Un nou eveniment cultural urmează să aibă loc în București, pe 23 septembrie: este vorba de YARD SALE, organizat de asociația iCarte, iParte, pe strada Paris nr. 12 din București, unde mai mulți expozanți vor expune o sumedenie de produse din zona artei. Evenimentul aduce împreună scriitori și cititori: invitații Camelia Cavadia, Radu Paraschivescu, Liviu G. Stan și Emilia Toma vor purta discuții captivante despre piața de carte din România, rolul scriitorului în societate și nu numai, în cadrul momentelor moderate de Roxana Brănișteanu, organizatoarea evenimentului. De asemenea, invitată este și Rusanda Davideanu, expert în Brand Personal. 

Rusanda Davideanu, expert în Brand Personal, va povesti despre cum să ai o afacere de succes, dar și cum să te prezinți ca scriitor în piața de carte. 

“Piața de carte din România va fi decisă de următorii cinci ani: cum promovăm scriitorii, cum îi scoatem în față și le dăm putere vocilor lor într-o eră a Instagramului & Tik-Tok-ului? Cred foarte mult în puterea brandului personal în domeniul cultural și mi-aș dori să avem cât mai multe evenimente de tipul acesta, care să îi scoată în față, la microfon, pentru a se arăta lumii.”,

Rusanda Davideanu, expert Brand Personal. 

Începând cu ora 11.00, scriitoarea Camelia Cavadia va vorbi despre piața de carte din România, dar și despre rolul scriitorului român de astăzi și provocările de a fi scriitor.

“Mă bucură orice întâlnire cu publicul cititor, cu oamenii dornici să interacționeze la modul cel mai sincer și real cu alți oameni, mă emoționează schimbul de energii care se creează la astfel de întâlniri și consider că de la oricine ai ceva de învățat, dacă ești deschis să asculți și să primești. Tocmai acestea sunt motivele pentru care abia aștept evenimentul din 23 septembrie organizat de Roxana Brănișteanu.”,

Camelia Cavadia, scriitoare.

De la ora 14.00, vor sosi și ceilalți invitați, iar vizitatorii se vor bucura de o discuție interesantă între scriitorii menționați mai sus, Radu Paraschivescu, Liviu G. Stan și Emilia Toma, continuând cu Rusanda Davideanu. Evenimentul continuă cu muzică live, în curtea de pe strada Paris nr. 12.

„Mă bucur să iau parte la un asemenea eveniment eclectic. Oricând este oportună o „agapă” cu dichis interdisciplinar. Pentru că, în fond, ingredientul care dă gust spațiului public nu este granița socială, ci unitatea în diversitate.” ,

Liviu G. Stan, scriitor.  

Pe 23 septembrie, în intervalul 09.00-18.00, vizitatorii vor putea savura un pahar de vin oferit de organizator. Tot în cadrul acestui eveniment va exista un food truck cu pizza, amenajat în incinta curții. La standurile amenajate se pot găsi cărți, haine, tablouri, accesorii și multe altele.

“Acest târg-eveniment are scopul de a încuraja interacțiunea între oameni, îndeosebi între cititori, promovând cititul și scriitorii români contemporani. Vizitatorii vor putea discuta, la un pahar de vin, despre literatură, achiziționând titluri interesante de la standurile expozanților, cât și alte produse din zona artei. Vom avea momente cu scriitori – Radu Paraschivescu, Liviu G. Stan și Emilia Toma, dar și pe Rusanda Davideanu, care este expert în Brand Personal, cât și muzică live și un food truck unde Radu Darie ne va pregăti pizza cu cele mai proaspete ingrediente” — Roxana Brănișteanu, organizator.

YARD SALE este un eveniment cultural, aflat la prima ediție, care își propune să unească cititorii și scriitorii într-un cadru prietenos, prin promovarea lecturii. Evenimentul este organizat de Roxana Brănișteanu, creatoarea brandului cultural iCarte, iParte, om de radio, scriitoare, creator de conținut, youtuber și blogger.

 

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura