Centrul Ceh își are sediul într-una din cele mai frumoase clădiri din București. Deși strada e destul de zgomotoasă, pentru că vizavi sunt restaurante și cafenele, sala de evenimente este unul din cele mai prietenoase locuri pentru muzicieni, pentru că este foarte bine izolată fonic. Acesta este unul din motivele pentru care am răspuns instantaneu invitației lui Dragoș Andrei Cantea, fondatorul Classix Festival, unul din cele mai mari festivaluri de muzică cultă din România, care în 2026 a ajuns la ediția a șasea. În urmă cu doi ani, publicarea tezei de doctorat scrisă de pianistul și antreprenorul cultural Dragoș Andrei Cantea și dedicată lui Leoš Janáček a fost pretextul întâlnirii găzduită tot de Centrul Ceh. La doi ani după acel eveniment, iată că tot Leoš Janáček este unul din motivele pentru care sala Centrului Ceh a fost neîncăpătoare (s-a stat și în picioare), ceea ce m-a bucurat foarte mult. Un public eterogen din punctul de vedere al vârstei, dornic să asculte o lucrare în nouă, scrisă de Graham Fitkin, compozitor și pianist britanic, dar și o lucrarea a compozitorului ceh, cântată de Alexia Dănăcică, o pianistă tânără, beneficiară a unei burse SoNoRo, alt festival de muzică clasică care a crescut frumos în ultimii ani și care vine în sprijinul artiștilor aflați la început de drum, ajutându-i să se afirme.
Graham Fitkin era în sală înaintea publicului, dar îmbrăcat într-un tricou de ciclist părea orice, numai pianist solo nu. Abia când Dragoș Andrei Cantea a deschis concertul, prezentând pe scurt povestea din spatele acestuia, am realizat că nu era deloc întâmplător aleasă „ținuta”, dimpotrivă. Ciclist împătimit, Fitkin a traversat continentul european, din Marea Britanie până în Iași, pedalând și culegând sunete, emoții și tot felul de date despre zece copaci reprezentativi (pentru el, dar și pentru culturile locale). Pentru Iași a ales teiul lui Eminescu, nicio surpriză în acest sens; felul cum a combinat sonor cele zece povești ține de talentul său componistic. Fitkin și-a pregătit singur pianul (pentru necunoscători, pianul preparat este instrumentul căruia i se adaugă magneți și alte obiecte, astfel încât sunetele să reproducă cât mai fidel universul contemporan) și pentru ultima parte a piesei a apelat la Quintetul Classix, format din tineri instrumentiști, cu care a colaborat perfect, aplauzele publicului răsplătindu-i pe toți cum se cuvine.
Deși nu sunt fan experiențe imersive, de această dată proiecțiile video (realizate de Ioana Bodale) care au însoțit muzica mi s-au părut binevenite și foarte bine realizate, componenta de IA fiind subminată, în sens pozitiv, de subiectul imaginilor și de universul sonor născut de mintea compozitorului britanic. Ilustrații care nu lasă publicul confuz și nici nu-l provoacă să-și mute atenția de la sunet la imagine, ci îl ajută să-și (re)construiască periplul compozitorului prin cele zece povești cu și despre copaci. În timp ce ascultam, mi-am adus aminte de copacul vieții, simbol ce se regăsește pe mai toate covoarele țărănești românești, ba chiar și pe iile și cămeșile bărbătești care fac parte din costumele populare. Oda adusă vieții și biodiversității într-o lume ce pare că se scufundă încet, dar ireversibil, într-o mare de zgomot devastator, se transformă, pe alocuri, în semnal de alarmă, dar unul lipsit de stridențe sonore. Lucrarea lui Fitkin se poate asculta acasă, în liniște, pe pajiște, când ești la picnic, sau într-o sală de concerte, nu se pierde nimic din frumusețea ei; deloc întâmplător, mi-a fugit gândul în câteva rânduri la emisiunea din grila Radio România Muzical, Game origins, realizată de Sebastian Androne Nakanishi, unul din cei mai titrați compozitori de muzică nouă din România, multipremiat pentru muzica de film compusă pentru diverse producții. Mi-ar plăcea să ascult o producție muzicală născută din colaborarea dintre cei doi muzicieni, tind să cred că există o oarecare chimie între nevoia de explorare a mediului a lui Fitkin și nevoia de a articula sonor spații extrem de diferite a lui Androne Nakanishi. De asemenea, m-aș bucura să reascult lucrarea lui Fitkin și în alte contexte concertistice, tind să cred că interpretarea ar fi diferită, prilej de reflecții și meditații.
În partea a doua a serii, Alexia Dănăcică a interpretat sonată 1.X.1905 „De pe stradă” scrisă de compozitorul ceh Leoš Janáček, care a plecat de la un eveniment social povestit de Dragoș Andrei Cantea în prealabil. O sonată de o intensitate care m-a trimis cu gândul la Șostakovici și care a pus în evidență capacitatea de observator al lumii contemporane a muzicianului ceh. Tânăra pianistă a dovedit că posedă suficientă experiență și tehnică, încât să redea corect implicațiile evenimentului social care a servit drept sursă de inspirație compozitorului. E ceva să știi să redai corect conotațiile unui eveniment aparent lipsit de importanță și care s-a consumat cu mult înainte de a te naște, dar Alexia Dănăcică a avut parte de profesori și mentori buni, care au ajutat-o să decodeze corect partitura.
Treeline e dovada că un concert de muzică nouă poate face sală plină și că Leoš Janáček merită să fie inclus mai des în programele filarmonicilor din România. Felicitări echipei Classix Festival pentru felul cum reușește să propună formule de concert provocatoare, fără teama de eșec în fața publicului. E o formă de educație muzicală pe care puțini o găsesc ca fiind necesară, dar care repară multe nedreptăți.
Treeline – Centrul Ceh
concert din seria Classix Concerts
17 mai
*
𝐀𝐫𝐭𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢:
G𝑟𝑎ℎ𝑎𝑚 𝐹𝑖𝑡𝑘𝑖𝑛 (UK) – pian, keyscanner
𝐴𝑙𝑒𝑥𝑖𝑎 𝐷𝑎̆𝑛𝑎̆𝑐𝑖𝑐𝑎̆ (RO)
𝐶𝑙𝑎𝑠𝑠𝑖𝑥 𝑄𝑢𝑖𝑛𝑡𝑒𝑡 (RO)
Luciana Dumitriu – Vioara I
Maribel Coteanu – Vioara II
Emma Popa – Violă
Rareș Butnaru – Violoncel
Andrei Anton – Contrabas
*
𝐆𝐫𝐚𝐡𝐚𝐦 𝐅𝐢𝐭𝐤𝐢𝐧 (𝐔𝐊) este compozitor și pianist, asociat curentelor minimaliste și postminimaliste, cunoscut în special pentru lucrările sale pentru pian solo și ansambluri de piane.
A studiat la University of Nottingham și la Royal Conservatory din Haga, unde a lucrat cu compozitorul Louis Andriessen. A fost compozitor în rezidență al London Chamber Orchestra și al Royal Liverpool Philharmonic Orchestra.
A scris lucrări pentru artiști și instituții precum Yo-Yo Ma, New York City Ballet, BBC Orchestras, Tokyo Symphony Orchestra, Nederlands Blazersensemble sau Sacconi Quartet. Muzica sa a fost interpretată de ansambluri precum Piano Circus, pentru care a compus lucrări pentru șase piane, inclusiv Log, Line și Loud.
Printre lucrările sale se numără The Cone Gatherers, una dintre cele mai cunoscute piese pentru pian, Circuit pentru două piane și orchestră, precum și albumul Kaplan, inspirat de personajul din filmul North by Northwest. A compus, de asemenea, lucrări pentru BBC Proms, inclusiv PK pentru orchestră și cor.
În proiectele recente, precum Still Warm pentru harpă, realizat pentru Eden Project, sau colaborările din cadrul duo-ului FitkinWall, alături de harpista Ruth Wall, explorează combinații instrumentale neconvenționale și formate performative extinse.
A fost distins cu BASCA Composer Awards, Royal Philharmonic Composer Award și International Grand Prix Dance Music Award.
