Motto1: „Azi a fost o zi plină! Am făcut o faptă bună și am muncit cu spor! Și inima, și sapa îmi sunt ușoare”, și-a spus fermierul și a plecat agale spre coliba lui.” (Povești asiatice, Ștefan Liiceanu)

Motto2: Este de la sine înţeles că viaţa noastră mai cuprinde şi alte lucruri. Nu suntem numai poveşti. Însă fără poveste, fără posibilitatea de a spune această poveste, nu însemnăm nimic, sau însemnăm foarte puţin. Şi pentru că o poveste este înainte de toate o mişcare de la un punct la altul, care nu lasă niciodată lucrurile în starea de început, trăim în această curgere, în această mişcare. Avem un început, vom avea un sfârşit. (Cercul mincinoșilor, Jean-Claude Carrière)

Orice poveste are povestea ei. În Nota asupra ediției, Ștefan Liiceanu precizează că acest volum conține o poveste niponă, intitulată Cocorul serii, și două splendide fabule coreene, Tigrul nerecunoscător și De ce se dușmănesc câinii și pisicile, ambele provenind din ediția englezească alcătuită de In-seop Jeong (1905-1983), care a cules direct de la sursă, prin metoda interviului, textele, prin 1930.

Poveștile acestea se pot citi de două ori. O dată, cel puțin, atunci când privești ilustrațiile.

Cocorii sunt păsări albe cu sprânceană portocalie. Picioarele subțiri, lungi ca niște bețe negre, zvelte, sunt strânse, ca pentru o decolare. Stolul are simetrie, pusă în valoare de fundalul crem (nu bleu) al văzduhului, prin care alunecă, în aceeași perfectă așezare a liniilor, niște flori doar ușor albăstrui. Ar putea fi stele, dar sunt flori. Frumusețea are mister, cine îndrăznește să o privească pe furiș, încălcându-și promisiunea, pierde șansa de a fi fericit.

Ana Alfianu face ilustrația acestei cărți-bijuterie.

Pisică albă, spectaculoasă, cu zgarda colorată, își ține coada în vânt, purtând-o ca o flacără imaculată, în timp ce stă pe spinarea unui câine cum ar sta pe spinarea unui cal năzdrăvan. Pisica este multiplicată – sunt multe pisici pe pagină, toate caligrafiate la fel, după tipar, alcătuind un print vesel, copilăresc. Stă întoarsă spre cititor, îl privește în față, fiindcă, știm, e prietenoasă, în vreme ce câinele își vede de drum.

Câinele este un fel de prepelicar, mai mult lung decât înalt (are picioare scurte), negru sau cafeniu, nu se vede bine, oricum, un câine cu blana închisă la culoare. E preocupat, privește doar înainte.

Pe copertă apare titlul scris cu alb – POVEȘTI ASIATIACE – pe un fond albastru-mineral, ideal pentru contrast. O parte mare din spațiu este ocupat de galbenul-ocru, culoare caldă, potrivită pentru a sugera viața ce animă un chimono.

„Demult trăia într-un sat de munte din Japonia un tânăr țăran pe nume Yohyō. Era un om cinstit și harnic, dar, cu toate că trudea pe câmp din zori și până la căderea serii, abia de își ducea traiul de pe o zi pe alta. Întorcându-se odată de pe ogor, Yohyō a privit cerul și a văzut un cocor frumos, alb, strălucitor, care abia reușea să mai zboare. După o vreme, cocorul s-a lăsat la doi pași de Yohyō, cu o aripă atârnându-i neputincioasă spre pământ. Bărbatul a văzut că aripa era străpunsă de o săgeată.

— Sărman cocor, nu e de mirare că nu mai puteai zbura… a spus Yohyō.

Apoi cu mare grijă i-a scos săgeata din aripă și i-a spălat rana. Cocorul își mișca acum cu ușurință aripa și parcă dădea semne de mare bucurie.” (p. 9)

Drumețul aflat în calea tigrului nu vorbește ca un om speriat. În el vorbește uimirea: iată că se poate ca binele să fie plătit cu răul. Realitatea este, fără îndoială, sursa de inspirație cea mai bogată în asemenea cazuri, la care închipuirea nu ajunge în așa măsură, nefiind suficient de bogată, infinită, cum s-ar cere.

„Într-o zi, un tigru căzut într-o groapă foarte adâncă, din care nu putea ieși oricât ar fi încercat. După câtva timp, un drumeț a trecut pe lângă groapă și tigrul l-a implorat să-l ajute, promițându-i până și o recompensă. Drumețul a rupt o creangă lungă de copac, a aruncat-o în groapă și tigrul s-a cățărat pe ea până la gura gropii, reușind să iasă cu ușurință. De cum s-a văzut scăpat, tigrul s-a sumețit și i-a răspuns drumețului:

— După ce-am stat în groapă, sunt lihnit și am să te mănânc!

Bietul om s-a făcut alb la față, dar a avut putere să-i răspundă:

— Ești cât se poate de nerecunoscător. Nu numai că mi-ai promis o recompensă, pe care văd că nu mi-o dai, dar pe deasupra mai vrei și să mă mănânci! Nu se cuvine așa ceva. Nu vezi ce urât te porți?” (p. 21)

Regele Dragon are culoarea smaraldului. Un felinar delicat trasează pe ape drumul bărcii pescărești, drum de lumină, iar lumina (știm asta de mult, din altă poveste) e ca apa. Pescarul poartă o cămașă pe care sunt desenați pești mai măricei, dintre aceia pe care i-ar fi plăcut să îi poată duce acasă mai des, ca să alunge sărăcia din ogradă. Are inima bună, eliberează la vreme un pește care era prea frumos pentru a fi doar atât, nu se lăcomește, primind răsplata bunătății sale:

„— Vin din partea Regelui Dragon al mării. Măria Să m-a trimis să-ți transmit mulțumirile lui pentru că ieri ai cruțat viața tânărului prinț. Ar vrea să te invite la palatul Maiestății Sale. Te rog să mă urmezi.” (p. 28)

Ca orice palat, și acesta al Regelui Dragon se dovedește o splendoare. Însă nicăieri omul nu se simte mai bine ca în propria casă.

După ce sunt citite, poveștile trebuie explicate.

Puține specii presupun, în mod explicit, o dimensiune etică, fără să abandoneze, dacă vorbim de literatură, funcția estetică. Pe lângă emoția provocată de întâlnirea cu frumosul exprimat prin intermediul limbajului, basmul, fabula, snoava, pilda și parabola cultivă, în mod nemijlocit, valori – bunătatea, virtute supremă, curajul, înțelepciunea, spiritul inventiv și puterea de a spera la o minune, în ciuda unui destin care pare potrivnic. Pe cel de-al doilea taler al balanței, se găsesc răutatea, clevetirea, invidia, lenea și lașitatea.

Nici în basme, schema narativă nu este, cum nu este nici în viața reală, lipsită de gustul nenorocirii. Fericirea nu ține o eternitate, omul se satură de bine și își dorește, din păcate, mai binele, ceea ce atrage inevitabil ghinionul. De fapt, se poate urmări cu ușurință un lanț cauzal – orice alegere presupune o consecință. Lucrurile pot fi anticipate, dar oamenii simpli nu au asemenea putere a minții, ei rămân zănatici, influențabili, se lasă purtați de sentimente efemere și nu înțeleg ce e fericirea, năzuință eternă a ființei, decât după ce o pierd.

După ce sunt citite, poveștile trebuie explicate, fiindcă este adevărat, sunt multe lucruri concentrate în câteva pagini:

„Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? Toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.”

Câteva date despre Ștefan Liiceanu găsim în prezentarea editurii:

ȘTEFAN LIICEANU a trăit în Japonia aproape 20 de ani. Pe lângă studiile de limbă japoneză și de economie, a absolvit la University of Tokyo un master, cu specializare în budism și istorie culturală niponă. E în continuare îndrăgostit de Japonia, de literatura ei, de pictogramele kanji (cu care îi place să transcrie texte vechi), dar și de ceramica Kutani, pisicile Maneki, păpușile Kokeshi, chimonourile de mătase, așa că, din dorinţa de a aduce în România câte ceva din produsele uneia dintre cele mai rafinate civilizaţii, a iniţiat în cadrul Grupului Humanitas proiectul magazinelor Takumi (www.takumi.ro).

Câteva date despre Ana Alfianu găsim în prezentarea editurii:

ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ștefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Țuculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ștefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).

Tigrul nerecunoscător. Povești asiatice de Ștefan Liiceanu

Ilustrații de: Ana Alfianu

Editura: Humanitas

Colecția: Humanitas Junior

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 48

ISBN: 978-973-50-6967-4

Cartea poate fi cumpărată de aici sau de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Sunt câte puţin din fiecare carte care mi-a plăcut. Raftul meu de cărţi se schimbă continuu: azi citesc şi citez din Orhan Pamuk, mâine caut ceva din Jeni Acterian. Caut cărţi pentru mine şi pentru alţii. Îmi place să spun că sunt un simplu profesor, într-un oraş de provincie, tocmai pentru că, în sinea mea, ştiu că a fi profesor nu e niciodată atât de simplu. Trebuie să ai mereu cu tine câteva cărţi bune: să ştii, în orice moment, ce carte ar putea face dintr-un adolescent un bun cititor.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura