Ascult jazz în (aproape) toate formele lui de foarte mulți ani. Când și când, doar asta ascult, las muzicile să meargă random și, de la un punct încolo, nici nu prea mai contează stilul, genul, epoca sau solistul/formația; alteori ascult obsesiv o singură formație. Jazzul pentru mine, nu e despre soliști, ci despre comuniune, de aceea și când ascult o voce sau un instrumentist, caut în primul rând asocierea acestora cu ceilalți. Jazzul e un performance în multiplele lui forme muzicale, dar mai este și reuniune. Muzica libertății absolute e, paradoxal, muzica oamenilor-care-nu-pot-trăi-singuri. Sau care nu vor să fie singuri, ci vor să împărtășească plăcerea cu ceilalți. Jazzul te vindecă de orgolii și te ajută să-ți pansezi rănile, astfel încât cicatricile să fie invizibile. Jazzul e evoluție și încă multe altele.
Ascultând pregătirile pentru concert, mi-au trecut toate spaimele. Trecusem printr-o zonă a parcului unde kitsch-ul domina fonic și vizual și mă gândeam cu groază că n-o să mă pot bucura nicicum de concertul din cadrul ediției 2024 a proiectului PIANO EXPRESS. Parcul Izvor s-a dovedit primitor pentru toată lumea și prietenos cu toate vârstele. Cum la concertele organizate de un trio de femei fantastice – Ilinca Păun Constantinescu, Adriana Toacsen-Ponta și Diana Rotaru – publicul e divers din toate punctele de vedere, n-a fost nicio mirare că în Rondul Bicicliștilor s-au adunat preț de o oră și ceva copii de toate vârstele, adulți, dar și persoane cu dizabilități (copii sau maturi, de asemenea). Ne-am găsit locurile – pe pături, bănci sau în picioare – și ne-am lăsat purtați de muzicile unui trio excepțional. Un trio care mi-a adus aminte că oamenii de jazz care reușesc să facă carieră au o educație muzicală clasică solidă. Ascultându-i pe pianistul și compozitorul Andrei Petrache, basistul Mike Alex și percuționistul Philip Goron, mi-am adus aminte cu drag de un interviu dat de Aura Urziceanu acum mulți ani, în care ea povestea că a studiat vioara inclusiv la liceu; deloc întâmplătoare amintirea, pentru că Andrei Petrache a studiat la un liceu de muzică, după care a terminat facultatea și masterul în același domeniu, toate în București. Adăugați și preocuparea pentru dirijorat și compoziție de muzică nouă și tot n-aveți un tablou complet al personalității acestui tânăr.
După deschiderea concertului, mi-a fost clar că n-o să fie unul oarecare. Chiar dacă a fost în aer liber, într-o intersecție de alei, toate melodiile s-au auzit impecabil (chapeau bas tehnicienilor care au asigurat sunetul pentru toate concertele din cadrul PIANO EXPRESS!), ceea ce a făcut posibilă creșterea numărului de spectatori pe măsură ce trecea timpul. Bucureștiul nu e foarte prietenos cu iubitorii de jazz; locurile unde se poate asculta un astfel de concert le numeri pe degetele de la mâini; înainte de pandemie exista o stagiune de jazz la Teatrul Act, tot atunci exista și o stagiune de jazz la ARCUB – Hanul Gabroveni, ba chiar și un festival de jazz organizat toamnă, care făcea concurență serioasă festivalului Enescu. Astăzi există un club de jazz în Cotroceni, s-a reinventat stagiunea de la Green Hours, la fel și stagiunea big-band-ului Radio România; au încercat cei de la POINT să pună bazele unei stagiuni de concerte de jazz, dar să vedem dacă vor reuși să continue proiectul. În rest, cauți pe site-urile cu bilete la concerte concertele cu astfel de muzici precum acul în carul de fân. Am făcut această mică cartografiere a locurilor unde se poate asculta jazz (în mod obișnuit) în București ca să puteți înțelege și mai bine că ceea ce s-a întâmplat fix în ziua echinocțiului de toamnă, în Parcul Izvor, e o minune în sine. Muzicienii de jazz trebuie să cânte aproape orice altceva în majoritatea timpului, ca să-și poată satisface nevoia de jam session, improvizație, fusion și multe altele. De aici și formulele de scenă, care se schimbă foarte des (aici mai există și o altă explicație, dar detaliez altădată). AMPHITRIO (numele este format din inițialele celor trei muzicieni – Andrei, Mike și Philip) s-a înființat în 2022 și are deja două albume la activ, urmează cât de curând să fie lansat al treilea, ba chiar vor pleca și într-un turneu în opt țări fost comuniste. Melodiile cântate în concertul intitulat sugestiv NON STOP se regăsesc pe toate cele trei albume, cu alte cuvinte am avut parte de o prezentare exhaustivă a ceea ce pot ei să facă în materie de jazz. Și ce sound specific are AMPHITRIO, și ce ritmuri ne-au prezentat și ce combinații de ritm și armonie, de-mi vine în minte celebra expresie „splendoare în iarbă” (da, da, e titlul unui film celebru, Andrei Petrache compune și muzică de film, sic!). Electro-groove, influențe heavy-metal și din muzica de folclor autohton unguresc sau slovac, toate au ajuns la noi, cei din public, împreună cu plăcerea și bucuria de a cânta a celor trei. Șocant de serios și de implicat pianistul, în schimb percuționistul ludic cât să dea culoare concertului, pentru ca basistul să fie cheia de decodare a mesajelor care circulau între cei doi. Schimbări de ritm care însoțeau reluarea temelor, de o asemenea manieră încât discursul muzical să se scrie de la sine, iar cei din public să nu se simtă precum martorii într-un proces de intenție. Nimic din toate acestea, în schimb multă, foarte multă bucurie, favorizată și de un apus de soare mai cald decât mă așteptam.
Points, Seasons și Timelines sunt cele trei albume AMPHITRIO. Am ascultat piese de pe toate, un program foarte bine alcătuit, menit să provoace publicul să-i caute, să vină să-i asculte în concert. Melodiile de pe albumul care urmează să fie lansat, un fusion de folclor est-european foarte bine temperat și infuzat cu ritmuri de jazz „clasic”, pur, mi-au adus aminte de bucuria pe care ți-o dă un big band, orchestra care poate liniștit ore în șir, fără să dea semne de oboseală. Deloc întâmplător, cred, mi-au revenit în minte eforturile lui Roland Szekely de a face cât mai popular acest gen muzical în România (din păcate, plecat prea repede în lumea umbrelor) sau muzicile lui Richard Oschanitzky, timișorean, ca și Philip Goron. Cum spuneam, toate se leagă, în jazz nu poate fi altfel.
În loc de încheiere: acum mulți ani, în celebrul Central Park asistam, absolut întâmplător, la un concert de jazz susținut de un trio al cărui nume nu l-am reținut. Singura restricție pe care am avut-o a fost să nu-i filmăm sau înregistrăm audio, poze puteam să le facem cât ne țineau aparatele. La concertul NON STOP al celor de la AMPHITRIO cred că s-a și înregistrat video, dar, credeți-mă, nimic nu se compară cu un concert live, să fii acolo, la câțiva metri distanță de muzicieni și să-i asculți cu tot corpul. Dacă le vedeți numele pe un afiș, nu ezitați, cumpărați-vă bilete.
PS: o să povestesc pe larg despre „Locuri ale memoriei”, despre locurile deloc întâmplător alese pentru concertele PIANO EXPRESS de anul acesta. NON STOP și-a găsit locul, Parcul Izvor, transformându-se într-un omagiu pentru toate victimele regimului comunist românesc. Cei strămutați cu forța din fostul cartier Uranus n-o să aibă niciodată rănile pe deplin vindecate, tot ce putem face este să nu le adâncim tristețile și să le minimalizăm traumele.
*
NON STOP – Parcul Izvor – PIANO EXPRESS. Locuri ale memoriei
Concert de jazz | AMPHITRIO (Andrei Petrache – pian; Mike Alex – contrabas; Philip Goron – percuție)
Ora 18:00 Tur ghidat | Dorothee Hasnaș și Ștefan Ghenciulescu (Uranus ACUM)
