Starea de bine și dilemele omului modern

Cartea, dincolo de scopul pentru care a fost scrisă, are și rolul de a-ți „ocupa” timpul liber într-un mod cât se poate de constructiv. Într-o societate de consum, în care bunăstarea e definită de cifre reci, seci, aproape incomprehensibile uneori, a te afunda într-un fotoliu cu o carte bună în mână și cu cană de cafea sau ceai bun alături, pare o extravaganță. Cum îți permiți să te rupi de statistici, liste de tot felul, cum îți permiți să te deconectezi de pe rețelele de socializare? Totul are un preț! Dar Nathan Hill, asemenea multor altor colegi de generație, fost jurnalist american (sună bizar „fost”) a avut curajul, asemuit de mulți cu un act de sinucidere în planul carierei profesionale, să schimbe macazul: și-a permis să facă ce îi place, adică să scrie literatură ficțională. Culmea e că, la aproape 50 de ani, are deja succes într-un domeniu în care succesul e, adeseori, dictat de vânzări, premii, recenzii în ziare și reviste de circulație internațională și de numărul de traduceri și publicări în alte țări.

Editura Bookzone a reușit să obțină drepturile de autor la foarte puțin timp (2024) după ediția originală, a unui volum care s-a bucurat de un succes de neînchipuit pentru autor, în ciuda celor peste 600 de pagini pe care le are romanul Wellness. Pariul editorial este unul câștigător. Jack și Elizabeth, cele două personaje principale au identități similare cu ale oricărui cititor din emisfera nordică, copleșiți de ritmul amețitor al transformărilor reperelor societale și de invențiile și inovațiile tehnologice în siajul cărora ajung să se simtă încorsetați, prinși într-o pânză de păianjen aparent indestructibilă. Drama lor este drama unei bune părți a celor născuți înainte de 1980 și parțial a celor născuți între 1980 și 1990. Tehnologia se transformă dintr-un aliat într-un dușman, competiția cu ea pare pierdută din start, iar dacă la asta se mai adaugă și tiparele sociale în care unii sau alții vor să ne înregimenteze, falimentul personal e asigurat:

„Elizabeth părea să considere consolatoare ideea că o perioadă de acalmie la mijlocul vieții e mai degrabă o condiționare biologică decât dovada faptului că ceva nu merge bine în căsătorie sau în viața cuiva. Dar pentru Jack ea nu era nicio consolare. Nu făcea decât să-i confirme temerile. Tot ce vedea el era că soția lui e tristă.

– Dar n-am să fiu tristă pentru totdeauna, spuse Elizabeth. Până la urmă, când vom ajunge la șaizeci și ceva de ani, vom fi amândoi la fel de fericiți ca atunci când ne-am cunoscut. Cel puțin asta spune știința. Nu ți se pare grozav? Nu e o chestie pe s-o aștepți cu nerăbdare?

– Pare că avem destul de mult de așteptat, iubito.

– Între timp, contează să facem lucruri care ne pot ajuta să ne gestionăm realitatea emoțională. Ar fi bine, de pildă, să căutăm noi aventuri, noi experiențe, să ne ajustăm pe ici, pe colo programul de zi cu zi. Să avem grijă ca viața să rămână proaspătă și interesantă.” (p. 55)

Nathan Hill apelează la suprapunerea planurilor personale ale celor două personaje principale și la intercalarea poveștii maturilor Jack și Elizabeth cu rememorarea unor episoade din trecut. Pas cu pas, cu ajutorul flash-urilor de memorie personală, cei doi își regăsesc propria identitate, își recunosc propria personalitate. Dacă divorțul iminent va fi evitat sau nu, prea puțin contează. Procesul de regăsire e lung, dificil, complicat de relația cu unicul fiu, ieșit din tiparele normelor sociale, victima unui sistem educațional în ale cărui tipare nu se regăsea. Incapacitatea lui Toby de a finaliza cursurile îi demoralizează și mai tare pe cei doi părinți. Lungile ședințe de consiliere nu dau rezultate, iar încadrarea în societate a viitorului matur pare o utopie.

Promisiunile făcute la cumpăna dintre adolescență și maturitate se pot dovedi o capcană, așa cum va înțelege în cele din urmă Elizabeth:

„Iluzia funcționează numai când te postezi într-un anumit loc ca s-o observi. Dacă te muți un pas mai la dreapta sau la stânga, iluzia se destramă. Și cred că oamenii fac asta tot timpul în viață. Găsesc o viziune asupra lumii care li se potrivește, un loc care li se pare sigur, se postează acolo și nu se mișcă. Fiindcă, dacă s-ar mișca, siguranța și certitudinea aceea, sentimentul că nu sunt amenințați ar dispărea, iar ăsta e un lucru prea dureros și înfricoșător de suportat. Așa că oamenii preferă să-și păstreze iluziile – că lumea e fără îndoială o simulare, că acupunctura e eficientă, că sucurile te detoxifiază, că virusul ebola a fost creat de guvern. E o mică declarație de suveranitate în mijlocul haosului. În fața unor amenințări insurmontabile, a precarității și durerii care ne fac să suferim, organismul tânjește cel mai mult după certitudine. S-ar zice că reversul durerii e certitudinea – reflecția durerii într-o oglindă strâmbă. Când văd oamenii exprimându-și pe Facebook zgomotos părerile politice inflexibile, ceea ce mi se pare că spun în realitate este: „sufăr foarte tare și nimănui nu-i pasă.” Iar asta e adevărat și pentru oamenii care cred cu putere în sufletul-pereche, așa cum e soțul tău. Ceea ce-i trebuie lui Jack e iluzia certitudinii, iluzia că nu va mai fi rănit niciodată.” (p.570)

Ambele personaje ies din zona de confort, în încercarea a-și rezolva criza de identitate. Jack cade în capcana unui instructor de wellness, iar brățara de monitorizare ajunge rapid cel mai mare dușman al său. Brusc realizează că gadgeturile te pot înregimenta într-un sistem oprimant, la fel de oprimant ca orice totalitarism. Mutarea într-o zonă rezidențială modernă, discuțiile cu dezvoltatorul imobiliar ni se par foarte familiare, la fel ca și reperele vieții de zi cu zi. Nu mai contează că ești în Chicago, Amsterdam sau Iași.

Fundamentele relațiilor sociale se dovedesc false pentru Elizabeth, care, cu un ultim efort, recunoaște acest lucru. Iar atât timp cât fundamentele sunt false, în ce măsură tot ce e construit pe acestea e adevărat?

„Elizabeth contribuise la șlefuirea acestui scenariu și îl aplicase și pe Jack în seara când se cunoscuseră. Nu-i dezvăluise asta niciodată, în toți anii în care fuseseră împreună și apoi căsătoriți. Îl cruța astfel, credea ea, de niște informații care l-ar fi tulburat; Jack era un mare romantic și prețuia atât de mult puritatea și magia poveștii lor fondatoare, încât Elizabeth nu voia să-i păteze amintirile dezvăluindu-i că fusese de fapt ținta unei manipulări psihologice sofisticate. Nu voise ca el să afle că entuziasmul și emoția din noaptea aceea fuseseră, cel puțin în parte, testate în laborator și discutate între specialiști. La început, Elizabeth își făcuse griji că se jucase astfel cu emoțiile lui, dar apoi descoperise că el o urmărise de la distanță, pe fereastră, la fel cum îl urmărise și ea, și că se îndrăgostise de ea cu mult dinainte să se cunoască, ceea ce păruse s-o disculpe. Iar pe urmă, după luni și ani, încetase să mai conteze. Erau de atâta vreme împreună, încât, indiferent ce tactici înșelătoare folosise Elizabeth la începutul relației lor, ele fuseseră compensate de mult de tot de timpul autentic și cu adevărat fericit pe care-l petrecuseră ca parteneri.” (p. 559-560)

Nathan Hill provoacă cu bună știință introspecția cititorului: lecția de sinceritate e necesară oricând și cu atât mai mult atunci când efectele se răsfrâng asupra celor dragi. Detașarea de cotidian e binevenită din când în când, iar dacă ai la îndemână și câteva cărți bune, cu atât mai bine.

Wellness de Nathan Hill