Vineri este Ziua Îndrăgostiților. Poți fi romantic oferindu-i jumătății tale flori și ciocolată, dar de ce să nu o surprinzi invitând-o la teatru? Deloc întâmplător, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a programat pe 14 februarie un spectacol despre iubire, mariaj, compromisuri, fidelitate și toate celelalte ingrediente ale unei relații. Este vorba de „MONSTRUL NISIPURILOR”, o piesă scrisă de Csaba Székely, unul dintre cei mai „jucați” dramaturgi din România, și montată la Dramatic de tânărul regizor Ándi Gherghe, un artist foarte activ, în special în zona teatrului independent. În distribuție: Elena Anghel, Vlad Ajder, Petronela Buda, Răzvan Clopoțel, Flavia Călin, Ștefan Forir, Elena Ghinea, Radu Horghidan, Cristina Uja-Neagu și Florin Toma. Spectacolul începe la 19:00 și durează o oră și 45 de minute, informații utile în cazul în care plănuiești o seară specială în doi.

Sâmbătă, 15 februarie, la ora 19:00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” este programată comedia moldovenească „SALBA DRACULUI”, după Vasile Alecsandri, în regia maestrului Alexandru Dabija. Spectacolul a fost selectat la prestigiosul Festival Național de Teatru în 2019 și în același an a obținut Premiul pentru regie la Festivalul Național de Comedie de la Galați. În distribuție: Florin Toma, Petronela Buda, Lucian Pînzaru, Ciprian Brașoveanu, Radu Horghidan, Vlad Ajder, Vlad Volf, Ștefan Forir, Oana Mogoș, Flavia Călin, Elena Anghel, Ionuț Moldoveanu, Oana Preda și Răzvan Clopoțel. Spectacolul durează o oră și 50 de minute și nu este recomandat minorilor cu vârsta sub 16 ani.

Duminică, 16 februarie, la ora 19:00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” poți vedea „TAKE, IANKE ȘI CADÂR”, o comedie clasică de Victor Ion Popa, în regia lui Eugen Făt. Spectacolul prezintă povestea de dragoste dintre Ana și Ionel, care trebuie să învingă prejudecățile etnice. În distribuție: Stelian Stancu, Gabriel Constantinescu, Lucian Pînzaru, Dan Căpăţână, Ciprian Braşoveanu, Cristina Uja-Neagu și Svetlana Friptu. Spectacolul durează două ore și 25 de minute, are pauză și este potrivit pentru întreaga familie.

Biletele pot fi achiziționate online de pe bilete.fanitardini.ro și de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758-089-994 sau 0758-049-850.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura