Antreprenorul și business mentorul Cristian Onețiu, care în curând va fi și unul dintre jurații emisiunii „Imperiul Leilor” la PRO TV, își amintește cu drag de vremea copilăriei în perioada sărbătorilor de iarnă și de cele mai frumoase cadouri pe care le-a găsit în ghete, de Moș Nicolae. „Erau, ce-i drept, cu totul alte vremuri, așa că și cadourile, dar și pasiunile noastre erau diferite de cele ale copiilor din ziua de azi. Inclusiv așteptările 🙂”, povestește Cristian. Într-un top trei al celor mai mari bucurii pe care i le-a făcut Moș Nicolae, milionarul de astăzi pune pe primul loc mingea de fotbal din piele, marca Artex. Aceasta și-a găsit loc chiar în ghetuțe, pentru că venea dezumflată. „Îmi amintesc ce bucuros am fost când am primit-o și cum se făcea loc în jurul meu când ieșeam cu ea afară, în fața blocului. 🙂 Era o mare mândrie să ai o astfel de minge. O lipeam, o coseam și trei ani de zile am folosit-o, până când s-au rupt toate peticele”.

Cu mama în clasa a V-a
Locul doi în topul celor mai frumoase cadouri de care își amintește și astăzi a fost ocupat de un avion. Dar nu oricare, ci din acela care trebuia creat, asamblat și lipit. „Era un proces foarte migălos și eu aveam o colecție de 20 de avioane, la care lucram cu multă pasiune. Aveau locul lor pe dulap, pe vremea când camerele de zi semănau toate între ele. Așa că le țineam în cei 20 de centimetri care mai rămâneau sus pe mobilă și stăteau puțin înclinate”.
Și tot la capitolul colecții, un alt cadou impresionant a constat în timbre. „Aveam și colecție de timbre și, într-o perioadă, am căutat foarte mult o anumită coliță. Pe care mi-a adus-o Moș Nicolae. Era foarte șmecheră și am fost atât de fericit, că nu mi-a mai trebuit nimic, nici mâncare”. Însă cadourile nu veneau singure, ci erau însoțite uneori de ceva foarte inedit: cojile de cartofi. „Acesta era un semn clar că nu am fost cuminte în perioada de dinainte. 🙂 Cojile de cartofi erau ca un fel de semn. Eram atenționat”, se amuză acum Cristian.
El povestește că uneori Moș Nicolae și Moș Crăciunul de atunci, adică Moș Gerilă nu făceau neapărat departajări mari la capitolul cadouri de sărbători. „Nu exista să primesc mai puține cadouri în ghetuțe și mai multe sub brad. Sau invers. Era în funcție de fiecare an și de posibilități. Îmi amintesc de exemplu că, de Crăciun, scriam și eu scrisori, dar nu neapărat să cer ceva, ci mai degrabă să vină Moșul. Nu era ca astăzi, să faci o listă și să aștepți lucruri de pe ea. Dacă, de exemplu, exageram cu unele lucruri sau ceream cine știe ce, Moșul ignora partea aceea. Așa că mă bucuram de absolut tot ce primeam”, adaugă Onețiu, care astăzi este unul dintre cei mai tineri milionari români, prezent în Top 500 Forbes. Cel care în prezent conduce două companii inovatoare pe piața românească, Life Care Corp și BioLogistic, a fost și este și business mentor pentru peste 100 de business-uri românești și dezvoltă cele mai eficiente programe de educație pentru antreprenorii români. În curând, telespectatorii PRO TV îl vor vedea într-un nou rol, acela de jurat la emisiunea „Imperiul Leilor”, undeva decide în ce afaceri antreprenoriale va investi.