Am închis ochii și m-am lăsat purtată de poveste

O știam pe Mirela Pană, o văzusem în Billy Șchiopul (regia Vlad Massaci) și în alte spectacole ale Teatrului de Stat Constanța. O actriță conștientă de charisma pe care o are, dar de care nu abuzează, lucru rar întâlnit în lumea artiștilor. S-a apropiat de scenă încet, a făcut ocol în jurul mulți ani, dar și când a urcat! Muncește mult pentru fiecare rol în parte și dă scenei ce știe mai bine să facă. Cu alte cuvinte, profesionistă!

Maria Tănase. O poveste a avut premiera în mai, o lună foarte aglomerată pentru teatru, luna în care mai toate teatrele ne-au asaltat cu premierele amânate din cauza pandemiei. Așa se face că abia acum am reușit să-l văd. Cu alte cuvinte, a trebuit să vină Mirela Pană și compania la București ca să mă (re)întâlnesc cu Maria Tănase și povestea ei de viață. Am urcat pe acoperișul Teatrului Național I.L. Caragiale, la Amfiteatru, un loc în care teatrul își găsește sălașul perfect vara și n-am regretat, căci povestea ce s-a scris a fost unică!

Credit foto: Dragoș Muscalu

Aveam în minte biografia romanțată a lui Brâncuși, scrisă de Moni Stănilă, în care e pomenită prietenia dintre cei doi mari artiști; aveam în minte blestemul ei interpretat de Dida Drăgan, într-un timp în care nu mai era deloc la modă să cânți Maria Tănase. Trec destul de des pe lângă una din casele în care a stat în București, mă gândesc adeseori ce destine încurcate au avut unii artiști, dar mai cred că dacă n-ar fi fost așa, noi n-am fi avut ce povesti. Bucurii de o intensitate insuportabilă și necazuri prin care a trecut cu capul sus, așa e viața Mariei Tănase. Au rămas în memoria colectivă cântecele ei, din fericire multe înregistrări s-au salvat datorită Radioului (e prinsă intenționat în spectacol mărturia lui Gică Petrescu), au rămas mărturiile celor care au cunoscut-o, au rămas jurnalele și memoriile celor care au fost contemporani cu ea. Din toate acestea, puse cap la cap s-a născut spectacolul Maria Tănase. O poveste. Carmen Lidia Vidu a fost conștientă că nu poate cuprinde toată povestea într-un singur spectacol și, pe de altă parte, s-au mai făcut multe montări cu și despre marea artistă. A ieșit un concentrat artistic de o oră, timp în care spectatorii i se alătură Mariei Tănase în ultimii ani de viață, cei din perioada comunistă. Ani în care, deși artistă a poporului, a cărat apa la etaj și a umplut cada în mod sistematic, ca să aibă cu ce se spăla, ani în care scria Ministerului Educației ca să-i acorde un împrumut necesar acoperirii unor cheltuieli curente, ani în care drumurile în Mahalaua Cărămidarilor, loc în care s-a născut și de care nu s-a dezis niciodată. Povestea pe care o scrie Carmen Lidia Vidu este pe cât de vizuală, pe atât de auditivă, o împletire armonioasă de vizual și sonor, unică prin autenticitate. La final, Maria Tănase rămâne precum Pasărea Măiastră, departe de orice can-can, însoțită de cei care au cunoscut-o, adulat-o și iubit-o. Picanteriile nu lipsesc (20-30 de metri pentru o rochie, „războiul” Ioanei Radu și întâlnirea cu Constantin Tănase), dar peste toate rămâne duhul! Te cutremuri când auzi glasul Mirelei Pană, care cu o dicție impecabilă (pe alocuri unu-la-unu cu Maria Tănase), cu un timbru care îți provoacă frisoane și cu o profunzime a cântului care te trimite în alte sfere reușește imposibilul: să fie unică! M-am înfiorat de multe ori, dar la testament și blestem am uitat să respir! Rarisime momente, încărcate cu o magie pe care greu o mai întâlnesc în lumea spectacolului! În astfel de clipe realizezi că a trăi pe scenă nu e o afirmație lipsită de sens și că a muri pe scenă devine posibil în orice moment! Artiști ca Mirela Pană s-au născut ca să tocească scândura scenei ani buni! Artiști ca Maria Tănase s-au născut ca să fie rememorați precum au făcut Carmen Lidia Vidu și Mirela Pană.

Un spectacol plin de culoare – rochia roșie și blana albă dau notă de carnalitatea Mariei Tănase -, de doza aceea de exotism a la Frida Kahlo (multe din proiecțiile video te trimit cu gândul la asemănarea de destine), dar mai cu seamă impregnat de personalitatea unică a celei care și-a scris povestea într-un mod atât de aparte. Pentru mine, un spectacol sonor (Elena Gatcin, chapeau bas pentru însoțirea artistei în poveste), în care vizualul a susținut perfect povestea, un spectacol pentru care Maria Tănase îi zâmbește din cer Mirelei Pană, sunt sigură de asta. Mergeți să vedeți cum se întâlnesc cele două pe scenă, la răscruce de drumuri și destine! Și ce răscruce!