Vater și lecția mea

Articol scris de Lavinia Vișan

Se ia o temă, se studiază bibliografia, se schițează pașii, se umple cu informație / „cărniță” scheletul, se adaptează la actorii direcți și obiectivele ministeriale, mintal se joacă piesa și totul e perfect. Numai că practica e altceva. Lecția e un organ viu pentru că e constituită din ființe vii: elevi, profesor, școală. Totul se adaptează din mers, crește, se transformă și ceea ce părea perfect pe hârtie, dispare sub modelarea perpetua a timpului. La fel se întâmplă și cu o piesă de teatru.

E un proces.

În ambele situații încerci să fii mai bun decât ai fost, să fii altfel decât alți profesori/ regizori, ca să fie bine și de neuitat.

În timpul orei, sunt elevi care strălucesc, care ridică mâna, care știu. Dar și ceilalți sunt parte a jocului, prin tăcere sau netăcere.

Nu există rol mic sau mare. Există doar un spectacol construit cu oameni pentru oameni.

Foto din timpul repetițiilor – Ada Bicfalvi

M-am dus fără așteptări la Sibiu, știind cum au fost Rebengiuc și Hopkins. Dar știam că nu va fi ușor pentru mine. Știam prea multe despre Alzheimer. Știam ce poate face Dumitru Acriș cu noi.

Vater/ Tatăl/ Daniel rătăcește printre amintirile care se succed, zi/ noapte, trecut/ prezent, își caută ancora care îl ține încă în prezent: ceasul. Chipurile din mintea lui se contopesc, se diluează, îl înhață, îi vor răul. Îl vedem schimbandu-se de haine, trecând de la omul confuz la cel care bolborosește într-un spital. E în alb, atât de alb, precum o coala albă de hârtie. E un drum înapoi. Doar ceilalți sunt culoare, sunt pasiune, sunt viață. Daniel e tatăl pierdut în lumea lui, în lumea Anne/ Elise, în lumea celorlalți.

Anne/ Viviana e atât de fragilă și de expresivă. Dar forța ei leagă și dezleagă umbrele/ frânturile tatălui.

Tatăl este însoțit de la început până la final de către Elise – fiica pierdută. E(v)a e memoria. Tăcută, ștearsă, într-un colț de scenă, ea are mici tresăriri, ca o fantomă ce bântuie camera. Diafană, un înger – pare a se frânge în orice moment.

Foto din timpul repetițiilor – Ada Bicfalvi

Fabiola/ Isabelle e chintesența iubirilor trecute. E flacără ce s-a stins, ce s-a pierdut printre pastile albastre. E jocul de-a iubirea și de-a bătrânețea. (Am văzut câtă tensiune a ținut în ea, Fabiola, când la final încerca să își potolească lacrimile.)

Pierre/ Andre/ bărbatul – două chipuri care duc lupta cu tatăl care e pierdut printre imagini vechi și noi. Patrick e Făt-Frumos. D. Plier e copia matură a tatălui.

Viviana/ Anne e la mijloc între bărbații din viața ei: pe unul îl dorește, pe celălalt vrea sa îl ucidă. Din prea multă iubire, din prea mare disperare.

După ruptura de tată/ de copilărie, Anne reușește să fie/ să dea viața, în timp ce ultimele respirații grele se aud.

Asistentele/ Fatma, Ada, Johanna ne răsfăță, strâng, se joacă cu noi. Totul e un rol.

Piesa e o despărțire de noi înșine. Obiectele din jur se volatizează, e o tăcere care murmură precum un cântec apăsător și ne urmărește pe toată durata piesei.

Foto din timpul repetițiilor – Ada Bicfalvi

Acriș taie în carne vie. Nu e o noutate pentru cei care îi cunosc spectacolele. Chiar si îmbrățișările dor la el. Te face bucăți, ca să te recompui. Se sparge.

Cioburile, pilulele colorate sunt strânse pentru a nu lăsa urme.

Nimic nu e la voia întâmplării. E gândit, calculat, e trăit. În Domnișoara Iulia (Teatrul Tony Bulandra Târgovişte), tăcerea apare sub forma prezentului/ viitorului inexorabil. E aici pentru noi. În Tatăl întinde mâna spre noi, urlă, respiră.

E oglinda în care ne obligă să ne privim.

Un strigăt, un refuz, o palmă, un scaun răsturnat – prea multe sunt trăite în casele în care ea/ boala a pătruns. E un spectacol catharsis pentru unii.

Murim alături de cei dragi, pentru că odată cu ei, dispare o amintire/ o parte cu noi.

Spectacolul în limba germană de la Teatrul Național Radu Stanca e un popas de neratat în care uitarea – atât de normală într-un azil, modifică molecular o familie.

E un spectacol care m-a invitat să caut informații despre echipă.

TATĂL / VATER – Teatrul Național Radu Stanca Sibiu – Secția germană