Cu Vacanţe filocalice, Gabriel Pătraşcu a câştigat Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească – ediţia 2015. Cartea a fost publicată şi în ediţie digitală şi va fi lansată la Bookfest 2016.
DESPRE CARTE
Nu este nici Baedeker, nici Michelin, este ghidul lui Gabriel Pătraşcu, cea mai originală şi mai spirituală călăuză, pe care orice turist împătimit şi-ar dori-o.
Impresiile sale de călătorie, pline de prospeţime şi umor, ocolesc textele seci sau encomiastice din pliantele multicolore şi privilegiază privirea genuină, fără idei preconcepute, care însă ascunde o profundă cunoaştere a culturii şi civilizaţiei sacre, dar şi laice. Cele 20 de povestiri, narate în ritm alert de stand-up comedy de un cavaler cruciat eretic, pendulează între trecut şi prezent cu naturaleţea cu care doar memoria şi asociaţiile rapide de idei pot aduna laolaltă amintirile din copilărie şi vieţile sfinţilor.
Vacanţele filocalice ale lui Gabriel Pătraşcu nu sînt doar cronica unei căutări a frumuseţii, ele au şi darul de a descătuşa hohote de rîs homeric şi de a invita la o provocatoare odisee. Iar acesta este doar începutul.
„Datorez această carte lui Vlad Muşatescu, de la care am învăţat că adevărata călătorie nu este nici cu avionul, nici cu trenul, nici cu bicicleta şi nici chiar cu o copaie în loc de plută, ci sub oblăduirea unui document Word, pentru că ştii întotdeauna de unde pleci, adică de la o pagină goală, dar nu ştii niciodată unde vei ajunge, în mijlocul unei jungle din care nu s-a întors nimeni sau pe o plajă aglomerată, înconjurat de priviri iritate. Cuvintele sînt asemenea banilor. Unul îl cheamă pe celălalt şi, în scurt timp, te trezeşti purtat de un şuvoi zornăitor pe cărări fascinante, cu un zîmbet tîmp pictat pe figură. Apoi criza mondială te lasă sărac lipit, la marginea deşertului, călare pe o jumătate de iepure şchiop. Iar ăsta e cazul fericit. Pe mine unul scrisul acestei cărţi m-a vindecat de multe boli, dintre care amintesc doar ipohondria, profilaxia şi fandaxia. Sper să le fie de folos şi altora. E trist să vezi oameni tineri răpuşi în floarea vîrstei de asemenea cumplite maladii.” (Gabriel Pătraşcu)
FRAGMENT
Ultima oară când am ajuns la Istanbul am tras la un hotel în Pera. Dimineaţa, la micul dejun, am văzut-o pe Merkel, o pisică albă, pufoasă, mare şi leneşă. Se lăfăia pe minuscula terasă a hotelului, unde abia încăpeau două măsuţe şi patru scaune. Stătea într-un colţ, chiar deasupra intrării de serviciu, pe unde treceau băieţii din personalul hotelului. Cum îl prindea pe unul, cum îi dădea o lăbuţă peste umăr. Când am intrat eu pe terasă, tocmai era ameninţată cu suprimarea raţiei de salam şi pastramă de vită. Nu părea prea impresionată. Fără îndoială, avea clientele ei fidele, pensionare nemţoaice, care fumau pe terasă şi citeau de la 7,30 la 10,30, îmbrăcate de oraş, cu aparatul foto agăţat de gât, pregătite să exploreze jungla istanbuleză, precum şi tinere arăboaice năuce, care înfulecau câte un platou de covrigi, îmbrăcate de casă, cu papucii de cameră în picioare, închipuindu-şi că în curând vor coborî la plajă. După frühstück, Merkel a coborât cu un salt graţios pe aleea îngustă şi s-a îndreptat către terasa hotelului vecin, „Mavi Konak”. Aceasta era mai mare şi, în consecinţă, găzduia trei pisici. După ce a înfruntat cu dispreţ suveran privirile lor ostile, convinsă că nu era rost de nici o ciupeală, a cotit-o spre Istiklal. A trecut pe lângă un bar închis, pe lângă o farmacie deschisă, dar la fel de pustie, apoi a ocolit cu grijă haita de 18 pisici a cerşetorului cu fes roşu pe care scria cu litere aurii Turkey şi a coborât spre Cucurkuma. O vreme l-a privit cu interes pe băiatul care făcea suc proaspăt de portocale şi de rodii pentru turiste, până când a trecut o motoretă. Supărată de zgomot, a apucat-o spre Muzeul Inocenţei al lui Orhan Pamuk, în ciuda hamsiilor din cauciuc de sub sticla vitrinei şi a cerceilor lui Fusun, cu perlele lor false. A trecut pe lângă micul restaurant al burtosului simpatic, dar nu s-a oprit. De când îi murise nevasta, nu mai era mereu cu zâmbetul pe buze, se posomorâse, îşi dăduse jos mustaţa falnică, ba chiar şi slăbise. Abia în Karakoy s-a oprit, pe docul de Uskudar, lângă cutiile de plastic ale pescarilor. S-a întins la soare şi s-a prefăcut indiferentă. Nu a trecut mult până când un pescar a deschis o cutie, a scotocit în străfundurile ei misterioase şi a adus la lumină un mic stavrid. Merkel l-a înhăţat cu dexteritate, apoi s-a mutat ceva mai aproape de samariteanul ieşit la pescuit. Acesta a privit-o amuzat şi i-a adresat câteva cuvinte. Merkel doar a clipit. În scurt timp, a mai apărut un mic stavrid. Cu apetitul mai mult stârnit, decât satisfăcut, Merkel s-a tras şi mai aproape de pescar. Oftând resemnat, incapabil să reziste apariţiei imaculate şi pufoase, pescarul s-a despărţit de un stavrid zdravăn. Abia acum Merkel s-a declarat satisfăcută. S-a retras cu peştele în spatele unui ghiveci uriaş cu flori, să-l devoreze în linişte. Locul ei a fost ocupat imediat de alte patru pisici miorlăitoare şi obraznice. Una dintre ele chiar s-a cocoţat pe cutia de plastic, încercând să o desfacă. Pescarul le-a privit şăgalnic şi le-a zis:
– Yok balik…
În călătoria lui, de la Paris la Ierusalim, François-René de Chateaubriand a trecut şi prin Pera. A remarcat absenţa aproape totală a femeilor, lipsa trăsurilor de pe străzi şi numeroasele haite de câini fără stăpân. De atunci, multe lucruri s-au schimbat. Acum e plin de femei în Pera, în general turiste, dar şi localnice, împărţite în cele două mari categorii: gospodine sau funcţionare la băncile de pe Bankalar Caddesi. Ce e drept, trăsuri nici acum nu sunt, dar maşini se găsesc cu prisosinţă, mai ales pe bulevardul Tarlabasi, pe lângă locantele un pic dubioase care vând kokorec şi iskembe. Cât despre câini, se întâmplă să mai apară câte unul rătăcit, debusolat, căutând disperat drumul către Fatih, dar locul lor se pare că a fost luat de pisici. Orhan Pamuk povesteşte cum asculta hămăiturile câinilor din Nisantasi. Pe acolo nu am văzut nici un câine, deşi nu este exclus ca vreunul dintre metrosexualii care iau masa la localurile de lux de lângă magazinul Chanel să deţină o javră, cu un pedigriu mai stufos decât al propriei familii de îmbogăţiţi din furniturile armatei turce, în Primul Război Mondial. Numai în parcul unde sunt aliniate busturile marilor conducători ai popoarelor turcice, am dibuit cel puţin 25 de pisici, dintre care una se cocoţase fix pe picioarele părintelui patriei, singurul deţinător al unei statui impunătoare. Ei, şi pisica asta se freca de pantalonii lui Mustafa Kemal Atatürk, părând că aşteaptă o bucată de salam. Dar el era ocupat cu steagul Turciei. De asemenea, părea să le ţină un discurs liderilor mai mici şi mai puţin norocoşi decât el, care nu au locuit la Dolmabahçe şi care nu îşi petreceau vacanţele la Yalova, la băi termale.
DESPRE AUTOR
Gabriel Pătraşcu s-a născut pe 26 martie 1973, la Constanţa. Este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti în 1997. Este notar public. A debutat în 1996 cu o povestire SF în revista Anticipaţia.
