iUBIRE cu i mic – Francesc Miralles

De Francesc Miralles bănuiesc că ați auzit, căci în urmă cu câteva luni apărea traducerea unui roman scris la patru mâini de el și de Care Santos – „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”. Întâmplător sau nu, atât romanul amintit, cât și cel despre care voi scrie în continuare, sunt recomandate de Bookhub.ro. Deși nu sunt o iubitoare de pisici, romanul acesta m-a cucerit de la bun început, iar paginile au curs apoi una după alta, relaxant, amuzant. Pomeneam de pisici pentru că, așa cum lesne se poate observa pe copertă, avem de-a face cu un astfel de exemplar, mai precis un motan apărut de nicăieri la ușa personajului principal și botezat de acesta Mishima.

„E nevoie ca animalele să poarte un nume?” m-am întrebat. Chiar sub nas aveam un raft cu romane și privirea mi s-a oprit la Amurgul marinarului. N-am mai stat pe gânduri și i-am pus numele autorului:

– Mishima.

Patrupedul mi-a răspuns cu un miorlăit sonor, de parcă ar fi fost de acord să poarte numele scriitorului japonez care se sinucisese făcându-și seppuku. (pag. 24)

Referințele literare sunt numeroase, ceea ce nu e surprinzător, dacă avem în vedere faptul că Samuel de Juan este lector la catedra de Filologie Germanică a universității din Barcelona, iar cărțile reprezintă o parte importantă a vieții sale singuratice. Goethe, Kafka, Bertolt Brecht, ba chiar și Charles Bukowski (pe care, apropo, îl displace) îi conferă acestuia numeroase teme de reflecție. Samuel duce o viață destul de anostă, singur la cei treizeci și șapte de ani ai săi, împărțindu-și timpul între universitate și apartamentul său întunecos, fără palpitații, fără adrenalină, fără nimic care să-l scoată din plăcuta rutină. Asta până ce la ușa sa apare motanul despre care vă spuneam, apariție care atrage după sine o serie de interacțiuni și întâmplări care, aparent fără a fi legate prin ceva, contribuie la conturarea unei povești încântătoare despre iubire, despre prietenie, despre lucrurile cu adevărat importante, care nu întotdeauna par a fi astfel.

„În fond, noi am decis arbitrar când încep anii, lunile, chiar și orele. Organizăm lumea pe măsura noastră, iar asta ne liniștește. Poate că, dincolo de haosul aparent, Universul are o ordine, la urma urmei. Dar, fără îndoială, nu va fi a noastră.” (pag. 9)

„iubire cu i mic” este o veritabilă lecție de viață, un roman inspirațional plin de optimism care îți dezvăluie frumusețea ce se ascunde în spatele celor mai neînsemnate lucruri sau gesturi. Printre reflecții pline de miez și rafale de umor, descoperim câteva dintre tainele existenței noastre – simplă și complicată deopotrivă. Iar iubirea, mai ales că e menționată și în titlu, nu putea lipsi din peisaj, ea fiind cea care stârnește, de fapt, întreaga aventură printre nimicurile cotidiene. Pentru Samuel, viața avea un aspect plat. Viața sa socială era aproape inexistentă, principalele repere ale sale fiind cărțile, filmele și muzica clasică – amănunte care m-au făcut să îl invidiez un pic. 🙂

„În ultimă instanță, scopul este ca la masa noastră să se așeze cineva care să ne placă. Cel care vrea cu adevărat să fie singur, rămâne acasă. Acolo chiar că nu se întâmplă nimic.” (pag. 140)

Și totuși, și lui îi lipsea ceva, așa cum fiecăruia ne lipsește ceva, chiar dacă altora li se pare că avem totul. Forțat oarecum de împrejurări, purcede în dezlegarea unui puzzle ale cărui piese se ivesc treptat, pe măsură ce îndrăznește să trăiască, ieșind din carapacea sa confortabilă. Un rol decisiv îl are acest motan Mishima, fără de care nu ar fi ajuns să-și cunoască vecinul de la manardă, apoi, dacă nu l-ar fi cunoscut pe acesta, nu ar fi ajuns să… dar mai bine descoperiți citind întregul lanț de întâmplări care se învârt în jurul unei sărutări de fluture. Cum? Nu știți cum sărută fluturii? Un motiv în plus să vă lăsați învăluiți în mirajul acestei cărticele încântătoare, cu efect revitalizant. (În paranteză aș putea spune că m-a animat de-a binelea, alungând pe parcursul lecturii simptomele sâcâitoare ale unei răceli ce nu-mi dădea voie până atunci să mă adâncesc în lectura vreunei cărți.)

Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam romanul acesta, a reușit să mă țină „în priză” de a lungul celor aproape 250 de pagini ale sale și nu de puține ori m-a pus pe gânduri, căci frazele pătrunzătoare nu sunt puține, așa cum nu puține sunt cele care îți aduc măcar un zâmbet pe buze. Și personajele sunt interesante, unele misterioase, altele bizare, fără a mai pune la socoteală motanul, care se ascunde ori de câte ori ar trebui să fie vaccinat. Peste toate se revarsă atmosfera boemă a Barcelonei, rafinamentul său fascinant – cadrul perfect pentru povestea pe care ne-o propune Francesc Miralles. „iubire cu i mic” emană poftă de viață. Poate că vă întrebați de ce cu i mic? O întrebare care m-a bântuit de-a lungul lecturii și nu pot spune că i-am găsit un răspuns precis. Poate că el se găsește pe fața ascunsă a lunii (ca să aflați de ce spun asta, trebuie să căutați în carte). Cu i mic sau cu i mare, iubirea se dezvăluie treptat și se răspândește în multiple direcții. Samuel îi descoperă formele o dată ce a intrat în această aventură declanșată de apariția lui Mishima. Banalitatea are stropul său de adrenalină, totul este să îți dai voie să îl simți, să te deschizi mai mult sau mai puțin voit către el. Luate separat, multe dintre cadrele acestei povești ar putea părea plicticoase. Însă, prinse în țesătura narativă a lui Miralles, ele dobândesc un suflu incitant. Recomand „iubire cu i mic” celor dornici de o lectură relaxantă, dar inteligentă.

Editura: Humanitas Fiction