Ce-ar fi dacă s-ar mai povesti…

Mai țineți minte cum era atunci când vedeați un film bun și încercați să-l povestiți prietenilor, dar tot timpul aveați senzația că nu reușiți să redați frumusețea celor văzute? Ei bine, cam așa se întâmplă cu Inimă cu cheiță: oricât ai încerca să pledezi pentru această carte, tot ai senzația că nu reușești să fii convingător! Dificultatea aceasta (aproape) insurmontabilă derivă din felul cum a reușit Peter Bunzl să aducă la o un loc ingredientele unei povești clasice (cu iz de basm), personaje savuroase, acțiune cât cuprinde, ba și niscavai învățăminte! Toaate acestea în mai bine de 300 de pagini, pe care le citești dintr-o suflare.

„În găsi pe Robert în post fix la pupa. Stând în picioare în spatele cazanului care sâsâia, conectat la axul unsuros al elicei, Robert prăjea ouă într-o tigaie, pe cazan. Malkin stătea covrig la picioarele lui și ceva din imaginea asta cu ei doi îi aminti lui Lily de tatăl ei.

– Salut, somnoroaso, te simți mai bine? întrebă Robert. Ouăle sfârâiau într-o tigaie, în pântecele cazanului, iar pâinea se prăjea pe o furculiță.

– Uită-te la tine, spuse Lily. În mod evident, ești un adevărat băiat de cabină.

– Anna mi-a lăsat în grijă gătitul și motoarele.

Robert deschise o altă ușă de la cazan, cu ajutorul unei surcele, apoi aruncă în interior o lopată cu cărbuni.

– Asta mă ține ocupat, nu mai am timp să mă gândesc prea mult… la tata.

Lily se uită în altă direcție, prefăcându-se că examinează motorul. Patru biele, care semănau cu picioarele unui păianjen, ieșeau din spatele cazanului și făceau să se învârtă axul elicei și diverse mecanisme înghesuite în coada conică a lui Ladybird.

– Ce mașinărie uluitoare!

– Nu-i așa? zise Robert și își șterse fruntea cu mâneca. Anna a construit-o. Tot pun cărbune de vreo câteva ore. Cât ai dormit, i-am povestit totul, despre ce ni s-a întâmplat. Adică lucrurile pe care nu le știa – oricum, știa o grămadă. Și a promis că ne ajută.”

Lily și Robert sunt doi copii care trec printr-o serie de aventuri, una mai periculoasă decât cealaltă, toate căutările lor fiind îndreptate spre găsirea tatălui ei, cel care dispăruse în urma unui accident al unei nave mai mult sau mai puțin asemănătoare cu un avion. Lily și-a pierdut mama pe când avea șapte ani, iar tatăl ei, un renumit cercetător în ale roboticii, n-a prea reușit să păstreze cea mai bună comunicare cu ea, deși, culmea, o iubea foarte, foarte mult. Datorită unei serii de întmplări nefaste, copila ajunge la o școală cu internat, unde nu reușește să se acomodeze nicicum. Numai că drumul ei de întoarcere spre casă se dovedește a fi o adevărată cursă cu obstacole. Așa-l întâlnește pe Robert, fiul unui renumit ceasornicar, în același timp și el gata să învețe cât mai multe din cunoștințele și deprinderile tatălui. Nu vă povestesc toată narațiunea, cert este că cei doi n-ajung întâmplător în balonul Annei (e un soi de balon zburător mai performant) și e bine de știut că Malkin e o vulpe mecanică. Da, ați auzit bine, un animal mecanic, adică cu o inimă mecanică, care trebuia învârtită când și când ca să nu se oprească. Și uite așa… Lily și Robert ajung să facă parte din aceeași poveste. Una din care nu puteau lipsi și personajele negative, dar pe ele vă las să le descoperiți singuri, citind cartea.

„Lily o sărută pe nas și apoi, împreună cu Robert, întoarseră toate celelalte mașinării cât putură de rapid. În timp ce le întorceau, Lily pe șoptea numele, ca să le trezească.

– Căpitane Springer, domnule Wingnut, domnișoară Tock, vă rog, treziți-vă.

Și, deși nu le cunoștea, Robert se trezi spunând și el aceleași lucruri.

O ajută pe Lily cu un bărbat mecanic, a cărui barbă era făcută din sârmă ondulată și care avea sprâncene din oțel matrițat. De îndată ce ticăi, bărbatul sări în poziție de drepți și salută:

– Căpitan Springer: șofer mecanic, de primă clasă, la ordinele dumneavoastră.”

Lily a avut șansa să crească într-o casă în care toți, de la bucătăreasă și până la grădinar, erau un fel de roboți, persoane acționate mecanic, cu inimi cu cheițe, care trebuiau învârtite la timp, altfel încremenau în poziții care mai de care mai ciudate. Ea s-a jucat cu mecanoanimale, așa că nu i se părea nimic ciudat în a avea în preajmă astfel de „personaje”. Ea însăși are o poveste atipică, despre care veți afla abia pe finalul volumului și nici că vreau să vă povestesc episodul cu pricina, doar atât aflați acum: – inima cu cheiță este un perpetuum mobile mult râvnit de un profesor rău și în a cărei căutare au pornit câțiva dintre cei mai malefici oameni. În ciuda faptului că povestea, pe fond, este scrisă în cheie clasică, ea are un quelque chose care o face plăcută de citit și celor mici, dar și părinților acestora. Chiar te distrezi copios la anumite pasaje, acolo unde schimbul de replici dintre personaje este savuros, așa cum sunt pasaje întregi care îndeamnă la o reflecție asupra valorilor după care ne ghidăm în viață.

„Nu știa dacă poate face asta, după toate cele prin care trecuse. I se părea că mai avea de căzut până acolo, jos, dar paoi ăși aminti vorbeșe tatălui său: Nu e ușor să îți depășești frica, Robert. Marile bătălii sunt câștigate de cei cu inima vitează.

– Am inima vitează, șopti el.

– Ce? întrebă profesorul.

Rosti cuvintele mai tare.

– Am spus că am inima vitează. Destul de vitează cât să câștig această bătălie.”

Mi-am desfătat sufletul citind acest volum și abia aștept să apară și celelalte două volume din serie. Peter Bunzl este o scriitor cât se poate de ancorat în prezent, care știe ce-i pasionează acum pe cei mici, dar care nu uită să-și pună talentul și vocația în slujba acestora, dându-le poveste, personaje și acțiune de cea mai bună calitate. E mare lucru să reușești să-i ții pe cei mici în lumea poveștilor ore întregi, astăzi, când nasul în tabletă sau laptop devine un automatism nefiresc de omniprezent.

PS: Recent autorul a fost prezent în România pentru lansarea oficială a primului volum din seria Cogheart și întâlnirile sale cu copiii au fost adevărate momente de veselie, după cum puteți vedea din fotografiile puse la dispoziție de echipa Editurii Corint.