Dan Ciupureanu – Biroul de Întrebări Ridicole – Editura Polirom. Colecţia Ego. Proză

„Lumea e un stabiliment de boli psihice, arondat unui birou de întrebări ridicole, fără răspuns, prin care bîntuie personaje stranii. Ian, om de serviciu într-un hotel din Paris (curăță toalete, emite panseuri existențiale, inspirate de urmele de fecale), bîntuie și el prin această lume, grăbindu-se spre Craiova și București, ca să prindă incinerarea mamei sale, cu care conversează la telefon pe drum (m-au încuiat în capelă, a trebuit să ies pe geam ca să fumez. Pînă cînd mă vor incinera, sînt încă mama ta). Mama lui Ian, aflăm din primele pagini, s-a trezit moartă – o metaforă tutelară, ce dirijează desfășurarea narațiunii, detectînd puseurile de iluminare din proximitatea morții. Călătoria lui Ian este o buclă, care tinde să-l întoarcă spre sine și spre originea maternă. Prin acest al doilea roman, conceput în același registru magic grotesc-morbid ca precedentul, Dan Ciupureanu își consolidează locul printre cei mai valoroși prozatori români ai momentului.” (Radu Aldulescu)

Dan Ciupureanu (n. 1983, Craiova) a cîștigat concursul de debut al Editurii Vinea în 2014, cu volumul Efectul calmantelor, pentru care a primit Premiul pentru debut în poezie al revistei Tiuk!. În 2015 a publicat volumul de poezii Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr. 2, nominalizat pentru premiile Artgothica. În 2016 i-a apărut în Franța Les jeux paralympiques, poeme, în traducerea Carinei Nedov. Primul său roman, Omar și diavolii (Polirom, 2017), a fost nominalizat la secțiunea Tînărul prozator al anului 2017 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. În 2018 i-a apărut volumul de poezii Smoker’s Swan Song. A publicat poezie, teatru și proză scurtă în numeroase reviste literare din România, Germania și Franța. În 2019 a regizat mai multe scurtmetraje, dintre care La danse, O tragedie și Les émigrants au fost selecționate la festivaluri din România, Spania și Italia. Tot în 2019, fotografii ale sale au apărut în reviste din România, Brazilia și SUA. Locuiește în Franța.

***

Biroul de Întrebări Ridicole (Fragment)

Ies din curtea barului lipit de perete, ca unmagnet pe care‑l întorci pe o suprafaţă metalică.Încerc să mă îndepărtez, dar zidul mă trage spreel. Cu picioarele pe trotuar şi cu umărul lipitde zid merg spre capelă. Sună telefonul. Îl scapde câteva ori până să răspund, e mama. Umărulîmi cade pe zid până nimeresc într‑o băltoacă.Alo? Uite în ce hal eşti, Iane… Cum îmi revin?! Soarbe o înghiţitură din balta în care stai! Carebaltă… Nu simţi nimic? Vreau acasă… Întoarce‑tepe burtă! Şi mă întorc – am jumătate de faţă în apă. Acum soarbe! Sorb şi mă trezesc în faţacrematoriului, lângă capelă, cu telefonul la ureche.Cine e la telefon, cum am ajuns aici?! Eu sunt, mami. Mami‑mami sau mami‑Roxana? Mami‑mami, vezi că sunt înăuntru. Mama stă înfund pe marginea coşciugului şi dă din picioare.Ce frumoasă e, îmi zic. Vino să te pupe mama! Şi mă sărută pe frunte, apoi mă îmbrăţişează.Nu‑mi pot stăpâni lacrimile – plâng şi tremur.Moartea nu este decât un fior, mamă, nu maiplânge… gata… Îmi şterg lacrimile şi zâmbesc.Să te duci să dormi, mâine va fi o zi încărcatăcu incinerarea… Mai ieşi la o ţigară? Da, daraprinde şi tu lumânările ăstea, le‑au pus aici şiau uitat să le aprindă. Aprind lumânările cubricheta. Mama se aşază pe scară, eu măîntind cu ceafa la ea în poală şi fumăm. Ştii săfaci cerculeţe? Aha… Uite, îţi dau verighetamea… dacă o întorci de trei ori pe deget, ţi seîndeplineşte orice dorinţă. Orice? Orice, dar aigrijă ce îţi doreşti. Uite, îmi intră pe degetulmic… Să faci rost de un şnur, să o ţii la gât.Aha… Mama mă mângâie pe cap în timp ce faccerculeţe de fum. Mă simt ca la şase ani. Ea seleagănă uşor şi cântă: Am cravata mea de pionier…Adorm mulţumit.

stările mele de rău sunt din ce în ce mai violenteca să te fac să înţelegi închipuie‑ţi un om alstrăzii care are o sută de copii iar în fiecare ziaflă de moartea câte unuia este adevărat şi credcă dumnezeu munceşte din greu să mă mulţumeascăînsă oricât de mult s‑ar strădui nu reuşeştesă ţină pasul cu tristeţea mea de mizerie şinu face decât să mă bage în sevraj atunci cândnu am de ce să sufăr şi să îndur

Mă trezesc în patul lui Marius. S‑a trezit beţivanul,îi zice lui tata. Unde sunt? Ai venit maidevreme dormind în picioare, răspunde tata. Măuit la mână – am inelul. Îl întorc de trei ori întimp ce zic „fă, mami, să se facă a doua zi, lacrematoriu!“. Mă trezesc în taxi, mai e şi tatalângă mine, Marius stă în faţă. Spuneai că vreiflori, zice Marius. Tata nu răspunde. Iane, ziceaică vrei să cumperi flori pentru mami? Aşa zice…da, vreau să iau un buchet de flori. Dar e şaptedimineaţa, toate florăriile sunt închise, zice taximetristul.Fac eu rost de undeva… De unde? întreabă tata. Până faceţi voi actele, s‑o deschidevreo florărie primprejur… Aha… Taxiul ajungela crematoriul Vitan‑Bârzeşti. Marius plăteşte şicoborâm. Uite, acolo e mami, zice tata şi îmi arată spre capelă. Ştiu. De unde? Am fost aseară.Singur?