Moto:

[Q.P. 31. Deviza mea? Decât idiot util, mai bine idiot inutil.]

O carte de o densitate a informației atât de mare, încât te întrebi cum de nu te scufunzi (în propria-ți memorie?) citind-o! Grea, la propriu și la figurat, dar necesară. E un continuu efort de limpezire a apelor, de așezare în matcă a tuturor celor întâmplate în ultimele 4-5 decade (de fapt, e vorba de ultimul secol, dar avalanșa de evenimente și informații devine efect de bulgăre de zăpadă în ultimele decade, ceea ce duce la o incorectă așezare în matcă a celor ce ni se întâmplă). Într-un secol în care Europa a cunoscut regimuri totalitare devastatoare, două războaie mondiale și mai multe cataclisme, oamenii par din ce în ce mai mult sub vremi și deloc capabili să se ridice singuri. Deriva aceasta atent instrumentată la nivel ideologic a născut deja un nou curent ideologic, korectitudinea aceasta politikă nefiind deloc pe placul unora ca Ovidiu Nimigean. Trăitor într-un regim comunist aberant de totalitar 27 de ani, urmărit de securitate, curtat la propriu de securiști să devină turnător, Nimigean găsește tăria necesară să se detașeze de ispită și să ia distanță față de toate aceste încercări, câștigând în schimb o luciditate salvatoare. Deși din carte nu răzbate decât arareori îndoiala aceea care macină până la autodistrugere, scriitorul dă de înțelesc că nici lui nu i-a fost ușor în viață, n-a luat întotdeauna deciziile ușor sau fără chinuri sufletești. Dar, cu toate acestea, remarcabilă verticalitatea acestuia, atât față de propria persoană (nu se expune inutil, nu mută atenția pe propria persoană, nu cade într-un exercițiu de egolatrie nicicum), cât și față de ceilalți, adevăratele modele de moralitate. Studii de caz care se întind de-a lungul cărții: Paul Goma și, evident, Marcel Proust cu a sa În căutarea timpului pierdut.

Dacă Paul Goma este un simbol al luptei împoriva oricărui –ism, Proust devine pretext, ramă pentru acest jurnal inedit de scriitor – hypomnémata asta este, în fond, un jurnal asumat și personalizat 100% – dar și pretext pentru a construi o  excelentă pledoarie pentru critica literară independentă de orice ideologie. Reîntemeierea, refundamentarea criticii literare, cea care suferă îngrozitor în ultimele decenii de pe urma mai-sus-pomenitei korektitudini politice. Estetica unei scrieri literare, a unei opere de artă nu trebuie să aibă, pe fond, nicio treabă cu ideologiile zilei. Pentru că estetica este independentă de morală, iar despre asta Nimigean vorbește a la long, în tot volumul. Ca să nu cadă pradă acuzațiilor conform cărora ar fi un adept al dreptei, scriitorul – de fapt, analistul – aduce în discuție și câteva dintre teoriile de dreapta care merită a fi atacate/combătute, așa încât la final, dacă vrem cu orice preț să-l încadrăm într-un curent sau altul pe ON, nu putem decât să ajungem la eticheta pusă de Bogdan Crețu: anarhist conservator. Cu alte cuvinte, scriitorul se delimitează de toate –ismele, iar asta, trebuie să recunoaștem, este pe cât de rarisim, pe atât de curajos. Adevărul este că fără erudiția aceasta continuu alimentată de lecturi de toate felurile – e incredibil cât de bine cunoaște istoria literaturii române, într-atât de bine, încât strecoară când și când citate din cărți de mult timp ignorate de critica literară contemporană  – nu i-ar fi ieșit anarhia și nici nu s-ar fi justificat în vreun fel anume conservatorismul acesta bine dozat.

Ovidiu Nimigean n-a ajuns întâmplător în Franța, pe bună dreptate pentru el este mai mult decât Ithaca. Dincolo de faptul că este un bun cunoscător al istoriei țării (dar și a francezilor), el dovedește și o bună înțelegere a evenimentelor recente. Dacă ar fi vrut, cred că ar fi fost un excelent analist/comentator politic, într-atât de bine cunoaște evoluția carierelor politice a unora dintre politicienii Franței, cu Macron în frunte. Este momentul poate să readuc aminte subtitlul cărții – hypomnémata – pentru că doar așa putem găsi o explicație logică pentru abundența de date – declarații ale unor oameni politici francezi, români sau din orice altă țară europeană, decizii politice greu de justificat logic și/sau legal, date cu privire la evoluția mișcărilor din stradă –gilets jaunes este doar una dintre ele –  care au marcat Franța ultimelor decenii etc. Dar, în ciuda faptului că avem de-a face cu o avalanșă de date, evenimente și portrete de oameni politici și/sau scriitori, lectura cărții nu te obosește! Dar nici nu te lasă indiferent! Nu e o carte pe care să o abandonezi, în niciun caz. Dar poate că este momentul să spun că, după lectura primei sute de pagini am simțit nevoia unui intermezzo, în sensul că am citit o carte de proză scurtă. Poate pentru că aveam nevoie de un respiro, de o bună înțelegere a cee ce citeam, toate acele amănunte îmi ofereau o nouă viziune asupra istoriei recente.

Scriitorul Ovidiu Nimigean se remarcă și în O  ureche de om pe o spinare de șoarece. Hypomnémata. Chestionarul lui Proust, strecurat în pagină când nu te aștepți este un prilej excelent pentru cititor să se întâlnească cu omul din spatele scriitorului. Această autobiografie atât de atipic scrisă este mai mult decât o mărturie/mărturisire, este o literatură de cea mai bună calitate. Scriitorul se desconspiră, ci doar întărește cititorului convingerea că pentru el a scrie nu este o profesiune de credință, ci un fel a trăi/de a fi. Racursiul acesta interior, strecurat printre consemnări de fapte și evenimente sau analize de sisteme de interpretare este o nevoie de continuă analiză a ceea ce este de fapt; ochiul interior este de veghe și niciodată altfel decât într-o continuă stare de trezie. În felul acesta, Simone Weil, Antoine Compaigne și Philippe Muray încap pe aceași pagină cu Ovidiu Nimigean. Deși îi invocă aproape obsesiv pe cei trei, cititorul nu-l va bănui nici măcar o singură dată de obsesie pe O.N., semn că acestea își construiește argumentele cu o finețe de marii clasici ai filosofiei antice.

Nimigean este un bun creștin, deci un credincios care nu se dezice niciodată  și, mai ales, nu se îndoiește. Din acest unghi de vedere, O  ureche de om pe o spinare de șoarece este și un exercițiu de escatologie, salvarea propriei persoane de la o uitare avant la lettre. Nimigean nu scrie neapărat pentru posteritate, cât pentru propria lui salvare. Scriind, el se salvează de la sinucidere (spirituală) și îndepărtează definitiv tentații și deviații de la calea dreaptă de-a dreptul periculoase. Este dovada că se poate și fără abdicare, că se poate să nu faci compromisuri, nici măcar din cele inofensive. Din acest unghi de vedere privind, cititorul își dă seama de ce scriitorul este atât de vehement în ceea ce privește derapajele criticii literare contemporane, supunerea discursului critic aproape în totalitate unei ideologii sau alta  – critica devine, pe această cale, instrumentalizată, dar și instrument al puterii, ceea ce nu poate decât să ne întristeze.

Închei cu un gând: hypomnémata este un tip de jurnal atipic și extrem de rar folosit. Dintr-o nevoie imperioasă de a face ordine și de a pune în ordine evenimente, fapte, decizii politice sau personale, Ovidiu Nimigean dă literaturii un volum foarte consistent despre care se va vorbi în mod cert ani buni de acum înainte. Pledoaria lui pentru Proust devine cadru, pretext și element integrator (liant), ceea ce nu poate decât să satisfacă orgoliile iubitorilor de literatură franceză. Cercetarea continuă a celor cuprinse în În căutarea timpului pierdut devine un exercițiu (extrem de) personal de căutare a ceea ce îl definește pe scriitor – setul de valori și credințe din care au izvorât cărțile acestuia.

O  ureche de om pe o spinare de șoarece. Hypomnémata de Ovidiu Nimigean

Editura: Polirom

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 424

ISBN: 978-973-46-8086-3

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura