For the english version scroll down 

Eu aș fi continuat întrebarea cu: „Unul bun?”. Întâmplarea face că văzusem Zaraza, montat tot la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, în regia lui Răzvan Mazilu, de cu totul altă factură decât cel despre care vreau să vorbesc aici și în cu totul alt registru montat, despre care am scris la timpul lui. Întâmplarea face că cele două spectacole au în comun și scenaristul, unul dintre cei mai talentați oameni de teatru din generația tinerilor creatori, Daniel Chirilă fiind și un regizor care a confirmat deja prin câteva ieșiri la rampă excelente din punct de vedere valoric. Deși am avut foarte mari rezerve în legătură cu această producție, mica excursie culturală în orașul lui Nenea Iancu a fost aducătoare de râsete cu lacrimi și bună-dispoziție, adică exact ce trebuie să facă un spectacol de revistă.

Ziua Recunoștinței, un import festiv de sorginte americană, se identifică la nivel simbolistic cu un … curcan; se știe  prea bine goana după curcani a americanilor și alcătuirea meniului mesei de Thanksgiving (a patra joi din noiembrie) având ca bază carnea de curcan. Așa se face că în mijlocul scenei este adus cu mare fast un ditamai curcanul, ornat în cel mai kitsch stil posibil. Din el se va înfrupta cu poftă mare parte din trupă, urmele „festinului” consumat în mare grabă fiind îndepărtate din scenă atunci când începe „concursul”. Dar ce legătură este între Thanksgiving și plecarea în China, care dă trama întregului spectacol? Ei bine, aici este cheia întregii montări: Horia Suru a gândit Ziua Recunoștinței ca un pamflet ce vizează lipsa de valori și degringolada din teatrele românești. Daniel Chirilă a reușit să surprindă la nivel de replici multe dintre clișeele și stările de fapt existente în orice teatru din România, fie el bucureștean sau de provincie. Fără tușe grosiere, fără derapaje lingvistice, de pe scenă se fac auzite multe dintre of-urile celor care fac parte din lumea teatrului românesc contemporan, fie ei actori, balerini sau soliști ai unui teatru de revistă. Să nu uităm că la ora actuală noi nu prea mai putem vorbi despre un teatru de revistă de calitate, cu spectacole de ținută, care să delecteze publicul, Fantasio fiind deja amintire, iar ce se joacă astăzi la „Constantin Tănase” e din categoria „mai bine fără”.

Credit foto: Romulus Boicu

Un debut furtunos, cu o Nico cântând impecabil o adaptare a unui hit rock (chapeau bas, Petre Ancuța!), după care încet-încet aflăm despre așteptările și inerțiile unei trupe de teatru. Tipologii diverse de personaje, de la tânăra speranță dornică să se impună, dar să nu facă compromisuri și până la sufleor-ul (care este o ea) intrigată de atenția care i se acordă; evident că avem și o primadonă care e ruptă total de realitate, un el frustrat că e doar soț (nevalorizat din punct de vedere profesional) etc. Toată această paradă de „suflete de personaje” se desfășoară sub ochii spectactorilor sub forma unui concurs, în urma căruia urmează să se decidă … cine pleacă în China. Falsă miză, cea adevărată fiind trezirea la realitate și ieșirea dintr-o inerție debusolantă. Alternanța de monologuri cu momentele muzicale este foarte bine dozată (cu o mică excepție, pe la începutul spectacolului există scena în care ni se prezintă „conflictul” când ai impresia că trenează prea mult totul, că lipsește acțiunea), implicarea activă a trupei de balet și a muzicienilor, inclusiv la nivel de schimb de replici, redarea foarte bine din punct de vedere coregrafic a pamfletului (bravo, Sophie Duncan, pentru felul cum ai reușit să surprinzi specificul românesc!), toate acestea concură la realizarea unui adevărat spectacol de revistă, așa cum ar trebui el să fie acum și aici. Am râs cu lacrimi la momentul „Indiana” asumat în totalitate de Romeo Zaharia, am dansat (cât pe ce să mă ridic de pe scaun!) la momentele de coregrafie, dar cheia de boltă rămâne duetul tanti Cati – doamna Olga! Mihaela Duțu și Rodica Alexandru fac un duet despre care cred că și marele Tănase ar fi vorbit de bine! Fără să pară nicio clipă ridicole, ele redau scenic două tipologii de personaje existente în orice teatru. Sufleorul fără de care orice actor ar fi în mare derivă pe scenă (și nu pentru că nu-și cunosc replicile, ci din cu totul alte motive – poate că ar fi interesant de vorbit vreodată despre ce înseamnă această meserie, de fapt) și solista aflată pe panta descendentă a carierei, cea care nu știe să se retragă la timp (un apropo foarte fin la cei din ce în ce mai mulți actori care nu știu să se retragă când e vremea) sau nu vrea (clipele de glorie îi sunt hrană sufletească) sau nu poate (are un copil pe care trebuie să-l ajute să se afirme, păcat că nu alege și cea mai bună cale de-al ajuta). Cele două au monologuri foarte bine evidențiate, momente de dans și cântat excelent interpretate, dar și momente de cuplu care devin sarea și piperul întregii montări.

 

Credit foto: Romulus Boicu

Horia Suru a lucrat la acest spectacol cu mulți dintre cei cu care deja are în comun spectacole reușite și de succes (la public, dar și la critica de specialitate). Se simte asta, începând cu muzica (tot aștept un album cu producțiile proprii ale lui Petre Ancuța!), continuând cu coregrafia semnată de Sophie Duncan (cei doi au deja ani de colaborare, deși ea nu este româncă și nici măcar nu locuiește aici, având o carieră internațională de succes) și scenografia lui Romulus Boicu. Fiindcă veni vorba, cred că i-a fost extrem de greu lui Boicu să facă o scenă atât de neprietenoasă! Acesta era și scopul – multe dintre spectacolele românești, dar mai ales cele din zona revistei, suferă cumplit din acest punct de vedere (fie nu sunt bani suficienți, fie nu există oameni foarte creativi, fie ambele). Fără prea multe schimbări de decor, dar cu elemente care marchează foarte bine tipizarea spre care se tinde de multe ori, scenografia concură și ea din plin la realizarea pamfletului.

Credit foto: Romulus Boicu

N-o să spun foarte multe despre trupa secției de revistă a Teatrului Toma Caragiu (rareori am văzut o trupă atât de dezechilibrată din punct de vedere valoric, cu oameni care au ieșit din zona de confort doar pentru că li s-a cerut și care n-au înțeles aproape nimic din ceea ce trebuiau să facă pe scenă), doar că se vede că sunt într-un plin proces de evoluție. Îmi doresc ca acest spectacol să crească de la o reprezentație la alta, dar asta depinde foarte mult de dorința actorilor, soliștilor și baletului de a concura cu toate resursele de care dispun la această creștere. Îmi doresc ca peste o jumătate de an să revăd același spectacol și nu unul deja prăfuit, cum se întâmplă de foarte multe cu producțiile din lumea teatrului românesc.

Ziua Recunoștinței de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești este un spectacol viu, care are toate șansele să cucerească publicul de orice vârstă, care nu plictisește nicio clipă și de la care pleci cu o stare de bine.

 

Ziua Recunoștinței – Teatrul Toma Caragiu Ploiești

Scenariul: Daniel Chiriă

Regia: Horia Suru

Scenografia: Romulus Boicu

Muzica: Petre Ancuța

Coregrafia: Sophie Duncan

Light design: Cristian Niculescu și Costel Baciu

Cu: NicoGeorge Capanu, Stelian Milu, Romeo ZahariaDaniela RăduicaRodica AlexandruMihaela Duțu, Dan-Ștefan Pughineanu/Robert Oprea, Loredana Bădică, Răzvan Hanganu, Roxana Văleanu, Ionuț Macinic, Robert Anton

Orchestra: Cristian Florea, Laurențiu Matei, Ciprian Corniță, Ilie Staniste, Ionuț Liță, Paul

Constantin, Aurelian Constantin, Laurențiu Horjea

Dirijor: Viorel Gavrilă

Spectacol nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani.1h 30 min.

*****

When was the last time you have seen a variety show?

And I would continue asking: „What about a good one?” The fact is that I have seen Zaraza, also assembled at Toma Caragiu Theatre in Ploiesti, directed by Razvan Mazilu, and it was a different kind of production with a different register. I wrote about it at that time. But those two plays, as different as they are, have something in common – the scenographer, Daniel Chirila, one of the most talented theater people of the new generation, also a great director who confirmed his talent and his value with some of his works. Although I was very reserved regarding this production, this trip in Caragiale’s town brought me a lot of laugh and a good humor – and that’s exactly what a variety show means.

Thanksgiving Day – a festive American import that identifies itself, in the symbolistic meaning, with a….turkey. It is well known the American turkey chase and also the menu for the Thanksgiving dinner (the fourth Thursday of November) based on turkey meat. That’s why, in the middle of the scene, is sumptuously brought a huge turkey decorated in the worst kitch style. Most of the actors will start to hungrily eat it and then they will quickly clean all the remains before the beginning of the “contest”. But what has to do the Thanksgiving with the tram of the entire play – the departure to China? Well, that’s the key of the whole assemble: Horia Suru  thought Thanksgiving as a pamphlet regarding the lack of values and the confusion in Romanian theatres. Daniel Chirila caught many of the clichés and the realities you can see in any theater in Romania, being in Bucharest or in the province. Not using rough overtones or linguistic slips the performance shows many of the issues the Romanian contemporary theatre and its people are defying. We cannot forget that in this moment we don’t have a quality variety theatre, with exquisite shows for audience’s delight, cause Fantasio is just a memory nowadays, and what is performed at Constantin Tanase can be labeled as „better not”.

A stormy debut, with Nico impeccably performing an adaptation of a rock hit (chapeau bas, Petre Ancuta!) and after this we gradually learn about the expectations and the inertia of a theatre band. There are various typologies of characters, from the young hope wishful to get respect without compromises to the prompter (which is a woman) intrigued by the attention given to her. Of course, we have a primadone which is totally out of reality, a man frustrated by his condition as a husband, without any professional apreciation. And all this parade of characters’souls goes in front of the audience as a contest with an important prize – the trip to China. But this isn’t the real point of interest in this contest. In fact, the real prize is to get back to reality, to get out from that bewildered inertia. There’s a switch between monologues and musical moments very well distributed (except one scene in the beginning of the play when the conflict is revealed and it seems everything goes too slow and the action is missing). The ballet band and the musicians are very involved, even in the replies, the pamphlet has a magnific coregraphy (great job, Sophie Duncan, you managed to catch the specificity of Romanian spirit!) and all these make a great….. show, just how it has to be now and there.

I laughed til tears at the Indiana moment, completely assumed by Romeo Zaharia, I have danced when were the coregraphic moments, but the main key of the play remains the duo – aunt Cati-Mrs. Olga. Cause Mihaela Dutu and Rodica Alexandru are performing a great duo which I guess great Tanase himself would enjoy! There’s no ridiculousness in their performance and they reveal two typologies that you can find in any theater: the prompter without which any actor would feel lost on the scene (and this isn’t because they wouldn’t know their replies, but for other reasons which would be interesting to discuss someday) and the soloist in her carrer descending, the one which doesn’t know the proper moment for retiring (a subtle reference to those many actors which don’t retire at time) or simply doesn’t want to cause glory nourishes her soul or maybe she can’t (having a child which she wants to help to grow in his career, but this isn’t the best help she can give). The two actresses have very well emphasized monologues, dance and singing moments excellent performed, but also their couple moments which relish the entire play.

Horia Suru worked for this play with many of his co-workers with whom he already had successful peformances (for public, but also for the critics). And you can feel this, starting with the music (I hope Petre Ancuta will relelase an album of his compositions), continuing with Sophie Duncan’s coregraphy (the two of them collaborate for many years now, although she’s a foreign and doesn’t even live in Romania and she has a successful international career) and the scenography signed by Romulus Boicu. By the way, I think it was very difficult for Boicu to build such an unfriendly scene. Perhaps this was the point – many of the Romanian theatre plays, especially those from this area, suffer a lot from this point of view, cause there aren’t enouh money or there aren’t creative people or both of these reasons. There aren’t many changings of the décor but those there can be seen have interesting elements that emphasize this standardization so often seen, so scenography has its role in realising this pamphlet.

I wouldn’t talk too much about the band of Toma Caragiu Theater cause you hardly can see such an unequal band, some of the members got out of their confort zone only because it was demanded to and most of all I think they didn’t understand which was their mission on the scene. But it seems they are progressing and this is just one step from their evolution. I wish this play to grow following every performance but this depends on the actors’, soloists’ and ballet band’s will to use all their resources to make this grow possible. I would like to watch again this play over half an year but don’t want it to be dusty then, as most of the Romanian Theatre productions become.

Thanksgiving Day played at Toma Caragiu Theatre is a vivid play, able to conquer the audience at any age, which doesn’t bore at all and gives you a great mood.

 

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura