„Axa autocraților. Corupție, control, propagandă: cum se sprijină reciproc dictatorii pentru a-și păstra puterea”. O analiză

Anne Applebaum este istoric și jurnalistă, autoare a mai multor volume de analiză istorică, cu un interes vădit pentru mecanismele funcționării regimurilor totalitare, mai ales regimului comunist. Este câștigătoarea Premiului Pulitzer, cărțile fiindu-i apreciate în întreaga lume. În 2024, publica Autocracy, Inc. The dictators who want to run the world, tradusă în 2025 de Silvia Palade la Editura Litera, în colecția Kronika, cu titlul Axa autocraților. Corupție, control, propagandă: cum se sprijină reciproc dictatorii pentru a-și păstra puterea.

Cartea este structurată în 5 capitole, însoțite de Introducere și Epilog, fiind o analiză a timpurilor pe care le trăim și făcând referire la rădăcinile sistemelor politice autocratice de azi. Autoarea, cu o vastă experiență jurnalistică de teren, își propune, prin intermediul acestei cărți, să explice felul în care se definește autocrația contemporană și recentă, mecanismele sale și conturarea exemplelor concrete de astfel de regimuri politice în întreaga lume. Deși democrația este cea care încă predomină în lume, în unele spații mai consolidată, în altele mai fragilizată, cu toate acestea există încă multe regimuri politice autocratice, iar asupra acestora se oprește Anne Applebaum în analiza sa. Principala grijă a acesteia este de a pleca de la origini pentru a înțelege ceea ce se petrece în secolul XXI, așadar de la totalitarismele secolului al XX-lea, surprinzând nuanțele și schimbările produse până în istoria recentă. Astfel, esențial este a defini autocrația despre care istoricul afirmă că

este un sistem politic, un mod de structurare a societății, o modalitate de organizare a puterii. Nu este o trăsătură genetică. Culturile, limbile sau religiile popoarelor nu o produc în mod necesar. Nici o națiune nu este condamnată pe vecie la autocrație, la fel cum nici o națiune nu are garanția democrației. Sistemele politice se pot schimba.

Autocrația se răspândește peste tot, obiectivul său fiind acela de a câștiga cât mai mult teren în zona democrațiilor fragile și fragilizate, seducându-le cu idealismul politic, cu mirajul unei societăți echitabile și prospere. În relație de interdependență cu autocrația poate fi identificată cleptocrația, definită conform DEX ca fiind un tip de guvernare în care membrii săi caută să obțină avantaje personale (materiale, sociale, politice), pe seama celor în numele cărora guvernează. Strânsa lor relație duce, de fapt, la consolidarea reciprocă și, inevitabil, subminează orice alte instituții cu care intră în contact. În siajul acestei definiri intră exemple concrete, cum ar fi reședințele de lux, extrem de opulente justificate ca fiind locuri ocupate în scop lucrativ. Pe de altă parte, mai aplicat, este esențial a trece de la definiție la caracteristicile autocrației. În primul rând, în zilele noastre, sistemele autocratice funcționează în rețea, liderii acestora punând accent pe susținerea reciprocă cu avantaje numeroase pe termen lung.

Axa autocraților oferă membrilor săi nu doar bani și siguranță, ci și altceva mai puțin tangibil: impunitate.

Toți preiau mecanismul predominant defensiv, iar la nevoie îl activează pe cel ofensiv. De asemenea, o altă caracteristică a autocrațiilor este aceea că nu le pasă de criticile sau sancțiunile venite din afară, ceea ce duce la aplicarea unor practici brutale inimaginabile. Nu se mai străduiesc să păstreze aparențele cum făceau dictatorii secolului trecut, dimpotrivă, scopul celor de azi este de a sfida, de a-și arăta puterea, de a intimida. Se declară fățiș dușmanii democrației, văzută ca un regim politic amenințător pentru propriile politici. Presa liberă, libera exprimare, instanțele de judecată independente, toate acestea au capacitatea de a dezvălui spirala autocrației și din acest motiv toate acestea reprezintă o clară amenințare, așadar se impun a fi eliminate și înlocuite cu un control strict. Nașterea oligarhilor este o trăsătură a autocrației. Oligarhii sunt noii îmbogățiți prin practici ilegale și a căror influență politică este incomensurabilă. Interesul lor este menținerea unei autocrații consolidate, dat fiind că averile lor depind de relațiile politice. Termenul este folosit mai cu seamă pentru Rusia putinistă, dar sub alte denumiri sau aceeași, ei apar în toate sistemele iliberale de azi. Adaptarea la lumea recentă este o altă caracteristică a acestui tip de regim politic. Controlul nu se mai aseamănă cu cel din secolul trecut. Poliția politică stalinistă, fascistă sau nazistă trebuie însoțită și de alte pârghii, iar acestea se regăsesc în mijloacele tehnologice, felul în care autocrațiile au înțeles să folosească noile tehnologii le-a consolidat sau le-a slăbit. În continuu este nevoie de schimbarea sistemelor de operare tocmai pentru a păstra iluzia impredictibilității, a le fi greu democraților să intuiască următorul pas. Iar o ultimă trăsătură este aceea a folosirii mercenarilor recrutați mai ales din statele slab dezvoltate și dispuși la acte de violență individuală sau colectivă inimaginabile. Pentru sumele corecte, aceștia pot fi și eficiență, dar și discreți, exact ce au nevoie acești lideri.

Mercenarii din Grupul Wagner au ajuns în Mali în 2021, invitați de un regim militar, după o lovitură de stat, pentru a înlocui forțele franceze și alte forțe care contribuiseră la combaterea unei insurgențe islamice. Chiar înainte de lovitura de stat, în Mali apăruseră presa pro-rusă, organizațiile pro-ruse și campaniile de dezinformare în stil rusesc împotriva Franței și a Organizației Națiunilor Unite; după lovitura de stat, rușii au obținut acces la trei mine de aur din Mali, printre alte bunuri.

Însă aceste autocrații, pentru a rezista, folosesc tot felul de practici al căror scop principal este subminarea libertății cu orice preț, chiar cu cel al vieții. Astfel, importul și exportul de armament între sistemele autocratice, iar printre cele mai evidente cazuri descrise și analizate în cartea de față este cel al Rusiei și Venezuelei, cea din urmă primind din Rusia armament de mare valoare – arme și muniții în valoare de peste patru miliarde de dolari […] 100 000 de mitraliere kalașnikov, 24 de avioane de luptă și 50 de elicoptere. În statele subdezvoltate, autocrații folosesc pe scară largă înfometarea și malnutriția ca practici represive, iar un caz extrem de cunoscut, dar nu singurul, este cel al Cubei. Modelul cubanez a fost exportat și în Venezuela, unde au distribuit cartele alimentare susținătorilor lor și i-au pedepsit pe adversari lăsându-i fără rația de alimente. Monitorizarea utilizării rețelelor sociale face parte din arealul practicilor politice autocratice. De pildă, China a interzis Facebook în 2009 și Instagram în 2014. TikTok nu a primit niciodată în China permisul de a funcționa. Mediul online poate fi un risc prea mare pentru un regim cum este cel al președintelui Xi Jinping, greu de controlat și, mai ales, pericolul difuzării unor informații care să dea de gândit societății. Evitarea unui astfel de risc îi pare Chinei mai eficient. Însă, în același timp, China este țara care luptă pentru dezvoltarea propriei tehnologii care să îi permită un control și mai strict asupra poporului. Controlul trebuie să păstreze aparența unei firave libertăți, în caz contrar există riscul unei radicalizări a populației, ceea ce nu își dorește niciun autocrat. Condamnarea minorităților sexuale este o altă practică utilizată în aceste sisteme politice. Cazul Rusiei este elocvent. Discursul președintelui Putin pune accent pe valorile creștine, pe tradiționalism, argumente suficient de puternice pentru a condamna homosexualitatea, discurs pe care îl folosește și pentru a justifica în parte invazia asupra Ucrainei.

Această manipulare a emoțiilor puternice legate de drepturile homosexualilor și de feminism a fost copiată pe scară largă în întreaga lume autocratică.

Manipularea prin televiziune este mai la îndemână pentru un segment mai vast de populație. Russia Today, PressTV, dar și multe alte canale de televiziune sunt folosite în toate autocrațiile pentru a falsifica informațiile, a le denatura și a manipula.

Din 2016, acest tip de tactici s-a răspândit. În prezent, filialele agenției de știri Xinhua și ale canalului RT din Africa, alături de Telesur și PressTV, produc știri, sloganuri, meme și narațiuni care promovează viziunea despre lume a autocrațiilor.

Fake news-ul este un instrument folosit pe scară extrem de largă și la proporții adesea înspăimântătoare. De pildă, pentru a justifica invazia în Ucraina și a justifica motivul pentru care soldații ruși sunt trimiși pe front, Putin a răspândit știrea falsă conform căreia Ucraina intenționa să folosească păsări migratoare ca instrumente de utilizare a armelor biologice, infectând păsările și apoi trimițându-le în Rusia pentru a răspândi boli. În mod evident, au circulat și alte argumente, iar ele s-au tot schimbat în funcție de publicul căruia i se adresa. Însă pentru omul simplu din Rusia care dorește să înțeleagă de ce îi pleacă băiatul pe front era suficient să i se dea o astfel de explicație pentru a găsi justificată înrolarea. Asasinatele opozanților politici este practica politică a cărei amploare înfioară democrațiile. Jamal Khashoggi, editorialist la The Washington Post, a fost asasinat într-un consulat saudit din Istanbul în anul 2018. Critic vehement și opozant al regimului saudit nu a scăpat de mâna lungă a răzbunării nici în exil. Aleksei Navalnîi, opozant rus, otrăvit în două rânduri, arestat, și-a găsit sfârșitul într-o închisoare politică în anul 2024. Sun Lin, jurnalist chinez independent, a fost bătut în propria casă, murind câteva ore mai târziu, iar lista este foarte lungă. Exilul nu înseamnă neapărat și siguranță.

Aceste asasinate selective, ocazionale, nu elimină doar adversarii dificili, ci sunt și un mod de a transmite mesaje.

În acest fel, se conturează și o diferență față de dictaturile secolului trecut când violența politică era aplicată la nivel colectiv, pogromurile, Marea Teroare, ș.a.m.d, pe când în autocrațiile secolului XXI violența este țintită, anumite personalități, deloc întâmplător alese pică victime acestor practici criminale.

La final, rămâne întrebarea: ce avem de făcut? În primul rând, așa cum afirmă autoarea, nici o democrație nu este în siguranță, din acest motiv democrațiile trebuie consolidate și pregătite pentru cele mai sumbre scenarii la nivel mondial. Însă la axa autocraților se poate opune numai o axă a democraților. Unite, democrațiile au șanse de a opri expansiunea unor astfel de regimuri politice și chiar de a le destabiliza acolo unde ele pierd teren.

Axa autocraților. Corupție, control, propagandă: cum se sprijină reciproc dictatorii pentru a-și apăra puterea este o analiză extrem de lucidă asupra principalelor amenințări ale lumii noastre. Un semnal de alarmă despre mecanismele pe care autocrațiile le folosesc pentru a câștiga timp și oameni, pentru a destabiliza democrații și societăți. A cunoaște și conștientiza riscul poate reprezenta singura posibilitate de a găsi mijloacele necesare apărării.

Axa autocraților. Corupție, control, propagandă: cum se sprijină reciproc dictatorii pentru a-și apăra puterea de Anne Applebaum