Amestec de straniu și comun – „Viaţă sălbatică” de Richard Ford

Romanul lui Richard Ford se deschide cu o frază care conţine, în esenţă, subiectul romanului Viaţă sălbatică. Întreaga carte este prinsă, de la început, într-o singură frază – exactă, fără încărcătura amănuntelor, nu foarte amplă, dar suficient de încăpătoare pentru a fixa reperele: anul fatidic şi chiar anotimpul, vârsta protagonistului, faptele pe cât de clare, pe atât de greu de justificat din perspectiva unui adolescent confruntat cu schimbări iprevizibile. Ca o cronică a unei morţi anunţate, aşa începe Viaţă săbatică a lui Joe:

„În toamna lui 1960, când aveam şaisprezece ani, în perioada în care tata era şomer, mama a întâlnit un bărbat pe nume Warren Miller şi s-a îndrăgostit de el.” (p. 7)

Problema infidelităţii nu apare din senin, ci pe fundalul unor crize dezvoltate concomitent. Ulterior, fiecare frază din roman dă subiectului alte deschideri, alcătuind, cu fiecare nuanţă, materia cărţii. Ca cititor, percepi efectul de amplificare a primelor cuvinte folosite ca deschidere a spaţiului ficţional. Tensiunea narativă te ia prin surprindere. Crezi că ce era de spus s-a spus deja (din prima frază), dar se dovedeşte că nu este deloc aşa. Permanent apar date noi în acestă poveste de familie, relatată cu un calm surprinzător, fără dramatism – cu toate că înțelegi repede, totul a devenit posibil, răul nu mai poate fi oprit. Nenorocirea, odată declanșată, se desfășoară previzibil, în jurul a două crize suprapuse: cea a familiei şi cea, aparent exterioară, a incendiilor forestiere, ambele cu implicaţii economico-sociale, emoționale și de mentalitate:

„Asta se întâmpla pe vremea avântului petrolului din Gypsy Basin, în Great Falls, Montana, unde tata ne adusese în primăvara acelui an din Lewiston, Idaho, convins că oamenii – oamenii mărunţi ca el – se îmbogăţeau în Montana sau aveau s-o facă curând, şi voia şi el o fărâmă din acel noroc înainte să se ducă de râpă.
Tata era jucător de golf. Antrenor profesionist. Mersese la facultate, nu şi la război. Şi din 1944, anul în care m-am născut, la doi ani după ce se căsătorise cu mama, asta făcuse, lucrase ca antrenor de golf în mici cluburi private şi la diferite şcoli din oraşele aflate în apropiere de zona în care se născuse.” (p. 7)

Un foc simbolic arde legăturile dintre un bărbat şi o femeie, părinţii pe care adolescentul e obişnuit să-i ştie fericiţi. Alt foc, imposibil de stins, distruge viaţa sălbatică din pădurile montane, fumul se împărştie şi afectează localităţi aflate la sute de kilometri. Oamenii din Great Falls simt căldura acestui foc, chiar dacă nu văd flăcările, şi trăiesc cu spaima că şi casele lor vor fi într-o zi cuprinse de flăcări.

Povestitorul este un adolescent singuratic. Nu are prieteni, nici nu simte lipsa lor. Are, așa a crezut, niște părinți care se iubesc. Învață bine, rezolvă cu plăcere probleme de geometrie, se descurcă pe cont propriu, la școală și în afara ei. Revoltele lui rămân interioare. Eşti tentat să te gândeşti la personajul lui J. D. Salinger, Holden Caulfield, din romanul De veghe în lanul de secară. De altfel, și stilul lui Richard Ford, scriitor premiat cu Pulitzer şi cu PEN/ Faulkner Award for Fiction (1996), amintește de Salinger sau poate de Truman Capote – detaşat şi riguros, apropiat de relatarea de tip jurnalistic, dar şi de investigaţia psihologică. Umorul fin şi obişnuinţa de a face observaţie socială îl apropie de Steinbeck.

Cunoscut la noi mai ales pentru romanul Ziua Independenței (1995, Humanitas Fiction, 2009, trad. Iulia Gorzo), scriitorul este el însuşi un personaj pe care publicul român a avut şansa de a-l întâlni la FILIT 2019, într-un dialog cu Marius Chivu, cel care a tradus Rock Springs (1987, Black Button Books, 2017). Urmărindu-l vorbind despre familia sa, înţelegi mai bine preocuparea scriitorului faţă de problemele cuplului. Despre părinţi, Richard Ford a spus în întilnirea de la FILIT: „S-au iubit în așa fel încât eu am fost mereu pe locul al treilea. Nu am resentimente, nu-mi doresc să fi fost altfel. A fost important pentru mine să înțeleg asta“. (http://suplimentuldecultura.ro/28842/a-doua-seara-filit-reteta-unei-seri-perfecte-richard-ford-si-marius-chivu-la-filit/)

Aproape la fel vorbeşte şi adolescentul din Viaţă sălbatică. Își percepe părinții ca pe nişte oameni care au propria viaţă, separată de a lui. În discuţiile din familie, adolescentul este considerat un adult. Nimeni nu se îndoieşte de capacitatea sa de a înţelege exact cum stau lucrurile şi nici de puterea de a se descurca singur. Joe îşi găseşte un job şi ştie că îşi va continua studiile la Harvard. Băiatul încearcă să nu-i judece pe cei doi, Jerry și Jean, şi să nu le repete greşelile:

„După acea seară de la începutul lui septembrie, în viaţa noastră lucrurile au început să se accelereze şi să se schimbe. Viaţa noastră de acasă s-a schimbat. Viaţa pe care o duceau mama şi tata s-a schimbat. Lumea, cel puţin cât ştiam din ea, s-a schimbat. Când ai şaispe ani nu ştii ce ştiu părinţii tăi, nici prea mult din ce înţeleg, şi cu atât mai puţin din ce e în sufletul lor. Asta poate să te salveze de la a te maturiza prea devreme, să-ţi salveze viaţa de la a deveni doar o reluare a vieţii lor, ceea ce este o pierdere. Dar să te fereşti – aşa cum eu n-am făcut – pare o greşeală şi mai mare, pentru că ce se pierde este adevărul vieţii părinţilor tăi şi ce trebuie să crezi despre el şi, mai mult, cum trebuie să judeci lumea în care vei trăi.” (p. 21)

Mutarea familiei într-un oraş ameninţat de incendiile de vegetaţie, în Great Falls, Montana, depresia provocată de pierderea locului de muncă, sentimentul destrămării şi al eşecului, toate acestea sunt trăite de Joe foarte intens. Nu e bine că tatăl a plecat pe munte să stingă focul, riscându-şi, din disperare, viaţa. Nu e bine că mama nu face faţă, emoţional şi financiar, unei despărţiri inevitabile – iubirea dintre cei doi părea că a luat sfârşit surprinzător, de pe o zi pe alta. Amândoi părinţii greşesc faţă de Joe, își înţeleg greșelile, dar merg până la capăt, complăcându-se în propria nefericire. Joe vede mult şi comentează puţin. Îşi iubeşte tatăl şi vrea să-l protejeze, clasica inversare de roluri între copil şi părinte. Îi ascunde un timp adevărul. Apoi povesteşte, fără să judece, cum s-au petrecut lucurile după plecarea de scurtă durată (nimeni nu avea cum şti că plecarea aceasta nu e definitivă) a tatălui:

„În anii care au urmat, m-am gândit că poate tata a simţit în acea noapte, la Warren Miller, că elanul vieţii sale a luat sfârşit şi că Warren avusese dreptate: tata şi-a dorit să iasă şi să-l împuşte. Şi de aceea n-a fugit. Atunci când totul se întoarce împotriva ta în acelaşi timp, aşa cum i s-a întâmplat tatei, trebuie să existe o dorinţă puternică să renunţi la viaţă, să o dai înapoi şi să-i laşi pe alţii, mai puternici, pe cei ca Warren Miller, să o ducă mai departe. Sau cel puţin să existe o dorinţă de a deveni o parte mai mică din ceva mai mare în viaţă, ceva care să te ducă de mână ca pe un copil. Poate că şi mama a simţit acelaşi lucru.” (p. 155)

Familia e disfuncțională şi protagonistul duce cu sine, în propria viaţă, povestea părinţilor lui. Focul continuă să ardă în pădurile montane din Great Falls și îneacă în fum orașele din jur. Cu toate astea, romanul lui Richard Ford nu-ţi lasă un gust amar pentru că îl simți ca fiind autentic, cum e și viața, amestec de straniu și comun. Bărbaţii ţin pistoale în sertar şi se luptă pentru femeia iubită, tinerii merg la Harvard, iar cei care s-au iubit cândva şi s-au despărţit se întorc la vechea iubire.