Cronici de spectacole scrise neglijent (din toate punctele de vedere). Cronici în care abundă limbajul violent, limbajul colocvial („mișto” e deja un cuvânt mult prea uzual), subiectivismule afirmate (dar nefondate), atacurile la persoană, amestecul de criterii, idei puse în discuție și pierdute în neant, argumente pe jumătate expuse sau prost construite etc. Scrise de „profesioniști” sau de novici.
Chiritza în concert – Teatrul Național Cluj-Napoca
Da, mă lovesc zilnic de astfel de puncte slabe. Îmi sar în ochi (și nu doar la cele scrise de alții, ci în primul rând la ale mele, dar măcar pe acestea le mai pot trece printr-o ultimă corectură) și mă îndepărtează puțin câte puțin de … scris. Toate textele suferă de aceste tare, nu contează dacă sunt scrise de cronicari cu state vechi, sau de postaci de ocazie pe facebook sau pe mai știu ce site de popularizare. E un devălmășie de criterii, o grabă inexplicabilă de a afirma sau confirma valoarea celor văzute, care derivă, cred, și din lipsa unei alternative vizuale coerente și cât de cât viabile (mă refer la absența unor porgrame culturale din grilele de programe ale televiziunilor românești, comerciale sau nu). Evident că există și alte cauze, despre acestea ar merita elaborat un studiu în toată regula, dar până atunci riscăm să ne cuprindă resemnarea.
Las Meninas – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Recent anunțata selecție FNT a stârnit critici, nu mai multe ca în alți ani, dar nici de trecut cu vederea. Nu comentez aici selecția în sine, dar m-am lovit de „argumentele” celor care criticau. Aproape niciunul dintre susținători sau oponenți n-au pus în discuție principii, criterii, obiective, ci doar subiectivisme ce țin de „părerea mea”. Se merge în continuare mult prea mult pe părere în dauna unei opinii (nu cred că e cazul să fac aici distincția dintre cele două atitudini), după cum fiecare tabără refuză un dialog cinstit și sincer pe marginea subiectului.
Legături primejdioase – Teatrul Mic
Există două mari criterii după care știu că se ghidează un selecționer FNT: să fie luate în calcul producțiile teatrelor naționale și să existe producții din teatrele finanțate de la buget, dar și din teatrele independente. Am citit într-un articol, apropo de primul criteriu, ideea că ar fi trebuit selectat spectacolul lui Afrim de la Naționalul craiovean; am zâmbit în colțul gurii – anul trecut, când regizorului i-au fost selectate în FNT mai multe spectacole decât anul acesta, au existat voci (deloc puține ca număr) care au vociferat intens pe marginea numărului, aproape niciuna dintre ele neaducând în prim-plan calitatea montării sau ingeniozitatea regizorală etc. (și încă mă întreb câți dintre aceștia i-au și văzut spectacolele). Și încă ceva, fiindcă tot am pomenit de regie – nu știu dacă sunt mulți care au în vedere faptul că selecția în sine a unui spectacol într-un festival cum e FNT presupune ca acesta să fie de o foarte bună calitate ca întreg, nu doar din punct de vedere regizoral, iar aici se deshide cutia Pandorei cu adevărat!
Neguțătorul din Veneția – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Legat de al doilea criteriu, recunosc că două sau trei teatre independente din București nu-mi sunt foarte cunoscute (în sensul că nu le-am văzut producțiile din ultimii ani sau le-am văzut în număr foarte mic). Și aici e cu adevărat o problemă spinoasă, căci pentru un tatru independent, care-și asumă integral producția, selecția într-un festival național/internațional atârnă greu în balanța obținerii de viitoare finanțări (care vin din depunerea de proiecte pe diverse linii de finanțare sau de la sponsori, deși mecenatul în România e cvasiabsent). Mulți văd această selecție ca pe o formă de promovare, uneori cu orice preț, ceea ce nu cred că face niciun serviciu nimănui, nici teatrului, nici regizorului, nici actorilor și cu atât mai puțin spectatorilor. Am văzut o mulțime de producții slabe, încropite, însăilate, la limita artisticului sau cum vreți voi să mai spuneți, asumate de teatre independente doar de dragul de a-și duce stagiunea la bun sfârșit. Dar este foarte adevărat că am văzut și spectacole excelente, realizate de regizori tineri sau care au confirmat deja, cu actori distribuiți în roluri care le pun în valoarea potențialul, cu scenografii ingenioase etc. Spectacole care dau măsura profesionalismului, până la urmă. Da, acestea pot oricând intra într-o selecție a unui festival național/internațional de teatru. Că nu ajung să fie văzute de selecționerii acestora, ei da, aici e o adevărată problemă, spinoasă, despre care e de vorbit îndelung – promovarea în sine a unui act artistic nu se face după principiile unui marketing de bunuri de larg consum, oricât de mult ne-ar încânta ideea!
Delirium – Teatrul Odeon
Revenind la selecția într-un festival, în cazul de față FNT, cred că ar trebui să primeze încă un criteriu, cel puțin: în ce măsură producția respectivă poate face istorie; adică în ce măsură poate servi drept material de studiu generațiilor viitoare, poate intra în atenția cercetătorilor etc. Celor care se grăbesc să judece selectarea unui spectacol sau altul în FNT le cam lipsește această perspectivă, se împiedică de propriile orgolii și/sau subiectivisme. Evident că și pe mine m-a contrariat absența unor spectacole, realizate de regizori foarte buni, tineri sau mai puțin tineri, dar asta nu mă împiedică să le urmăresc pe cele selectate și nevăzute încă. Anul acesta, din totalul celor 41 am văzut deja 11, producții ale teatrelor cu bugete de stat sau independente, din București sau din țară. Pentru cele 11 pot spune cu certitudine că da, meritau să fie în FNT. Despre restul nu mă pronunț, dar știu sigur că vreau să văd cel puțin alte 5 spectacole (pe care, oricum, le aveam le listă). De aceea mi rezerv să spun abia în toamnă, după încheierea ediției, dacă selecția a fost una bună sau mai puțin bună. Nu știu câți dintre cei care și-au dat cu părerea despre selecție au văzut măcar câte am văzut eu (din ce știu eu, cred că sunt sub zece), după cum nu știu câți dintre aceștia reușesc să aibă o viziune de ansamblu asupra fenomenului teatral din România anului 2019. Eu recunosc că încă muncesc să obțin o astfel de viziune. Dar mi-ar plăcea să fac un schimb de opinii în acest sens, să particip la o dezbatere sau o discuție în care argumentele să circule liber și fără constrângeri.
Salba dracului – Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați
Și ca să reușeșc să închei înainte de a devia de la subiect, în loc de final risc să mai aduc o idee în discuție: poate că n-ar strica ca în viitoarele FNT-uri să existe și o serie de dezbateri dedicate criteriilor estetice după care ar trebui să judecăm o producție teatrală. Cu alte cuvinte să existe un spațiu unde să circule idei cu privire la ce mai înseamnă critica de teatru astăzi, profilul criticului de teeatru și relația acestuia cu fenomenul etc. Prefer dezbaterea de idei, dialogul consistent (pro sau contra), aplicat, din care să aibă de câștigat artiștii și, nu în ultimul rând, iubitorii Thaliei.
