„Tâlcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice” de Shmuel Yosef Agnon

0

 

„Prima oară omul citește și pricepe. A doua oară citește și se minunează: Mă amăgeam atunci când îmi închipuiam că pricep, fiindcă, de fapt, nu pricepeam o iotă, nimic. A treia oară pricepe și nu pricepe, a patra oară pricepe ce nu pricepuse și nu înțelege ce înțelesese, și tot așa de fiecare dată.” (p.333)

 

În tradiția bine cunoscută de a aduce clasici ai literaturii universale și nume importante ale culturii de pretutindeni, iată că anul acesta salutăm apariția volumului tradus chiar din ebraică – fapt lăudabil, știind apetența spre traduceri din limba engleză –  „Tâlcul tuturor faptelor – Povestiri hasidice” al scriitorului de Nobel, Shmuel Yosef Agnon. Înainte de orice prezentare, trebuie să aduc la cunoștință propria-mi lipsă de cunoaștere amănunțită a literaturii despre și provenind dinspre cultura evreiască.

Ba mai mult, dat fiind că motivația juriului de a-i acorda Premiul Nobel pentru Literatură în 1966 a fost „pentru arta sa narativa extrem de originală, cuprinzând motive din viața poporului evreu”, ne putem prea bine întreba în ce măsură o atare lectură poate să fie și accesibilă.

Fiind o selecție de povestiri, 7 la număr: „La Hemdat”, „Graiul Ido și imnele Einam”, „Pierdut fără urmă”, „Omul acela îmbrăcat în haine de in”, „Broscoii”, „Tâlharul de Feibusch” și „Într-o singură oră”, volumul surprinde pe diferite planuri și din perspective multiple.

În primul rând, merită a fi reamintită tehnica narativă, care, pe bună dreptate, pare să își fie sieși suficientă prin claritatea de care dă dovadă, cât și prin anularea, atât cât se poate, a oricărei senzații de temporalitate. Deși evenimentele au un topos aparent definit, fie el orașul Iași, Moravia sau natalul Biczacz – astăzi Buchach, Ucraina, toate, exceptând cea de-a doua povestire proiectată în Eretz Israel, sunt plasate într-un perpetuu proces de mitificare, devenind atât importante puncte de reper pentru cultura evreiască europeană, cât și, având ca intim deziderat, recrearea Ierusalimului mult dorit, în mic. De aici și puternica încărcătura religioasă, culturală sau socială ce poate fi desprinsă din cele povestite.

 

„Fiindcă n-avem treabă nici cu ei și nici cu gândurile lor, să-i lăsam la o parte și să ne întoarcem la povestea întâmplărilor care se întemeiază pe adevăr și pe fapte, așa cum se țes și se petrec ele”. („Pierdut fără urmă” – pg. 157).

 

Care sunt aceste întâmplări și, mai ales, de ce acestea ar fi cele mai relevante devine o întrebare al cărui răspuns nu poate fi conferit decât prin raportare la tradiția evreiască și nu oricare, cea hasidică –  curent inovator al gândirii și vieții comunității evreiești. Apărut în Polonia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, bazat pe conduită etică și cunoaștere continuă a divinității și prin raportare la aceasta, remarcăm, de asemenea, finalitatea sa practică. Practic, sic!, oricui i se conferă șansa ca, prin orice act al propriei vieți, să atragă asupra-și prezența unei entități superioare, de aici și un adevărat modus vivendi ghidat după norme teologice.

Deși, pare-se că printr-o atare referință ne vom fi îndepărtat de la prezentarea volumului, cunoașterea acestor principii sus menționate poate ajuta mult și poate face și mai interesantă întreaga lectură. Mai precis, este mult mai simplu de observat, odată cunoscut principiul existențial al lui Agnon, că fiecare pagină pe care acesta o scrie, aduce, într-adevăr cu sine, ideea că Divinitatea se manifestă prin orice lucru, deci și prin procesul creator de literatură.

Mai mult, prin apropierea de mit, legendă, totul bazat pe o structură chiar basmică, după cum am putea spune, Agnon se arată inocent, dar nu și neputincios față de moștenirea strămoșilor. Memoria acestora este supusă unui grăitor proces de aducere aminte, primo!, dar mai ales, indirect, se încearcă a se trage un semnal de alarmă față de iminenta pierdere a acestei moșteniri culturale, prin contactul cu modernitatea. Să luam, spre exemplu,  „Graiul Ido și imnele Einam” – povestea descoperirii unei limbi străvechi, ce alternează cu elemente fantastice precum un alambicat proces de creare a unei ființe antropomorfe sau uzitarea unor talismane magice, poveste ce ascunde disparat un adevărat strigăt de jale a celui ce asistă neputincios cum tempus edax rerum:

 

„I-am spus: Crezi că el știe care e natura acestor cuvinte magice, a acelui talisman? Gamzu a spus: De unde să știe? Dacă mi-ar cădea vreodată în mână o foaie de felul acesta și nu mi s-ar spune, oare eu aș ști? În afară de asta, toți cei învățați sunt oameni moderni și chiar dacă le dezvălui natura talismanelor ei râd de tine și dacă le cumpără le cumpără ca pe ceva folcloric. O, folclorul, folclorul! Tot ce nu-i obiect de cercetare e pentru ei folclor. (…) Oamenii își trăiesc viața după Cartea Sfântă și-și dau sufletul după fiece literă de acolo, fiindcă e vorba de porunci strămoșești, și vin dumnealor cercetătorii și fac din Cartea Sfântă obiect de cercetări și din datina străbunilor – folclor” (pg. 97).

 

Nu în ultimul rând, ne apare ca remarcabilă importanța deosebită pe care Agnon o acordă textelor sfinte, fapt absolut normal și natural prin raportare la propria-i credință, dar mai ales prin conexiunea cu hasidismul însuși, ce, așa cum am menționat deja, presupune o mișcare de iluminare, deci recuperatorie.

Pe de-o parte, personajele sale se dovedesc a fi devotați ștudiruirii Talmudului, precum Menahem, personajul central din „Într-o singură oră” care „E chipeș și e învățat, și Talmudul îl știe, și mintea lui e ascuțită, și gândirea lui e limpede. E sârguincios și știe pe măsura sârguinței sale”(pg. 322), iar pe de altă parte, Agnon însuși se arată drept un specialist al învățăturii religioase, preferând, în fluxul diegezei, structuri ce seamănă sau chiar creează un raport de identitate cu pasaje din lucrări religioase, alegând să le insereze atât ca dislocări cuprinzând în sine pilde și învățăminte, cât și ca turnuri ce creează însăși povestirea.

 

„Și așa citeau și tălmăceau până au ajuns la proverbul care începe cu Cel ce mustră pe un batjocoritor își trage dispreț. [Proverbe 9:7] Deodată s-a auzit printre ei…” (Tâlharul de Feibusch, pg. 298)

 

În fine, trebuie răbdare și trebuie atenție pentru a pătrunde pe deplin tâlcul faptelor cuprinse în volum. Multitudinea de cutume evreiești, referințele la cărțile de învățătură folosite de învățații acelor vremuri, chiar contextul socio-politic ale Biczacz-ului pot părea mult prea îndepărtate de un cititor obișnuit. Dar, „într-o lume care e toată ghicitori și întrebări fără răspuns” (p. 250) este clar că o astfel de culegere de povestiri își va găsi și publicul.

 

talcul-tuturor-faptelor-povestiri-hasidice_1_fullsizeEditura: Humanitas

Traducere și note: Gheorghe Miletineanu

An apariție: 2016

Nr. de pagini: 304

ISBN: 978-973-50-5302-4

 

 

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, Libris.ro sau pe site-ul editurii.

Despre autor

"It's late you go on home / what / you go on home its late" (Faulkner) De când mă știu, am găsit în lectură o pasiune ce îmi suplinea datoria de a ajunge Acasă. Trăind în cea mai bună lume posibilă, am crezut mereu că dedicându-mă Literelor, pot să perfecționez ceva ce, aparent, scapă oricărei puteri omenești. Poate că nu obțin nimic pragmatic din aceasta, dar nici că m-aș vedea pe mine altfel. Sper ca odată cu articolele mele să împărtășesc și altora ceva din elanul vital care mă animă. Poate că nu reușesc să fiu întotdeauna obiectiv, dar nici nu contează, căci lectura nu-și propune să fie o știință, ci un hub - sic!- capabil să adune oameni cu atari așteptări comune, ce transcend imediatul, cumva limitativ. Pentru mine, lectura este trăire, iar a scrie despre aceasta, înseamnă a mă scrie pe mine însumi în trăire, de aici și legătura emoțională foarte puternică pe care o leg cu operele la care țin; sper ca și cei ce mă citesc să resimtă, la rândul lor, ceva din această experiență.

Lasă un comentariu