Un Crăciun sub semnul poveștii

Finalul de an calendaristic aduce în prim-plan bilanțurile; dincolo de nevoile unora de atenție și de obsesiile altora de a demonstra că sunt „cei mai buni” rămâne funcționalitatea unui astfel de efort de a contabiliza evenimentele și de a le ordona după anumite criterii. Anul 2025 a fost și anul când s-a desfășurat la București o nouă ediție a Festivalului Internațional George Enescu, iar concertele și evenimentele cuprinse în programul ediției au implicat, într-un fel sau altul, Filarmonica George Enescu. E greu să crezi că după o lună de festival internațional stagiunea primei filarmonici a țării poate să propună programe cel puțin ofertante, dacă nu la fel de bune cu cele propuse de orchestrele lumii venite în capitala țării pentru a încânta un public foarte divers, dar și exigent, în egală măsură. Dar realitatea ne-a contrazis și, de această dată, spre bucuria melomanilor fideli, care au făcut posibil imposibilul: 75% din concertele primei părți din stagiunea 2025-2026 au fost sold-out. Aici intră și recitalurile camerale susținute în Sala Mică a Ateneului Român, dar și concertele desfășurate sâmbăta sau duminica, inclusiv cele dedicate copiilor și cele care fac parte din Stagiunea de Jazz.

repetiții – credit foto Cătălina Filip

În spatele acestui succes se ascund multe: o strategie managerială gândită de Marin Cazacu încă de la momentul preluării conducerii Filarmonicii George Enescu, o echipă de management dinamică, care caută în permanență soluții pentru problemele generate de bugetul de austeritate, gradul ridicat de incultură al unei părți importante din populația țării, reticența și prejudecățile cu care sunt primite concertele de muzică cultă (clasică, veche sau contemporană/nouă) etc. Biletele la un concert la Filarmonică nu sunt ieftine, având în vedere că marea majoritate a melomanilor este alcătuită din foști profesori sau intelectuali care nu se pot lăuda cu venituri cu care să-și satisfacă nevoile culturale, dimpotrivă; mecenatul în România este în continuare mai mult un deziderat decât o practică curentă, ceea ce îngreunează munca celor din conducerea instituției. Concertele susținute de Orchestra Filarmonicii George Enescu în această toamnă au fost conduse (în proporție covârșitoare) de dirijori invitați, cu soliști cu CV-uri profesionale impresionante invitați la București să cânte împreună cu muzicienii orchestrei și se poate afirma cu certitudine că emoție au stârnit, atât în rândul publicului, cât și în rândul criticii de specialitate.

repetiții – credit foto Cătălina Filip

Anul 2025 a fost anul George Enescu (70 de ani de la moarte), anul Șostakovici (50 de ani de la moarte), anul Ravel (150 de ani de la naștere), anul Bizet (150 de ani de la moarte), anul Bach (275 de ani de la moarte), anul Strauss fiul (200 de ani de la naștere) și anul Bartók (80 de ani de la moarte); așa se justifică programele de concert, care nu de puține ori au stârnit controverse, cei care n-au fost mulțumiți uitând de toate comemorări sau celebrări. Pe de altă parte, niciunul din compozitorii pomeniți aici nu intră în categoria „minorilor”, ceea ce mă determină să afirm că străduințele conducerii Filarmonicii George Enescu au avut un rost, dar și o finalitate certă: bucuria auditoriului și instrumentiști din ce în ce mai buni, capabili să interpreteze lucrări dificile. A crescut numărul concertelor memorabile, s-a auzit și muzică nouă sub cupola Ateneului Român, dar și piese vocal-simfonice, astfel încât nu de puține ori scena s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

repetiții – credit foto Cătălina Filip

Am scris despre multe din concertele primei părți din stagiunea curentă, nu mai reiau aici ideile. Doar adaug, în loc de concluzie, câteva idei despre ultimul concert al lunii decembrie susținut Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu, cu Leon Hussain dirijor și Alexander Sitkovetski solist. Teatrele de operă și balet din întreaga lume propun în preajma Crăciunului câteva spectacole „clasice”: povești de crăciun scrise în diverse epoci, baletul Spărgătorul de nuci ș.a. Oamenii au nevoie de aceste reprezentații pentru a intra în atmosfera de sărbătoare, de aceea nu caută cu orice noul sau diversitatea. Se preferă adesea formule clasice, care au trecut proba timpului și care bucură generații diferite de public. Filarmonica George Enescu n-a mers pe calea bătătorită anul acesta, dimpotrivă. N-a renunțat la poveste, în schimb a rescris capitolele acesteia – trei la număr – cu ajutorul unor compoziții care nu sunt foarte des cântate la noi.

repetiții – credit foto Cătălina Filip

O bucurie în sine să începi povestea cu un capitol compus de Rimski-Korsakov: selecțiuni din Suita Noapte de Crăciun. Hussain a apelat la o formulă magică și a condus orchestra de la primele note folosindu-se de o combinație de elemente specifică lui: vivacitate (e un dirijor care simte muzica cu tot corpul), jovialitate, pasiune și un respect profund pentru toate partidele orchestrei. Foarte atent cu intrările, a avut grijă ca evidența să țină de efortul colectiv, să nu lase orgoliile personale să domine. Capitolul al doilea al poveștii a fost scris cu ajutorul solistului Alexander Sitkovetski. Suita Amintiri dintr-un loc drag de Ceaikovski a fixat povestea definitiv într-o ramă de basm muzical. Chiar dacă în sine, piesa nu are legătură cu sărbătorile de iarnă, în realitate pădurea fiind cadrul perfect pentru orice poveste, cu atât mai mult pentru una de Crăciun. Ceaikovski nu se cântase de ceva vreme pe scena Ateneului, deci numai bine a fost. Sitkovetski, pe cât de tânăr, pe atât de muzical, de atent la indicațiile dirijorului și bucuros de dialogul cu orchestra. La Scherzo ne-a arătat că deloc întâmplător să fie invitatul Filarmonicii pentru acest concert, iar la ultima parte am apreciat foarte mult spiritul lui de povestaș. O bucurie în sine bisul cu orchestră și cor, ceea ce denotă respect față de cei care l-au invitat, dar și față de public. Fragmentele din opera Hänsel și Gretel scrisă de Engelbert Humperdinck a fost cel de-al treilea capitol al poveștii, o frumusețe de închidere de program, care mi-a readus aminte de puterea poveștii bine scrisă. Cu Evgenia Sotnikova și Jake Arditti în roluri principale, cărora li s-au alăturat Vlad Damian (recitator), Ștefania Chițulescu (alto) și membrele Corului Filarmonicii (așezate în cele două loje de pe scenă) Hänsel și Gretel a fost momentul serii cel mai plin de bucurie. Remarcabil cum Arditti s-a mișcat în rol și contaminantă bucuria lui Hussain de a dirija un astfel de moment. Am apreciat eleganța combinată cu firescul dat de specificul rolului la Sotnikova și m-am încărcat cu energia sălii, care a aplaudat frenetic inclusiv bisurile orchestrei.

repetiții – credit foto Cătălina Filip

Stagiunile artistice au avantajul – descoperit târziu de mine – de a nu coincide cu limitele unui an calendaristic. Stagiunea curentă, începută când ecourile Festivalului Internațional George Enescu încă se mai auzeau, a pus Orchestra Filarmonicii George Enescu într-o lumină foarte bună. Consolidarea viziunii și proiectului managerial prin intermediul unor evenimente atent gândite – să nu uităm de seria de dialoguri moderate de Oana Marinescu cu o parte din invitații instituției – și a unor concerte foarte bune dovedesc că succesul poate fi la îndemână, cu condiția să știi să ți-l planifici. Știu, nu sună prea artistic ce spun aici, dar felul cum se prezintă muzicienii orchestrei Filarmonicii Enescu astăzi nu ține doar de tehnică, repetiții și studiu individual, ci și de felul cum au înțeles să se prezinte în fața publicului: joviali, deschiși spre dialog, cu ținute demne de marile scene. Poate că aici este și meritul concertmaistrului Rafael Butaru, căruia îi apreciez cu fiecare ieșire la scenă tonusul. Aștept cu interes partea a doua a stagiunii curente, cred că vom avea parte de cel puțin câteva concerte memorabile. Până atunci, să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă și de timpul petrecut în familie.