Mirel Bănică – Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia romilor
Carte publicată şi în ediţie digitală
Colecţie: Plural M
Domeniu: Științe sociale – Antropologie – Culturală și socială
ISBN: 978-973-46-5578-6
472 p
Preţ: 49.95 lei
| CARTEA
Există o literatură foarte bogată, ca număr de titluri și volume, cu și despre romi, despre prezența lor în cele mai variate domenii ale activității umane, dar foarte puține (sau deloc, în România…) scrieri dedicate religiei și culturii religioase ale acestora. Practicile și credințele religioase ale romilor se diferențiază de cele ale populației majoritare în care se găsesc: personalizate, fervente, mai puțin dogmatice, încărcate cu revendicări și markeri identitari, chiar și atunci cînd vine vorba de adeziuni masive la noile mișcări evanghelice, în special cultul penticostal. Acest volum, rodul unei cercetări teoretice și de teren de aproape trei ani, își propune să răspundă unei nevoi de cunoaștere, atît din partea cercetătorilor, cît și a publicului larg pasionat de lumea romilor. Deși este vorba de o culegere de studii din domenii distincte (etnografie, imagologie, antropologie), rezultatul final aruncă o nouă lumină asupra permanenței și schimbărilor din domeniul religiei și culturii religioase ale acestei etnii pe cît de fascinante, pe atît de puțin cunoscute.
Din cuprins: (Foarte) scurtă istorie a romilor • Siva și Vasilca. „Enigma” capului de porc • Călători străini. Imagologie și reprezentare • Robie, sclavie, ortodoxie. Viața spirituală a romilor • Romii și moartea. Moartea și romii • Botezul și puritatea rituală. Identitate și legături sociale • Romii la pelerinaj, romii din pelerinaj • Penticostalia. Atracția bisericilor neoprotestante • Despre religia romilor. Sincretismul, bricolajul
|
AUTORUL
Mirel Bănică (n. 1971) este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. În perioada 2008-2012 a fost cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Litere). Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Lector al Fundaţiei „Calea Victoriei” din Bucureşti. Membru al Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei (Paris). Domenii de cercetare şi specializare: socioantropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. Capitole de cărţi şi articole publicate la edituri şi reviste de prestigiu din Franţa, Canada, Statele Unite, Rusia. În România a publicat volumele: „Locul celuilalt”. Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2007), Fals jurnal de căpşunar (Institutul European, 2007) şi Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente (EIKON, 2015). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30 (2007), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007) şi Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014; premiul de excelenţă al revistelor Dilema Veche şi Observator cultural, precum şi distincţia „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordată de Asociaţia Editorilor din România şi Ministerul Culturii, toate în anul 2015). PUBLICUL • antropologi și socioantropologi • publicul larg interesat de cultura și religia romilor |
Vă mai recomandăm: Vintilă Mihăilescu, În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului
*****
Este imposibil să se determine şi să se identifice exact influenţa sistemelor religioase şi a ritualurilor specifice cu care romii au intrat în contact de-a lungul timpului şi spaţiului parcurs în migraţia lor. De exemplu, practici religioase sincretice cu vădite influenţe islamice sunt întâlnite şi la romii din India, Albania şi Bulgaria. La aceştia din urmă este menţionat obiceiul sacrificării rituale de oi şi berbeci, cu toate că oficial ei se declară creştini; acelaşi lucru se întâmplă şi la romii din nordul Dunării, care sacrifică miei primăvara (zona Olteniţa-Călăraşi) în cadrul sărbătorii numite erdelezi (herdelezi), de evidentă sorginte islamică, ţinută în general la o săptămână după celebrarea Paştelui ortodox. Este evident că exemplele de acest gen pot continua, mai ales în zona Balcanilor.
În religia islamică, haram este mai mult decât un simplu concept, fiind vorba de o adevărată „instituţie” care stă la baza acesteia. În Arabia preislamică, noţiunea de haram era strâns legată de existenţa unor enclave sacre, organizate în jurul unor morminte ale unor persoane considerate a fi sfinte şi protectoare. Locul era protejat de o zeitate, care era protejată la rândul ei de locul respectiv. Este atestată documentar expedierea de daruri şi ofrande de „îmbunare” (pentru obţinerea iertării) de către membrii unor clanuri sau triburi întregi, în cazul încălcării grave a interdicţiilor referitoare la haram. După dispariţia profetului Mahomed, haram devine o cheie a Islamului, se instituţionalizează; el se autoprotejează prin mijloace supranaturale. Exemplul tipic este haram-ul de la Mecca. Înainte de apariţia lui Mahomed, „zeitatea” protectoare a locului avea, fără îndoială, o legătură cu piatra Kaaba. Acum, haram-ul se întinde pe tot cuprinsul „câmpiei Arafat”, adică locul unde se desfăşoară cea mai mare parte a ceremoniei de hadj, întregul ansamblu al locurilor sacre mecane fiind cunoscut sub numele de mach’ar el haram. Un imens loc de pelerinaj, protejat de haram şi interzis deci non-musulmanilor, percepuţi ca impuri.
Noţiunea de haram este strâns legată de spaţiu, de enclavă, de acţiunea de delimitare a unui loc sacru. Fără să mă lansez în aprecieri facile sau hazardate, aş dori să semnalez două tulburătoare aspecte ale ritualului „covoare la pelerinaj”. Acestea sunt concentrate mai ales în „zona zero” a pelerinajului (mă refer la cel de la Iaşi), unde, sub un baldachin, este depusă racla Sfintei Parascheva; tot locul din jur este considerat a fi „îmbunătăţit”, sacralizat – a se vedea şi comportamentul pelerinilor care nu pot/nu doresc să stea în rândul de aşteptare, dar se aşază în această „zonă de iradiere” sacrală, măcar pentru câteva minute. Al doilea aspect este legat de spaţialitatea covorului, de suprafaţa exactă acoperită. În dialogurile pe care le-am avut cu romii căldărari ieşeni în afara pelerinajului, am observat că aceştia erau extrem de atenţi la dimensiunile, calitatea, culorile, modelul covoarelor. Una dintre cele mai interesante povestiri (îmi pare rău că nu o pot reda aici mai pe larg) a fost aceea în care un rom îmi istoriseşte cum a cumpărat un covor de haram pentru o biserică de mânăstire aflată în construcţie. L-a cumpărat „în orb”, fără a avea dimensiunile exacte ale construcţiei şi, foarte important, fără să se tocmească, spre marea mirare a neguţătorului turc, care-l ştia din trecut pe căldararul nostru ca fiind foarte aprig în negocieri. „Dar cele sfinte nu se târguiesc, ar însemna să nu ai credinţă şi inimă”, mi-a spus romul. Mare i-a fost bucuria atunci când, odată ajuns în biserică, a văzut că dimensiunile covorului se potriveau exact cu dimensiunile încăperii. „S-a potrivit la centimetru”, a spus, apoi a mimat procesul de derulare a covorului făcând gesturi elocvente cu podul palmei.
