a moșului bună la suflet și senină, de-ți era mai mare dragul de ea, și o fată a babei leneșă și rea la inimă, de numai năzbâtii cocea. Ați recunoscut cu siguranță aventurile pe care urmează să le urmărim pe scenă. Dar să nu mai zăbovim, căci ne așteaptă un drum plin de peripeții și încercări – și un spectacol plin de umor, muzică și dans.

Mica Sirenă

Mica sirenă (4+)
30.06, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Iubirea îi determină pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, sentimentul acesta „lucrează”la fel și în rândul ființelor fantastice. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a fi împreună cu alesul inimii sale, este capabilă de sacrificiul suprem: renunță la propriul suflet și își preschimbă coada în picioare. Apoi, pornește într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul în numele dragostei. Copiii vor adora acest spectacol plin de lumină, culoare și multă speranță!

Descoperă mai multe:

www.teatrulioncreanga.ro

→ Facebook.com/TeatrulIonCreanga

→ Instagram.com/TeatrulIonCreanga

→ Youtube.com/TeatrulIonCreanga

→ Casa de Bilete – tel. 0767 934 374

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura