„Castelul Pelișor. Reședință princiară și regală (1903-1948)”. O analiză

Macrina Oproiu este muzeograf (2000-2015) și șef de secție la Muzeul Național Peleș, din anul 2015. De asemenea, are un doctorat în Istorie, teza fiindu-i coordonată de Adrian-Silvan Ionescu, Monografia Castelului Pelișor (1903-1948). În anul 2024, publica la Editura Corint, în colecția Istorie cu blazon, coordonată de Filip-Lucian Iorga, cartea de față, Castelul Pelișor. Reședință princiară și regală (1903-1948), cu o prefață de Sorin Liviu Damean.

Lucrarea urmărește evoluția Castelului Pelișor de la momentul inaugurării, adică 1903, până în 1948 atunci când reședința regală avea să devină proprietate a statului comunist după ce monarhia fusese înlăturată din România. Decupajul cronologic are menirea de a urmări pe o perioadă mai lungă de timp maniera în care această construcție a luat naștere și a crescut într-atât încât să găzduiască nu doar evenimente private din sânul familiei regale, ci și evenimente culminante ale politicii statale, culminând cu teribila instaurare a comunismului și dipariția monarhiei din România. Cu rigurozitatea istoricului de cabinet, dar și cu experiența celui familiarizat cu spațiul cercetat, Macrina Oproiu stabilește de la început, într-o manieră limpede, structura volumului, sursele folosite, precum și metodele de cercetare întrebuințate, susținând că lucrarea noastră se înscrie în seria monografiilor reședințelor regale din România. Cartea este structurată în trei mari capitole care împletesc atât viața publică, cât și pe cea privată a castelului, surprinzând astfel întreaga sa semnificație în prima jumătate a secolului al XX-lea, precum și marile metamorfoze provocate de cele două conflagrații mondiale. Însă, legat de studierea vieții cotidiene la castel, istoricul amintește că:

Viața cotidiană la Castelul Pelișor cunoaște patru etape distincte: etapa inițială, cuprinsă între anii 1903-1914, în care familia princiară este permanent controlată de către Regele Carol I […] A doua perioadă, încadrată în intervalul 1919-1925, reprezintă etapa fastă a locuirii la Castelul Pelișor. Acum reședința preia funcțiile Castelului Peleș […] Perioada 1925-1938 reprezintă etapa nefastă a Castelului Pelișor, care începe cu decizia de excludere de la succesiunea la tron a Principelui Carol și sfârșește odată cu moartea, la 18 iulie 1938, a celei care a fost geniul bun al locului și creatoare a identității Castelului Pelișor […] Etapa finală cuprinde deceniul 1938-1948, când Castelul Pelișor este închis și supus unor lucrări sporadice de mentenanță.

Urmând acest algoritm, autoarea reușește să ofere, prin informațiile aduse la lumină, o imagine de ansamblu atât asupra reședinței princiare, ulterior regale, cât și asupra vieții dinastiei care a condus România în intervalul cronologic amintit. Metodele folosite de istoric se înscriu în demersul istoriografic clasic, urmărind prezentarea cronlogică a faptelor considerate definitorii pentru problematica abordată. Sursele folosite variază cuprinzând izvoare și surse inedite (Arhicele Naționale ale României, Arhivele Naționale Istorice Centrale, Arhiva documentară a Muzeului Național Peleș), izvoare edite (presă, monografii, memorialistică), surse secundare (instrumente de lucru, articole, lucrări generale).

În 1903, România era un regat condus de Carol I, cel care reușise să transforme un stat vasal într-unul independent, dar și să consolideze monarhia constituțională ca formă de guvernământ. Ca succesor la domnie, acesta îl alesese pe Ferdinand, nepotul său de frate, pe care și-l apropie, pregătindu-l pentru momentul în care avea să rămână singur suveran al țării. Familia princiară deja se consolidase prin căsătorie și prin apariția primilor vlăstari regali, motiv pentru care Carol I le construiește propriul loc, Castelul Pelișor, cel care va fi inaugurat la 24 mai/5iunie 1903. Festivitatea a fost una fastuoasă, programată a coincide cu aniversarea Reginei Victoria a Marii Britanii, în semn de omagiu postum. Pe actul inaugural se pot identifica semnăturile tuturor participanților, adică Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand, Principesa Maria, doamnele de onoare ale Curții Regale, Karel Liman, arhitectul Castelului Pelișor, arhimandritul Nifon al Mănăstirii Sinaia, ofițeri superiori ai armatei române, personalități din lumea politică și culturală. Odată cu inaugurarea, Castelul Pelișor devine gazda numeroaselor evenimente de familie, printre care se numără nașterea unora dintre copiii cuplului princiar, logodnele acestora mai târziu, vizite ale unor rude apropiate sau suferința, boala și decesul viitorului cuplu regal.

În plan politic, autoarea surprinde, în primul rând, vizitele oficiale realizate la castel, prima fiind realizată de Principele Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1904, fiind cucerit de peisajul montan și de poziționarea acestei construcții. În 1909 soseau la Pelișor arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul Coroanei dualiste, și Prințesa de Hohenberg, cel dintâi oferindu-i Principelui Ferdinand una dintre cele mai prestigioase distincții austriece, Ordinul Lâna de Aur. Moartea regelui Carol I și izbucnirea Primului Război Mondial vor reprezenta primele mari provocări pentru proaspăta familie regală, care în 1916 se vede nevoită să lase în urmă reședințele regale, inclusiv Pelișorul, pentru a se refugia din fața trupelor de ocupație ale Puterilor Centrale. Însă, după 1919, Castelul Pelișor avea să devină locul multora dintre reflecțiile despre consecințele evenimentului care a zdruncinat întreaga lume, puterile mari și mici, deopotrivă. Nu mai avea să dureze mult până când Castelul Pelișor găzduia primul Consiliu de Coroană, 31 decembrie 1925, cu prilejul hotărârii Principelui Carol, moștenitorul tronului, de a renunța la dreptul de succesiune. Tensiunile politice și sociale, dublate de durerea cuplului regal de a-l vedea îndepărtându-se pe fiul moștenitor, toate s-au consumat sub același acoperiș, la Sinaia. Evenimentul a fost relatat în numeroase surse memorialistice ale vremii, mai mult sau mai puțin fidele realității. Tot la Pelișor avea să se formeze și Regența, la începutul lunii ianuarie 1926. Un an mai târziu, pe 20 iulie 1927, regele Ferdinand avea să își găsească sfârșitul la Pelișor, după o lungă suferință, vestea morții Regelui Ferdinand I a trezit ecouri în presa vremii. Lucrurile nu aveau să mai revină niciodată la starea de dinainte, Pelișorul nemaifiind niciodată la fel de animat, mai cu seamă după Restaurația Carlistă, când relațiile dintre noul suveran și Regina-Mamă s-au degradat și mai mult. Pe 18 iulie 1938, Regina Maria avea să sfârșească tot la Pelișor, după un lung drum între Cotroceni, sanatoriul de la Merano, din Italia și Sinaia. Funeraliile s-au desfășurat după un program strict stabilit de rege, urmând un itinerariu clar. După acest an, Pelișorul avea să intre în umbră. Viața animată se diminuează până la dispariție, culminând cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, abdicarea Regelui Carol II și instaurarea comunismului. Anii de aur trecuseră și Pelișorul mai avea de așteptat până va fi revalorificat.

Un capitol extrem de interesant și vast documentat în carte este cel intitulat Viața cotidiană la Castelul Pelișor, în care sunt prezentate cu lux de amănunte principalele activități ale membrilor familiei regale, ritualurile vieții de zi cu zi. Castelul din inima Sinaiei era leagănul manifestărilor culturale de tot felul: lectură, scris, pictură, lucru de mână, muzică, cinema, precum și al activităților în aer liber: vânătoarea, echitația, dresaj canin, sporturi de iarnă.

Lectura era o activitate curentă la Castelul Pelișor. Ea avea loc zilnic, de obicei cu voce tare, după prânz și cină […] Regina Maria preferă să citească literatura recent publicată, în general de limbă engleză și germană, dar și romane și piese de teatru franțuzești, volume de istorie și memorialistică.

Pasiunilor culturale ale membrilor familiei regale se alăturau și prieteni sau cunoscuți, atrași de sociabilitatea și deschiderea de la Pelișor. În aceeași măsură, castelul este gazda a numeroase concerte de muzică clasică, Regina Maria îi preferă pe George Enescu și mai ales pe Cella Delavrancea, de care o leagă o adevărată prietenie. Aniversările, balurile mascate, toate amintesc de tinerețea regilor întregitori ai României și de o lume apusă sub vitregiile istoriei. Oamenii s-au stins, rând pe rând, Pelișorul a rămas mândru, devenind un depozitar al amintirilor unor vieți care au iubit, au trăit și au suferit între zidurile sale.

Scrisă fără părtinire, ci cu pasiune și profesionalism, cartea Macrinei Oproiu, Castelul Pelișor. Reședință princiară și regală (1903-1948) are meritul de a fi una dintre cele mai complexe scrieri despre viața familiei regale a României. Imaginile și anexele care însoțesc informația poartă cititorul într-un univers vecin cu cel de poveste. În aceeași măsură, volumul de față este și un excelent ghid de informare pentru o călătorie la Castelul din inima Carpaților.

Castelul Pelișor. Reședință princiară și regală (1903-1948) de Macrina Oproiu