
După retrospectiva Tudor Banuș, de care n-am fost nici pe departe impresionată (nu pentru că nu mi-ar fi plăcut exponatele),…
După retrospectiva Tudor Banuș, de care n-am fost nici pe departe impresionată (nu pentru că nu mi-ar fi plăcut exponatele),…
Vineri, 22 august 2025, între orele 17:00 – 19:00, publicul este invitat în incinta Penitenciarului Timișoara pentru un moment unic: finisajul expoziției OUT OF…
Galeria de Artă Grafică și Poster din Varșovia are plăcerea de a invita publicul la expoziția „Fauna, Floră și Pirați”,…
Trei artiști primesc Premiul Art Movements Foundation pentru pictură emergentă în competiția „Emerging Me: Breaking the Ice”, ediția I Silviu…
Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27…
Am parcurs expoziția, care ocupă parterul și subsolul imobilului din Jean Louis Calderon 34, fără să mă grăbesc. Dimpotrivă, am…
Institutul Cultural Român va găzdui, în perioada 6 – 31 martie 2025, expoziția „Atelierele Constantin Brâncușiˮ, care reunește o selecție…
Institutul Cultural Român a organizat la sediul din Aleea Alexandru, astăzi, 17 februarie 2025, conferința de presă în cadrul căreia…
Dragi iubitori ai artelor, stimați colegi, avem bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției de pictură şi sculptură…
20 februarie – 20 mai 2025, MNŢRplusC Instalație, pictură, video Muzeul Naţional al Ţăranului Român Vernisaj : joi, 20 februarie 2025,…
with/ against the flow. Intervenții fotografice contemporane Sebastian Stumpf, TaiyoOnorato & Nico Krebs cu Mihai Șovăială și Vladimir Florentin 2…
Câți scriitori își exprimă, oare, afecțiunea alcătuind astrograme ființei iubite sau scrisori în numele unui necuvântător? Un răspuns exact nu…
Într-un eveniment cultural de o sensibilitate aparte, Turnul Croitorilor Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca (Str. Baba Novac 35) găzduiește, în data…
Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă evenimentele vizuale ale începutului de an: Luni, 13 ianuarie, Primăria Municipiului București, prin Biblioteca…
Mihai Caraghiaur primește, în 2024, distincția la categoria Excellent Arhitecture – Fairs and Exhibitions, cu proiectul Galeria Tempini din Timișoara…
15 ianuarie – 2 februarie 2025, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român La mai bine de un an de…
Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente plastice care vor debuta în perioada 4 – 10 noiembrie 2024: Luni,…
Dragi iubitori ai artelor, stimați colegi, avem plăcerea de a vă invita la deschiderea expoziției colective ce reuneşte pe simezele…
Institutul Cultural Român și Ambasada României la Londra organizează în perioada 29 octombrie – 15 noiembrie, expoziția de fotografie „Din…
Universitatea Södertörn din Stockholm, în colaborare cu ICR Stockholm, organizează expoziția „Andrei Pandele & Dan Perjovschi: Witnessing pre/post Revolution in…
Dragi iubitori ai artelor, stimați colegi, avem bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției personale „ Între tentația Absolutului…
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează la Palatul Culturii din Iași, în perioada 10 octombrie…
MARe din Primăverii, așa cum este el cunoscut printre iubitorii de artă, Muzeul de Artă Recentă, celebrează în luna octombrie,…
apasă discret și fiecare respirație poartă gustul sării și al unui timp străvechi. În acest context, lucrările de artă pătrunzătoare…
Institutul Cultural Român a organizat luni vernisajul expoziției de fotografie „Din piatră și oțel. O călătorie în lumea Urbex” /…
Institutul Cultural Român a organizat luni vernisajul expoziției de fotografie „Din piatră și oțel. O călătorie în lumea Urbex” /…
apasă discret și fiecare respirație poartă gustul sării și al unui timp străvechi. În acest context, lucrările de artă pătrunzătoare…
Începând cu data de 19 septembrie, de la ora 18.00, publicul timișorean este invitat la vernisajul expoziției de pictură “Aripi”,…
Institutul Cultural Român de la Viena susține participarea a trei galerii românești – Galeria 418, Galeria Sandwich și Galeria Jecza…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.