„Amintiri din copilărie” – teatrul ca punte între artă și viață

Pe 19 iunie, la Teatrul Național Ion Luca Caragiale, din București, s-a jucat spectacolul Amintiri din copilărie, în Sala Atelier, aproape plină de adulți și copii, deopotrivă. spectacolul este realizat în regia și scenariul lui Vitalie Bichirși face parte din programul tnb.edu. Amintiri din copilărie, de Ion Creangă este cartea copilăriei celor mai mulți dintre noi, mai ales găsită pe listele de lecturi pentru vacanța de vară. Citit de drag sau din obligație, Ion Creangă rămâne un reper al copilăriei rurale din secolul al XIX-lea, care s-a perpetuat la copiii români de la sat, până târziu. Însă, pentru copiii de azi e greu să se mai apropie de un text al cărui al cărui vocabular pare atât de departe de limbajul lor. Astfel că există două posibilități: fie va fi un text care va intra în uitare, fie îl readaptezi și îl aduci și aproape de publicul tânăr. Iar Vitalie Bichir asta a făcut, de fapt. A regândit un text clasic pentru a fi adus mai aproape de zilele noastre.

credit foto Florin Ghioca

Mărturisește regizorul că ideea unei readaptări a Amintirilor i-a venit tocmai dintr-o vizită realizată în propriul sat, în Republica Moldova, unde lumea aceea de demult părea a pica într-o uitare definitivă, pragul casei găsit aproape în paragină, animat parcă numai de glasurile locatarilor săi de altădată. În acest fel, așezat pe o buturugă și privind la cele din jur, Vitalie Bichir a realizat câte similitudini există între propria copilărie și cea a lui Nică, motiv pentru care realizarea spectacolului a devenit un exercițiu de rememorare sincer și necesar. Acesta are o durată de 1h15 minute și se adresează unui public larg, inclusiv copii, care au posibilitatea să asiste la un act actoricesc de înaltă ținută, dar și adulții invitați să își retrăiască cea mai pură perioadă a vieții, copilăria.

Amintiri din copilărie este spectacolul unui singur om, care reușește să fie versatil, dramatic și ludic, copil și adult, inocent și împovărat de toate ale vieții. Schimbul de voci, de unghiuri, de priviri, vocea gravă sau tremurândă oferă credibilitate, gravitate și amuzament. Vitalie Bichir reușește să fie Nică, mama, tata, unchiul, mătușa, popa satului și învățătorul, singur în fața unei săli pline, fără să plictisească, stabilește un dialog vizual, mimic cu publicul, te face să te simți parte din spectacol, ajutat și de o sală mică, care oferă un soi de intimitate actor-spectator.

credit foto Florin Ghioca

Un alt merit mare al piesei este ideea de bază transpusă în descrieri ludico-cognitive, necesare mai ales pentru copii. Familia este asemenea unui corp omenesc, unde toate organele trebuie să funcționeze simultan, fiecare cu procesul său fiziologic, în care dacă unul se oprește, nimic nu mai merge firesc. Pentru fiecare scenă se evidențiază o parte anatomică descrisă într-un limbaj regional, dar comprehensibil, care are efect de amuzament asupra celor mici. Imaginea asupra familiei, mai ales legătura cu mama, atât a naratorului, cât și a regizorului, emoționează profund, ajunge într-un unghi delicat al fiecăruia dintre noi, care și-a pierdut părintele sau îl mai are în viață. Sunetul asigurat de Dorel Sidorof și Mihai Pop, jocul de lumini și proiecțiile asigurate de Vasile Neguț și Ștefan Dumitra, Costi Șimon și Sebastian Gherman transformă scena într-un loc al introspecției, al reflecției. Dacă pentru copii este un prilej de cunoaștere literară, pentru adulți este un prilej de rememorare, de retrăire a unor momente prețioase ale propriilor vieți, cum puțin mai reușim să ne oferim.

Deși, în descrierea spectacolului, Vitalie Bichir afirmă că nu vă invit să vedeți o performanță actoricească, vă invit să ne retrăim împreună copilăriile, se întâmplă, de fapt, ambele. Este o mare performanță actoricească să poți susține singur peste o oră un spectacol, bazat pe monologul exterior.

Amintiri din copilărie – Teatrul Național I.L. Caragiale