Cronică de Tache Mihaela-Larisa, Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Buzău
În a treia seară de festival, mă așteptam să văd o piesă de teatru diferită, care să-mi stârnească cu adevărat interesul, să-mi capteze atenția și nu am fost dezamăgită. Teatrul „George Ciprian” din Buzău, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, mi-a oferit ocazia perfectă de a trăi această experiență prin spectacolul „0 grade cu soare”. Trupa Centrului de Creație Maidan din Cluj-Napoca, sub îndrumarea regizorului Filip Odangiu, a adus pe scenă o poveste profundă despre iubire, comunicare și acceptare, combinând limbajul semnelor cu dialogul în limba română.
Înainte de a începe spectacolul, regizorul ne-a adresat câteva cuvinte la persoana a doua singular: „Tu,privitorule, care te ascunzi deseori în spatele unei mulțimi”, fapt ce a creat o conexiune cu fiecare dintre noi și ne-a introdus în poveste.
Cu un decor minimalist, piesa m-a surprins în totalitate. Atmosfera nu a fost construită pe principiul opulenței, ci prin detalii subtile. Costumele, la rândul lor, nu s-au remarcat prin complexitate, însă au fost alese cu grijă pentru a scoate în evidență esența fiecărui personaj și au contribuit la receptarea mesajului piesei.
Regizorul a avut inspirația de a crea o piesă diferită de orice altceva am văzut până acum, punând accent pe limbajul semnelor ca pe o a doua „voce” a actorilor. Deși personajele au comunicat diferit, unii doar în limbajul semnelor, alții doar în limba română, iar alții bilingv, această tehnică regizorală mi-a oferit o nouă perspectivă a comunicării dincolo de cuvinte și m-a determinat să privesc atent fiecare gest și fiecare expresie. Viziunea sa a îndemnat publicul să vadă dincolo de aparențe.
Actorii au oferit o performanță impresionantă. Fiecare dintre cei patru actori a adus un plus de autenticitate pe scenă, folosind atât cuvintele, cât și limbajul semnelor. Această dualitate a accentuat tensiunea din sală, iar replicile memorabile, precum „Știți, iubirea seamănă cu cele patru anotimpuri” și „limba semnelor este total diferită de limba română, doar limba iubirii este una singură” au avut un impact puternic asupra mea și nu numai. Interpretarea plină de sensibilitate m-a făcut să simt și să trăiesc emoțiile personajelor, fie că erau de bucurie, de nostalgie sau de tristețe.
Piesa explorează povestea unui cuplu aflat în punctul despărțirii. Vera, soția, are un vis, de a urca pe scenă în postura unei cântărețe și credea că soțul ei, cu deficiențe de auz, nu o poate înțelege și ajuta în acest sens. Tensiunea dintre ei este accentuată de obstacolele din comunicare, însă iubirea rezistă, măcar un timp, dezvăluindu-se în replici și prin gesturi pline de tandrețe. Deși comunicarea lor pare fracturată, replica „Ne iubim, doar că suntem diferiți” e o lecție subtilă despre acceptarea diversității în cuplu.
Personajul Mara, fiica lor, aduce o altă dimensiune, explorând tema discriminării. Mara trăiește într-o lume care îi pune bariere din cauza dizabilității sale, aceasta auzind doar cu ajutorul unui aparat auditiv, dar aceste obstacole o ajută să devină mai puternică. Replica sa „cu semnele mă simt mai liberă decât cu aceste cuvinte” a fost un moment ce m-a sensibilizat, arătâd siguranța pe care i-o oferă limbajul semnelor.
Piesa abordează discriminarea din mai multe unghiuri, atât din perspectiva unui copil respins de ceilalți, cât și din perspectiva unui adult exclus din societate. Mara povestește că tatăl ei, de altfel un mecanic bun, și-a pierdut locul de muncă din cauza unei legi discriminatorii. Acest detaliu subliniază nedreptatea cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și arată că societatea trebuie să evolueze pentru a îmbrățișa diversitatea.
Am observat că publicul a fost profund mișcat de piesă. În jurul meu, am auzit râsete, reacții de surpriză și am zărit lacrimi, semne clare că emoțiile de pe scenă au ajuns în inimile tuturor. Spectatorii au părut captivați, iar cei care au împărtășit aceeași experiență de viață cu personajele au fost vizibil emoționați. În final, aplauzele prelungite și atmosfera plină de sensibilitate au reflectat impactul pe care piesa l-a avut asupra tuturor.
0 grade cu soare este o piesă cu o însemnătate mare. A reușit să îmi arate cât de important este să îi acceptăm pe ceilalți, să renunțăm la prejudecăți și să învățăm să iubim dincolo de barierele lingvistice sau de cele fizice. Abordarea regizorală mi s-a părut unică, iar jocul actorilor a fost, după părerea mea, de excepție, dând viață unor personaje complexe și veridice. Singurul aspect critic este poate legat de lipsa decorului elaborat, dar tocmai această simplitate a contribuit la autenticitatea și la forța transmiterii mesajului. 0 grade cu soare este o lecție despre iubire și despre puterea de a comunica dincolo de cuvinte, iar, tocmai de aceea, o consider o creație ce merită (re)văzută și apreciată.
Săptămâna Teatrului Tânăr
Scenariul Filip Odangiu și Diana Aldea
Regia Filip Odangiu,
Text de Filip Odangiu
Echipa de creație
Regia: Filip Odangiu
Scenografie: Filip Odangiu
Muzica:
Video design: Victor Sindean, Filip Odangiu
Light design: Filip Odangiu, Alex Condurat
Coregrafie: Sinkó Ferenc
Distribuția (pe roluri):
Sinkó Ferenc – (rol Radomil Seretlean)
Ioana Cojocărescu – (rol Vera Seretlean)
Maria Pandrea- (rol Mara Seretlean)
Ingrid Neacșu – (rol Notarul, Chelnerița)
Centrul de Creație Maidan, Cluj-Napoca
