Teatrul Național din Timișoara lansează, la începutul lunii septembrie, în deschiderea stagiunii 2020 – 2021, cea de-a XXV-a ediție a celui mai important festival dedicat dramaturgiei românești, plasate în context european, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR).

Dedicat, deopotrivă, evoluției spectacolului de teatru românesc și publicului său, Teatrul Național răspunde acestui prezent complet neașteptat, bulversant, care a luat întreaga lume prin surprindere și face toate eforturile pentru a nu-i permite să devină noua normalitate, păstrându-i caracterul acut.

Pornim de la o realitate dură: comunitatea din care facem parte este greu încercată la toate nivelurile sale. Teatrul Național din Timișoara este decis să lupte împotriva pandemieicu tot ce a învățat să facă mai frumos, să lupte pentru umanitate, pentru continuitatea spiritului uman în formele sale cele mai înalte. De aceea, ediția din acest an a FEST-FDR se va numi S.O.S. 2020.

Într-adevăr, această ediție a festivalului se construiește ca o formă de rezistență în fața degringoladei, a confuziei, a deprimării și a lipsei de încredere pe care pandemia de Covid-19 le-a reactivat în ultima perioadă.

De aceea, în ciuda faptului că – la fel ca peste tot în lume – capacitatea și modalitățile de funcționare ale teatrului au fost drastic modificate de pandemie, pe parcursul lunii septembrie, Teatrul Național pune în practică o nouă formulă a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, colând o serie de spectacole ale teatrului, repaginate în aer liber, cu selecția națională de spectacole a FEST-FDR pe noua scenă de teatru în aer liber creată de Teatrul Național în acest scop.

În această formulă, FEST-FDR, eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, va transforma Naționalul din Timișoara în epicentrul teatrului românesc. Desigur, pentru a asigura respectarea normelor de siguranță și protecție împotriva Covid-19, Teatrul Naționalconstruiește o scenă în aer liber – un nou spațiu pentru teatru în Parcul civic, în jurul Sălii 2.

Totodată, FEST-FDR, astfel contextualizat,va reprezenta o necesară gură de oxigen atât pentru iubitorii de teatru, cât și pentru artiști, sufocați cu toții de o realitate profund constrângătoare și, ca atare,  FEST-FDR va relansa afectiv, intelectual și emoțional spiritul individului ca parte a comunității.

Cloaca

Astfel, primele spectacole ale lunii septembrie sunt programate după cum urmează: marți, 1.09 și miercuri, 2.09, ora 20, Aeroport de Ștefan Caraman, regia artistică Ion-Ardeal Ieremia; sâmbătă, 5.09 și duminică, 6.09, M-am hotărât să devin prost după Martin Page, regia artistică Antonella Cornici; marți, 8.09 și miercuri, 9.09, Cloaca de Maria Goos, regia artistică Mihaela Lichiardopol.

M-am hotărât să devin prost

Vom reveni în foarte scurt timp cu detalii privind selecția spectacolelor incluse în festival.

Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com. Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic) se vor redeschide începând de vineri, 21.08.2020, având orarul de funcționare între orele 11 și 19, de marți până duminică.

M-am hotărât să devin prost

Avem convingerea fermă că Teatrul Național și publicul său demonstrează necesitatea fundamentală a spectacolului de teatru și că teatrul, ca expresie a culturii, este piatră de temelie pentru însănătoșirea morală a societății.

Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura