O nouă ultimă zi începe înainte de Crăciunul lui 2011, la douăsprezece trecute fix, și se încheie puțin după intrarea în 2013. Anul 2012 devine „cronotopul metaleptic” al unei cărți în care nu se întîmplă, seinfeldian și flaubertian, (mai) nimic, exceptînd „catalogul mișcărilor zilnice” ale protagonistului, adică diverse tribulații de cuplu, boli, convalescențe, telefoane, filme, surfing pe net și zappinguri la televizor, deambulări fie strict domestice, fie prin Paris sau aiurea, călătorii cu avionul dinspre Franța spre România și viceversa, relația cu mama rezidentă la un cămin de bătrîni din țară, întîlniri pasagere cu amicii ș.a.; mișcări „transcrise” în fluxul și refluxul lor interior, de la limita inarticulabilului – cu ezitări și blancuri – la locvacitate, prin filtre autoironice sau fără distanță, patetic, pe pragul ultimei respirații, într-un registru stilistic și existențial întins de la vulgaritate la poezie. Totul în contextul evenimentelor și nonevenimentelor din lumea exterioară: alegerile prezidențiale din Franța cîștigate de Hollande, sărbători laice și religioase, „puciul” uselist de la noi, suspendarea lui Traian Băsescu, interimatul lui Crin Antonescu, referendumul în urma căruia președintele s-a întors la Cotroceni, apocalipsa mayașă etc. Limitele dintre spațiul ficțional și cel real sînt depășite în ambele direcții, realitatea dînd încă de pe-atunci semne că se pregătește să bată ficțiunea – iar astăzi nu chiar asta se-ntîmplă, într-un „time out of joint”, chiar dacă unora nu le vine-a crede și își închipuie că ne aflăm „în cea mai bună dintre lumile posibile”? Fiecare zi, așadar, ca o nouă ultimă zi… O zi mai lungă decît un veac de singurătate.
O. Nimigean (n. 19 iulie 1962, Năsăud) a publicat poezie: Scrieri alese, Editura Pan, 1992; Week-end printre mutanți, Editura Pan, 1993; Adio, adio, dragi poezii, Editura Outopos, 1999; Planeta zero, Editura Junimea, 2001; Nicolina Blues, Editura Cartea Românească, 2007, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania și Mișcarea literară, nominalizare la premiul revistei Cuvîntul și premiul Uniunii Scriitorilor din România; Nanabozo, Editura Cartea Românească, 2014; Nu-ți garantează nimeni nimic, antologie, Casa de editură Max Blecher, 2014; p tlkmnd alba ai btn d POWER, Editura Cartier, 2023; proză: Mortido, Editura Pan, 2003, Editura Polirom, 2013; Rădăcina de bucsau, Editura Polirom, 2010, 2015, premiul USR Sibiu, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania și Tiuk!, Premiul Național pentru Roman, Alba Iulia; critică și publicistică: Inerții de tranziție, altruisme & bahluviuni literare, feat Flori Stănescu, Editura Vremea, 2006; O ureche de om pe o spinare de șoarece, Editura Polirom, 2020. Este coautor la Cartea roz a comunismului, Editura T, 2004, și la Dicționarul limbajului poetic eminescian, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005. A fost selectat în numeroase antologii din țară și din străinătate. Traduceri: H.I. Marrou, Teologia istoriei, Editura Institutul European, 1995 (împreună cu Gina Nimigean); Yves Agnes, Introducere în jurnalism, Editura Polirom, 2011; Simone Weil, Înrădăcinarea, Editura Polirom, 2018; André Breton, Iubirea nebună, Editura Polirom, 2019; Philippe Muray, Imperiul Binelui, Editura Cartier, 2020; Mohamed Mbougar Sarr, Cea mai tainică amintire a oamenilor, Editura Pandora M, 2022.
FRAGMENT
Milioane de geci, paltoane, hanorace, pantaloni, cravate, genţi, pălării, paltoane, dudune, curele, căcaturi, geci, hanorace, jersee, oprea la fiecare, îmi cerea părerea, mă punea să probez. Ore şi ore. Ore şi ere. Ere şi irae. Dies irae. Saint‑Martial, mallul popular al oraşului, Galeriile Lafayette, mai pretenţioase. Psoi Statîci m‑a tîrît de la sector la sector, de la etaj la etaj, m‑a terminat, ea, în schimb, întinereşte cînd scapă‑ntr‑un magazin, zburdă ca o codană, dă din şolduri ca o cadînă, se caţără din două mişcări pe rafturile de sus, face tumbe peste gondole, dansează pe scări. Eu îmi pierd răsuflarea, mă înţeapă la inimă, mă sufocă aerul încărcat de scame din megaraioanele de textile, mă doare coloana, mă ustură colonul, îmi înţepenesc muşchii, abia mă tîrîi, îmi alunecă ochii peste produse fără să reţin mai nimic, parc‑aş fi bătut mărunt peste rinichi cu săculeţul de nisip. Voiam să mă aşez şi s‑o aştept, „Nu, vino, vreau să mă consult cu tine!“ Ca şi cum eu n‑aş şti că‑s acolo exclusiv ca să nu fie de acord cu absolut nimic din ce‑i sugerez şi ca s‑o ajut să care pungile, adică să le car eu în cazul în care totuşi se decide să cumpere ceva în acest ciclu cosmic. Am trecut în revistă tot soiul de încălţăminte uşoară de la tot soiul de firme, mi‑au rămas pe retină culorile omogene, galben, verde, roşu, albastru, violet, fluorescente, halucinatorii, de la Arche. Frumoase culori, dar numele firmei îl pronunţam tot mai apăsat, tot mai nemţeşte… „Arsch.“ „Arrrrsch.“ Nu se putea hotărî pentru nimic. „Arrrrrrrsch!“ Vezică umflată. „Anarch, egoarch, heresiarrrrch, arrrrsch!“ A dibuit ea un WC, dar numai pentru dame, eu am dat de unul numai pentru transgenderi, după care‑a vrut s‑o luăm de la capăt, am urcat la ultimul etaj, am retrecut pe la raioanele de bărbaţi, m‑a somat iar să probez pulovere, îşi închipuie c‑o să mă‑ntitirizeze la bătrîneţe, titiridvizarea titiridvei tidvei, veşminte‑alese, haine de soi, „la haine de soi“, m‑a obligat să cumpăr o curea prea mare pe care‑o tanti de‑acolo s‑a oferit s‑o scurteze pe loc, a trebuit să‑mi dau jos centura, să‑mi ţin bernevecii cu mîna, ca deţinuţii politici la proces, mi‑a măsurat talia, pînă la urmă a ieşit tot prost, capătul curelei atîrnă ca o puţă. Aş putea fi arestat pentru atentat la pudoare, ofensă adusă moravurilor, exhibiţionism ş.a. Ne‑am întors la pantofi, deşi trecuserăm deja de zeci de mii de ori prin zona cu încălţăminte, parcă ar fi zărit ceva la Zadig et Voltaire, voia să verifice. „Zadig ou la destinée“. Ursita. Trista‑mi soartă… A încercat pereche după pereche, a ales cu greu nişte opincuţe, apoi s‑a răzgîndit şi le‑a pus înapoi în raft. Cît priveşte poşetele… „MK“, „MK“, „MK“… „Trebuie să profităm cît sînt solduri!“ Şi‑atunci de ce nu cumpără mai nimic? De ce Dumnezeu nu profită?! Ce capitalistă sălbatică e ea?! Tururi după tururi. Titiridve după titiridve. Nu o dată, nu de două ori, nu de trei, ci fără număr, fără număr, fără număr. Nimic. Să probez un sacou! N‑am purtat şi n‑o să port în viaţa mea sacou! Nu contează. Am executat mai multe echipări şi dezechipări decît în toată armata. Am pus şi‑am scos saltamarcă după saltamarcă. Pe urmă un trenci de gabardină. Galibardină. „Bravos naţiune! Halal să‑ţi fie!“ Halal şi cuşer. Mai rămînea să mă ceară papa de cumătru. „Ştii de ce mi‑am dat seama? Tu nu eşti făcut pentru shopping.“ Începe să mă descopere… Începe să mă vadă… Deci şi‑a dat seama… Îi cad, iată, solzii de pe ochi. Perioada oarbă a amorului a trecut. Limpezitu‑s‑au iuboştea. Acuma, că şi‑a dat seama, o să mă lase‑n pace? Sau o să mă lase cu totul? Răsuflu, în nădragii cenuşii, cu sfetăr cenuşiu, cu părul cenuşiu, cu ochelarii alunecaţi pe vîrful nasului – un sobol bătrîn şi gras. „Nu eşti bătrîn, eşti iubitul meu!“ N‑a zis, mi‑am închipuit eu că zice. „Eşti bătrînăr!“ Nu, nici măcar atît. Sobol obosit. După preţăluiri şi reveniri, i‑am cumpărat, în sfîrşit, mamei o pereche de pantaloni, o bluziţă măslinie pe gît, o cămaşă de noapte albastră, lui Şonico o cămaşă scoţiană, kilt n‑aveau, o pereche de ghetuţe pentru pici, nişte branţuri de piele pentru bocancii lui Charlot. Psoi, cînd să bag mîna‑n chimir şi să‑i plătesc scurteicuţa de aba, pantofiorii de catifea, a contramandat totul, apoi şi‑a luat ea în ultimul moment nişte papuci mov, „ca nişte şoricei“. Unde‑o fi văzut şoricei mov?!
Sfîntul Mare Mucenic Promotie, izvorîtorul de Solduri, Vinerea Neagră, Izvorul Rebrănduirii, Întîmpinarea Softului, Pogorîrea Sfîntului Algoritm, Lăsata Resetării etc.
Sărbătorile.
