Acum câțiva ani, m-am scufundat în istoria dinastiei Romanov, când am descoperit cărțile biografului Robert Kinloch Massie, cel care a dedicat o mare parte din cariera sa studiului acestei dinastii. Zic „m-am scufundat” pentru că e greu să citești doar o carte scrisă de Massie; e genul de autor care intrigă și creează dependență de lectură, folosind o rețetă simplă, dar eficientă: alegi un subiect curios, îl studiezi minuțios și îl expui într-o manieră lucidă, lipsită de exuberanțe, dar, în același timp, expresivă și plină de culoare. Timp de jumătate de an am trăit printre personajele lui Massie; m-au însoțit peste tot: citeam în pauza de masă și de cafea, citeam în transportul public și în avion, înlocuisem sportul de dimineață cu o oră de citit, citeam chiar și în timp ce găteam, pe cuvânt! Ca să nu-mi pierd slujba, nu vă mai zic că am citit, uneori, și în timpul ședințelor și că mi-am luat concediu ca să termin de citit una dintre cărți. A fost nebunie, disperare și euforie, în același timp. Amintirea despre cărțile lui Robert K. Massie e la fel de frumoasă ca și cea a mirosului ierbii, iarna.

Amintirea aceasta, deși veșnic vie, m-a copleșit de-a dreptul recent, când am vizitat Saint Petersburgul. M-am pomenit nu într-un oraș, ciîntr-o carte de istorie: clădirile lui somptuoase și impunătoare sunt construite nu din piatră și mortar, ci din intrigi și drame, străzile-i sunt pavate cu urmele personalităților care le-au bătătorit, iar aerul este îmbibat cu ambițiile, aspirațiile și deziluziile sufletului rusesc. Iar cartea de istorie în care m-am pomenit era semnată, negreșit, de Robert K. Massie. Tot ceea ce am citit de acest autor s-a trezit la viață, spontan, în timp ce mă plimbam prin parcurile, piețile și palatele acestui splendid oraș. Erau acolo toți: Petru I, Elizaveta, Ecaterina a II-a, Nicolae cu a sa Alexandra, Rasputin, toți acei printre care am trăit acea jumătate de an păreau că au lăsat amprenta lor peste tot în acest frumos oraș, iar Saint Petersburg-ul însuși s-a născut, pentru mine, din filele cărților acestui strălucit autor. Din acestea aflând istoria neobișnuită a orașului, nu ai cum să nu rămâi cu atât mai impresionat de măreția lui actuală:

«Many things about St. Petersburg are unique. Other nations, in the flash of youth or a frenzy of reform, have created new national capitals on previously empty ground: Washington, Ankara and Brasilia are examples. But no other people have created a new capital city in time of war, on land still technically belonging to a powerful, undefeated enemy. Moreover, 1703 was late in the history of Europe for the founding of a major city. […]

When Peter came down through the forests and emerged where the Neva meets the sea, he found himself in a wild, flat, empty marsh. […] In 1703, the whole place was a bog, soggy with water. In the spring, thick mists from melting snow and ice hung over it. When strong southwest winds blew in from the Gulf of Finland, the river backed up and many of the islands simply disappeared underwater. Even traders who for centuries had used the Neva to reach the Russian interior had never built any kind of settlement there. It was too wild, too wet, too unhealthy, simply not a place for human habitation. In Finnish, the word „neva” means „swamp”.» (Robert K. Massies, Peter the Great)

Fiecare dintre elementele simbiozei oraș/cărțile lui Massie au un efect de catalizare a impresiei despre celălalt și reprezintă o experiență care merită trăită ca un tot integru: de când am citit cărțile mi-am dorit să văd orașul, iar când am văzut orașul, mi-am dorit să recitesc cărțile –  așadar, cercul s-a închis și mă simt împlinită.

Timp de câteva luni dedicate cu abnegație unui singur autor, am parcurs trei monografii cuprinzătoare și exhaustive: Peter the Great: his life and world, carte premiată cu premiul Pulitzer, Catherine the Great: portrait of a woman și Nicholas and Alexandra: the story of a love that ended an empire.

Titlurile sunt grăitoare: Petru nu a a fost un țar oarecare, a fost țarul care a creat o nouă lume, o altă Rusie, schimbând din temelii nu doar tradițiile clasei conducătoare, dar și modul de guvernare al țării; Ecaterina nu este o impostoare germană care a detronat un Romanov, ci o femeie puternică care s-a impus prin muncă și ambiție, și a fost acceptată, în mare parte, chiar și de rușii conservatori; istoria lui Nicolae al II-lea și a Alexandrei este mai mult o poveste de iubire, decât un exemplu de guvernare, este istoria unei familii armonioase, a unei familii model în care domneau dragostea și înțelegerea, a unei uniuni neobișnuite pentru familiile imperiale, uniune care s-a dovedit a fi incompatibilă cu o conducere fermă, imperativă pentru acea perioadă de criză.

Așadar, avem personaje despre care fiecare știe câte ceva sau le asociază cu o caracteristică definitorie: Petru e marele reformator, Ecaterina – celebra iubăreață, Nicolae – docilul vasal al iubitei sale soții. Dar, desigur, acestea nu sunt decât niște reprezentări populare naive și extrem de sumare, care nu pot fi decât niște repere superficiale atunci când vorbim despre conducătorii unui imperiu atât de extins și plurivalent cum este Rusia. Anume acesta pare să fi fost punctul de pornire pentru conceperea cărților lui Massie: complexitatea împrejurărilor interne, a conjuncturii externe, a  rigidului suflet rusesc, a tuturor marilor și neînsemnatelor evenimente care au însoțit și au definit guvernarea, acțiunile și, uneori, caracterul acestor mari conducători, sunt ilustrate explicit și sunt luate în considerare cu aceeași conștiinciozitate cu care se analizează trăsăturile individuale și definitorii ale personalităților însăși. Aici stă frumusețea scriiturii lui Massie –  e uimitor cum, urmărind viețile țarilor și împărăteselor, ajungi să vezi dincolo de ele, să înțelegi dilemele spiritului rusesc, frământările și aspirațiile lor, nesăbuința și extravaganța lor.

Numai după ce ajungi să cuprinzi cu mintea intransigența slavonă, reușești să apreciezi uimitoarele calități ale liderilor lor, printre care Petru, deși lipsit de o educație elevată și deseori de-a dreptul un necioplit, a fost totuși un adevărat neortodox, după toate criteriile timpului și neamului său, el a marcat „schimbarea la față” a Rusiei, la propriu și la figurat:

«The scene was remarkable: at a stroke the political, military and social leaders of Russia were bodily transformed. Faces known and recognized for a lifetime suddenly vanished. New faces appeared. Chins, jaws, cheeks, mouths, lips, all hidden for years, emerged, giving their owners a wholly new look. It was comical, but the humor of it was mixed with nervousness and dread. For most Orthodox Russians, the beard was a fundamental symbol of religious belief and self-respect. It was an ornament given by God, worn by prophets, the apostles and by Jesus himself. Ivan the Terrible expressed the traditional Muscovite feeling when he declared, „To shave the beard is a sin that the blood of all the martyrs cannot cleanse. It is to deface the image of man created by God”. Priests generally refused to bless men without beards; they were considered shameful and beyond the pale of Christendom.» (Robert K. Massies, Peter the Great)

Deși un rus cu înclinații vestice, Petru I a rămas exponentul națiunii sale, exprimate în apucăturile sale excentrice și nestăpânite: în 1717, în timpul vizitei sale la curtea regelui Franței, ignorând eticheta, l-a ridicat în brațe pe micul rege (de numai șapte ani) francez, într-un acces de afecțiune aproape paternă; în același spirit rusesc, cu ocazia vizitei la curtea engleză, fiind cazat în locuința eseistului John Evelyn, faimoasă pentru frumusețea și bunul-gust al construcției și aranjamentelor sale, Petru I și suita sa au demonstrat o lipsă crasă de bun-simț și politețe, distrugând literalmente bijuteria britanică, prin organizarea unor bestiale chefuri supraalcoolizate:

Appalled, Evelyn hurried off to the Royal Surveyor, Sir Christopher Wren, and the Royal Gardener, Mr. London, to ask them to estimate the cost of the repairs. They found floors and carpets so stained and smeared with ink and grease that new floors had to be installed. Tiles had been pulled from the Dutch stoves and brass door locks pried open. The paintwork was battered and filthy. Windows were broken, and more than fifty chairs – every one in the house – had simply disappeared, probably into the stoves. Featherbeds, sheets and canopies were ripped and torn as if by wild animals. Twenty pictures and portraits were torn, probably used for target practice. Outside, the garden was ruined”. (Robert K. Massies, Peter the Great)

Lipsit de o educație aleasă, destul de crud și neînduplecat din fire (a participat personal la tortura mai multor oameni de stat, inclusiv și a fiului său din prima căsătorie, Alexei, cu care a avut o relație dificilă și care a fost condamnat, nu fără implicarea țarului, pentru trădare, murind în detenție, în urma schingiuirilor), haotic în decizii (deseori nu putea să hotărască direcția strategiei sale, în privința multor treburi de stat,modificând-o din mers), totuși Petru I a fost Alesul, Reformatorul și Mintea Luminată a Rusiei, cel care a intenționat și a reușit să schimbe imperiul pe care îl conducea, să-l deschidă pentru inovație și să folosească tehnologia și iscusința vestică pentru a construi o Rusie modernă, asumându-și o formă de patriotism activ și straniu, nepopulară pentru un suveran rus în acea perioadă.

 

La celălalt pol al felului de a fi, Sophia, a prințesă germană beneficiară a unei educații nobile, de o delicatețe distinsă a firii, vine, la numai 14 ani, în Rusia, ca să devină soția prințului moștenitor, Petru al III-lea. Transformarea micii germane într-o mare rusoiacă a început imediat și a avut repercusiuni grave asupra neghiobului prinț moștenitor, prins în admirația sa pentru modul de guvernare prusac și opac față de tradițiile locale (Petru al III-lea era nepotul lui Petru I, de la fiica sa Ana, căsătorită cu Charles Frederick, duce de Holstein-Gottorp). Silită să se alăture jocului cu soldățeii de plumb ai infantilului său soț, de-a lungul unor ani lungi și lipsiți de afecțiuni romantice sau incursiuni erotice, tânăra Sophia reușește să învețe limba rusă, să se convertească la ortodoxism și să adere la tradițiile rusești, cucerind simpatia poporului (în contrast cu reticența soțului său de a lega măcar câteva fraze în rusă):

„The youthful invalid was – without awareness of the fact – winning hearts. Her ladies-in-waiting knew how she had contracted this illness; they told the chambermaids, who told the lackeys, who passed it through the palace and thence out into the city: the little foreign princess loved Russia so much that now she was lying at death’s door because she had risen from bed every night in order to learn the Russian language more quickly! In the space of a few weeks, this story won Sophia the affection of many who had been repelled by the aloof, negative attitude of Grand Duke Peter”.(Robert K. Massie, Catherine the Great)

De aici până la succesul loviturii de stat care i-a oferit tronul Rusiei, în pofida faptului că Sophia nu era nici descendentă a dinastiei Romanov, nici numită de vreun descendent, s-au interpus doar câțiva ani de răbdare înțeleaptă și de tactici bine gândite. În cele din urmă, Sophia devine Ecaterina a II-a – Ecaterina cea Mare, care, prin anvergura reformelor sale, prin viziunea iluministă și prin dragostea sa față de poporul care a adoptat-o și a acceptat-o pe tron, era descendenta ilegală, dar demnă a lui Petru I:

„Catherine was Peter’s equal- his only equal – in vision, strength of purpose, and achievement during the centuries that Russia was ruled by tsars, emperors, and empresses”. (Robert K. Massie, Catherine the Great)

Ultimul și cel mai dramatic dintre destinele imperiale rusești, cel al țarului Nicolae al II-lea și al familiei sale, este surprins poate în cea mai romantică și mișcătoare manieră posibilă în cartea lui Robert K. Massie Nicholas and Alexandra. The story of a love that ended an empire. Biograful fiind sensibilizat atât de tragedia asasinării familiei imperiale de către bolșevici, cât mai ales de empatia față de drama părinților confruntați cu boala grea a fiului Alexei, diagnosticat cu hemofilie, la fel ca și fiul autorului însuși, urmărește să scrie o istorie minuțioasă, dar și îngăduitoare a ultimului țar rus. Nicolae a fost, mai întâi de toate, un soț și un tată iubitor, și abia apoi un conducător al țării sale. În interludiul dintre aceste două ipostaze a fost destul loc pentru influența mistică a lui Rasputin în treburile de stat și chiar pentru pregătirea unei răsturnări a formei de guvernământ. Empatia autorului-tată nu împiedică, totuși, autorul-istoric să rămână fidel obiectivității muncii sale:

„By giving way to his wife, by fighting to save autocracy and denying every plea for responsible governement, Nicholas made revolution and the eventual triumph of Lenin inevitable. Why Lenin triumphed, why Nicholas failed, why Alexandra placed the fate of her son, her husband and his empire in the hands of a wandering holy man, why Alexis suffered from hemophilia – these are the true riddles of this historical tale. All of them have answers except, perhaps, the last”. (Robert K. Massie, Nicholas and Alexandra. The story of a love that ended an empire)

Experiența spectaculoasă a călătoriei adăugându-se la intensitatea cu care am trăit fiecare filă a cărților lui Robert K. Massie, mi-a creat o senzație de reîntoarcere în timp, o senzație de autenticitate a trăirilor și a impresiilor care nu cred că poate fi obținută din relatările interesante, dar prea scurte (și, uneori, părtinitoare) ale ghizilor locali. Grandoarea Saint Petersburg-ului, luxul, rafinamentul și spledoarea palatelor imperiale Hermitage, Peterhof, Tsarskoye Selo, acolo unde s-au încropit planuri de guvernare și de război, s-au țesut intrigi și lovituri de stat, s-au organizat baluri și recepții fastuoase, mi-au oferit o dovadă palpitantă a faptului cum poate fi           trăită o carte (sau mai multe cărți), cum poate reînvia și cum se poate perinda pe dinaintea ochilor istoria tumultuoasă a unei întregi dinastii.nIată prin ce se deosebește intensitatea impresiilor unui cititor de pelerinajul obișnuit al unui simplu turist curios.

Robert K. Massie, Peter the Great: his life and world

Editura: Head of Zeus

Anul apariției: 2012

Nr. de pagini: 1176

ISBN: 9781908800107

 

 

 

Robert K. Massie, Catherine the Great: portrait of a woman

Editura: Penguin Random House

Anul apariției: 2011

Nr. de pagini: 548

ISBN: 9781588360441

 

 

Robert K. Massie, Nicholas and Alexandra: the story of the love that ended an empire

Editura: Ballantine Books

Anul apariției: 2007

Nr. de pagini: 504

ISBN: 9780345460189

 

Share.

About Author

Avatar photo

Unii spun că, citind mereu, fug de realitate. Eu zic că numai citind ajungi să înțelegi realitatea. Cărțile au știut să-mi explice spectacolul lumii, de la particulele elementare la relațiile dintre oameni, și au încă atâtea să-mi spună... Prefer cărțile de popularizare a științei, dar citesc cu drag și istorie, biografii, beletristică, iar uneori, dacă n-am altceva sub mână, citesc și afișele lipite pe pereți sau în stații, pentru că așa am știut să-mi umplu orice clipă liberă - cu ceva de citit. A scrie despre cărți mi se pare la fel de firesc ca și a expira aerul inspirat, e parte a unui singur proces și o tratez ca atare.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura