Amintirile lui Creangă în viziunea Adei Milea – Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Anul trecut, vedeam în același loc – Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, Visătorul. Ambele spectacole sunt regizate de Ada Milea și au aceeași distribuție, Amintirile avându-l drept invitat special pe Vali Răcilă. M-am bucurat să-l revăd pe scenă peSir Blues și poate că de aceea am rămas cu senzația că aș fi vrut să-l aud mai mult, chiar dacă a avut momentele lui distincte. În colțul lui de scenă, înconjurat de chitarele din colecția lui (și e o adevărată colecție!), Vali Răcilă patronează întreaga desfășuare de forțe și dă coloratura specifică întregului sound (de altfel, pe lângă chitare și muzicuță se mai folosește din plin un instrument specific blues-ului american).

La sfârșitul spectacolului mi-a fost imposibil să nu mă raportez la Visătorul, balanța înclinând spre acesta, poate și pentru că distribuția este identică, dar și pentru că Ada Milea n-a schimbat nimic în ceea ce privește maniera de așezare a spectacolului în scenă. Secționarea scenei în două părți (primplanul fiind cel al uliței satului, spatele scenei fiind al bisericii, scăldătoarei etc.), asumarea partiturilor muzicale de actorii din distribuție, mișcarea scenică, ba chiar și o Smărăndiță iubitoare de rock, toate acestea fac parte din același univers – lumea lui Creangă așa cum o vede Ada Milea. E un spectacol viu, ritmat, în care diferitele „amintiri” sunt retrăite sub ochii spectactorilor de o asemenea manieră, încât oricare dintre cei din sală ar putea declara că amintirea aceea sau cealaltă e a lui, asta i s-a întâmplat (și) lui. Și nu e puțin lucru să aduci lumea lui Creangă mai aproape de copiii de astăzi, generația pierdută iremediabil printre gadget-uri și tot felul de aplicații și programe de calculator. Succesiunea logică a întâmplărilor este dată și de alternanța instrumentelor folosite, dar și de mișcarea personajelor în scenă – este adevărat că sunt multe momente în care nu înțelegi de ce se mișcă atât de mult personajele, după cum nu înțelegi de ce trebuie să cânte deoseri cu capul în fântână (n-am găsit rostul acestor momente nicicum și cred că sunt acele stridențe de care se putea ușor debarasa regizoarea, așa vin doar să încarce inutil spectacol din punct de vedere scenografic și nu numai).

Dincolo de aceste inadvertențe și mici redundanțe, Amintiri rămâne un spectacol de văzut și revăzut, care cucerește de la primele note publicul, în special pe cei mici. Am văzut mulți copii în sală dansând și amuzându-se copios la unele momente muzicale, câteva dintre scene fiind cu adevărat memorabile – dansul popilor, tămâierea sălii de spectacol, Nicî la scăldat etc.

Trupa Teatrului Tienretului Piatra Neamț funcționează ceas, actorii fiind împreună o echipă matură, fiecare știindu-și foarte bine potențialul, dar mai ales rolul. Așa se face că nu prea am văzut rateuri; spre finalul spectacolului, atunci când ei chiar au momente intense – voce și mișcare multă – chiar dacă sunt obosiți, nu lasă nimic să se vadă, semn că experiența își face treaba. Fanii Adei Milea s-au simțit răsfățați timp de o oră, așa că la final apaluzele îndelungi au făcut posibil bisul.