Pe 15 iunie, de la ora 19:00, la Sala Mare, Teatrul Național Iași lansează, în premieră pe țară,  spectacolul Arcadia de Tom Stoppard, montat de Vlad Cristache, regizor aflat la prima colaborare cu trupa Naționalului ieșean. Ultima premieră a acestei stagiuni îi aduce pe scenă pe actorii: Mălina Lazăr, Luca Gumeni, Ada Lupu, Ionuț Cornilă, Horia Veriveș, Dumitru Georgescu, Emil Coșeru, Andreea Boboc, Cosmin Maxim, Andrei Sava, Ioana Aciobăniței, Octavian Păun. Scenografia spectacolului este semnată de Theodor Cristian Niculae iar traducerea îi aparține Silviei Năstasie.

Tom Stoppard, dramaturg, scenarist și traducător, pe numele său adevărat Tomáš Straüssler, scrie această piesă în 1993. Textul este considerat de critici o capodoperă a „unuia dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani” în limba engleză, fiind votat pe lista scurtă, în anul 2006, de Instituția Regală a Marii Britanii pentru Premiul Cea mai bună carte de știință scrisă vreodată. În 1993, Arcadia este câștigătoarea Premiului Laurence Olivierpentru cea mai bună piesă, în același an vede pentru prima oară lumina scenei la Teatrul Național Regal din Londra, iar la New York, doi ani mai târziu, la Teatrul Vivian Beaumont, obține Premiul New York Drama Critics’ Circle și o nominalizare la Premiul Tony, la categoria Cea mai bună piesă.

În Arcadia, Stoppard îmbină îmbină știința, arta și filosofia, abordând o multitudine de teme precum teoria haosului, continuitatea timpului, sursacunoașterii, relațiile umane, sexualitatea, conflictul dintre rațiune și emoție, moartea și entropia. Acțiunea se desfășoară pe două planuri temporalejuxtapuse – începutul secolului al XIX-lea și sfârșitul secolului al XX-lea, în aceeași cameră din conacul Sidley Park. În 1809, tânăra Thomasina Coverly își pune întrebări despre matematică, haos și termodinamică, sub îndrumarea tutorelui său, Septimus Hodge, prieten al poetului Lord Byron. În prezent, scriitoarea Hannah Jarvis și profesorul Bernard Nightingale încearcă să reconstituie evenimentele din trecut pe baza indiciilor lăsate în jurnale și documente. Adevărul despre ce s-a întâmplat în vremea Thomasinei iese, treptat, la iveală.

Arcadia este „un elogiu al ideii de cunoaștere”, afirmă Vlad Cristache, „un text care ridică foarte multe întrebări relevante pentru noi. Și anume, în tot haosul în care trăim acum, există un sens? Există insule de ordine în aparentul haos? Întrebări despre cum percepem noi realitatea și cum o scriem de-a lungul istoriei prin literatură, artă, știință, toate reunite într-o poveste care conține foarte mult umor, suspans și mister”.

Vlad Cristache, unul dintre cei mai prolifici tineri creatori de teatru din România, a absolvit Regie Teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC) în 2009, urmând apoi cursurile de Master în Regia Teatrului Contemporan până în 2011. A montat pe cele mai importante scene din țară, a primit numeroase nominalizări și premii și a creat scenografia pentru multe dintre producțiile sale. În prezent, este la cârma Teatrului Excelsior, cu o viziune modernă și proaspătă, oferind tinerilor un repertoriu dinamic, modelat  pe nevoile și așteptările lor.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura